Mexicul se declară gata să coopereze cu SUA pentru a primi cetăţenii săi expulzaţi
Guvernul mexican s-a declarat vineri gata să coopereze pentru a primi cetăţenii săi expulzaţi din SUA, în condiţiile în care preşedintele american Donald Trump a promis o ofensivă anti-imigraţie, informează sâmbătă agenția de știri AFP, citată de Agerpres.
„Vom accepta întotdeauna cu braţele deschise sosirea de mexicani şi mexicance pe teritoriului nostru”, a subliniat Ministerul Afacerilor externe al Mexicului într-un comunicat, după ce Casa Albă a anunţat că Ciudad de Mexico a acceptat „patru zboruri într-o zi” de cetăţeni expulzaţi.
Guvernul mexican nu a confirmat însă nici sosirea zborurilor, nici un acord pentru primirea unui număr definit de avioane transportând persoane expulzate.
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a salutat, într-un mesaj pe X, că „Mexicul a acceptat ieri (joi) un număr record de 4 zboruri de expulzare într-o zi!”.
„Aceste măsuri se adaugă reconducerii nelimitate spre frontiera terestră, expulzării de non-mexicani” şi restabilirii unui program american ce îi încurajează pe migranţi să rămână în Mexic în aşteptarea unui răspuns la cererea lor de azil.
„Mexicul întreţine relaţii foarte bune cu guvernul SUA şi noi vom coopera cu respectarea suveranităţii noastre asupra unui larg evantai de probleme, inclusiv a migraţiei”, a adăugat ministerul mexican.
Preşedinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, a propus săptămâna trecută furnizarea unei „asistenţe umanitare” şi apoi organizarea „repatrierii” cetăţenilor vizaţi de primele măsuri ale administraţiei lui Donald Trump.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii