”Mi-am dat seama că e timpul să-mi trăiesc viața”: Cum a ajuns un tânăr atlet să ia parte la un maraton în scaun cu rotile la trei ani după ce a rămas paralizat

Mason Branstrator a fost întotdeauna un atlet, dar acum trei ani, la doar 17 ani, stilul său de viață activ s-a schimbat pentru totdeauna, scrie CBS News.

„Am ieșit pentru o zi obișnuită de schi alpin, dar de data aceasta a fost mult mai diferit”, a declarat pentru CBS News Mason, un schior experimentat care frecventa pârtiile din statul său natal, Minnesota. „Îmi amintesc că m-am gândit chiar când am făcut saltul: „Merg cam repede”. Și acesta a fost ultimul lucru pe care mi-l amintesc înainte ca totul să devină negru.”

Mason și-a rupt vertebra T-12, care afectează funcțiile corpului inferior. A fost paralizat de la brâu în jos. Fiind un alergător pasionat, jucător de fotbal și schior, nu se putea gândi la faptul că nu va mai putea merge niciodată.

„La Terapie Intensivă, mai mulți medici au venit în camera mea și mi-au spus: „Mason, s-ar putea să nu mai poți merge niciodată”. Și în ochii și mintea cuiva care avea 17 ani, habar nu aveam ce se întâmplă. A fost devastator”, a spus el.

El a petrecut nouă zile la terapie intensivă în Duluth și apoi a fost transportat cu avionul la Spitalul Craig din Colorado – despre care Mason a spus că este unul dintre cele mai bune spitale pentru reabilitarea paraliziilor – unde a petrecut aproximativ patru luni în reabilitare. El s-a întors la Craig în mod regulat pentru a primi mai mult tratament și a făcut sesiuni regulate de terapie fizică acasă, crescând treptat numărul de pași pe care îi putea face și dezvoltându-și mușchii.

Mason spune că părinții săi l-au crescut să se concentreze asupra lucrurilor bune și, în timp ce se afla la Craig, a devenit mai optimist.

„Prima dată când m-am urcat într-un scaun cu rotile la reabilitare, m-am simțit atât de liber”, a spus el. „În această situație foarte grea, ți se oferă libertate și independență. Întotdeauna am fost atât de recunoscător pentru scaunul meu cu rotile. Iar oamenii se uită la scaunul cu rotile și spun: „E nasol. Este îngrozitor să fii limitat la folosirea unui scaun cu rotile”. Dar scaunul nu mă limitează. Este de fapt libertatea mea”.

După reabilitare, Mason s-a întors acasă, în Minnesota, unde a devenit regele balului. Iar după absolvirea liceului, a decis să se întoarcă în Colorado, înscriindu-se la Universitatea din Denver, care se află în apropierea Spitalului Craig – un loc pe care îl vizitează acum nu ca pacient, ci ca mentor.

Cu toate acestea, el a spus că nu este ușor să fie într-un scaun cu rotile și că îi ia mai mult timp să facă majoritatea lucrurilor pe care oamenii le consideră normale, cum ar fi să se urce în mașină. Mason trebuie să se dea jos din scaunul cu rotile, să se echilibreze în fața dubiței sale – care este echipată pentru a-i ține scaunul cu rotile pe bancheta din spate – și să ridice singur scaunul.

Apoi, se strecoară pe scaunul din față, pe care îl conduce folosind un joystick lângă volan, în loc de pedale de frână și de accelerație.

Problemele de mobilitate și provocările nu l-au împiedicat să facă sport și să-și trăiască viața, chiar dacă poate face doar câțiva pași ici și colo.

„La aproximativ un an și jumătate după accident, mi-am dat seama că mersul pe jos nu va fi un lucru foarte funcțional pentru mine și că era timpul să mă interesez de tot ceea ce avea de oferit lumea scaunelor cu rotile. Toți acești oameni îmi făceau oferte să joc sporturi adaptate și să le încerc, dar eu le respingeam. În cele din urmă mi-am dat seama că e timpul să-mi trăiesc viața.”

Mason a spus că atunci când a început să spună „da”, lumea lui s-a schimbat. Se antrenează în scaunul cu rotile și joacă tenis și baschet adaptiv. Înoată folosind partea superioară a corpului și a făcut surf pe valuri în Santa Cruz, California, în timp ce era legat de un caiac. Iar când CBS News l-a întâlnit la Universitatea din Denver, el se antrena pentru un maraton, înscriindu-se în cursa pentru scaune cu rotile. Universitatea i-a permis lui Mason să își păstreze bicicleta staționară, pe care o alimentează cu mâinile, în sala de sport. De asemenea, Mason are o bicicletă acționată manual pe care o folosește pentru a se antrena pe traseele din apropierea universității.

Luna trecută, s-a întors în orașul său natal pentru a participa la Grandma’s Marathon, o cursă anuală care se desfășoară de aproape 50 de ani în Duluth, Minnesota. A terminat cursa cu un timp de două ore și trei minute.

După accidentul său, Mason a găsit o modalitate de a-i ajuta pe alții.

„Când aveam 17 ani, în timp ce mă întorceam acasă de la o partidă de pescuit cu tatăl meu, îmi amintesc că i-am spus că am visul de a ajuta oamenii, dar că nu am nicio idee cum voi ajunge acolo”, a spus el. „La două zile după ce i-am spus asta, m-am trezit la terapie intensivă și medicii m-au informat că sunt paralizat”.

A început să își împărtășească călătoria pe Instagram pentru a se conecta cu alți oameni care aveau dizabilități fizice, iar acum are aproape 270.000 de urmăritori. „Apoi, a continuat să evolueze și tot mai mulți oameni au prins povestea mea – oameni care nu erau paralizați au început să fie inspirați. Și pur și simplu mi-a plăcut să fac asta”, a spus el.

Mason explică că, de fapt, doar împărtășește lucruri care sunt obișnuite pentru el – cum ar fi modul în care se urcă și se dă jos din pat, sau cum sare într-o piscină sau coboară dintr-o barcă – dar a văzut cum împărtășirea acestor activități normale poate inspira nenumărați oameni.

„Au existat câteva momente în care oamenii au ajuns la mine și mi-au spus: „Am folosit metoda ta pentru a face ceva și asta mi-a schimbat cu adevărat viața, mi-a schimbat modul în care interacționam cu lumea și mi-a schimbat percepția asupra acestei noi normalități””, a spus el. „Au fost mai multe momente în care mi-am dat seama că visul meu de a ajuta oamenii a devenit realitate și îl trăiesc chiar acum.”