G4Media.ro

Michel Barnier, fostul negociator al UE pentru Brexit, candidează în alegerile prezidențiale…

sursa foto: Consiliul European

Michel Barnier, fostul negociator al UE pentru Brexit, candidează în alegerile prezidențiale din Franța

Fostul negociator-şef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, şi-a anunţat joi candidatura în alegerile prezidenţiale din 2022, unde va susţine proiectul de dreapta al unei „Franţe reconciliate”, relatează AFP, citată de Agerpes.

Printre axele proiectului său, Barnier, în vârstă de 70 de ani, din partidul de dreapta Les Républicains (LR), a evocat pe canalul TF1 ideea de „a limita imigraţia şi de a o ţine sub control”. De asemenea, el a vorbit despre „a repune munca, meritul, în centrul societăţii noastre”, precum şi despre lupta împotriva „schimbării climatice care va bulversa totul”.

„Candidez pentru a fi un preşedinte care îi respectă pe francezi şi care să impună respect pentru Franţa. Suntem în vremuri exigente. Lumea care ne înconjoară este periculoasă, instabilă, fragilă. Ţara noastră o duce rău. Este necesară o alternanţă pentru a reconcilia, a reface întregul şi a acţiona cu adevărat”, a explicat el cotidianului Le Figaro joi seară.

După ce talibanii au preluat din nou puterea la Kabul, Franţa „are evident o datorie morală de a acorda azil celor care au lucrat pentru ea”, a estimat Barnier.

Dar „trebuie să spunem că nu vom primi pe toată lumea”, a afirmat el, repetându-şi dorinţa de a impune un „moratoriu” asupra imigraţiei pentru perioada necesară pentru a reface toate procedurile şi a se înţelege cu ţările de origine „să contribuie la controlul fluxului lor migratoriu în contrapartidă cu ajutorul nostru pentru dezvoltare”.

De asemenea, el a pledat pentru „accentuarea luptei împotriva jihadismului pretutindeni” şi pentru creşterea la „3% din PIB” a efortului bugetar în materie de apărare şi cercetare.

Intrarea sa în cursă ridică la patru numărul candidaţilor în alegerile primare ale LR, pe care partidul le va organiza la sfârşitul lui noiembrie.

Michel Barnier a condus negocierile pentru Brexit ale UE după ce a fost deputat, senator şi a făcut parte din mai multe guverne de dreapta în Franţa în anii 1990 şi 2000, cu portofolii precum afaceri europene, externe, mediu şi agricultură. El a fost comisar european în două reprize (1999-2004 şi 2010-2014), însărcinat cu politici regionale şi respectiv piaţa internă.

sursa foto: Consiliul European

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. In sfarsit un candidat de centru dreapta pro European, cu prestanță si experientă.

    Sa vedem insa cat de mult s-au radicalizat francezii, daca prefera tot un demagog fara nici o realizare cum e Marine le Pen…