G4Media.ro

Michel Barnier, negociatorul Uniunii Europene privind relația cu Marea Britanie, deplânge lipsa…

Sursa: Facebook

Michel Barnier, negociatorul Uniunii Europene privind relația cu Marea Britanie, deplânge lipsa de progrese în discuţiile cu Londra pe tema Brexitului

Negociatorul Uniunii Europene pentru viitoarea relaţie cu Regatul Unit, Michel Barnier, a deplâns vineri lipsa unor ”progrese tangibile” la finalul celei de-a doua runde de discuţii cu reprezentanţii Londrei, transmit AFP, Reuters şi dpa.

”Obiectivul pe care îl aveam, de a avansa pe baza unor progrese tangibile este atins doar în mică măsură. Regatul Unit nu poate să refuze prelungirea tranziţiei şi în acelaşi timp să nu se mişte, să nu facă progrese pe anumite subiecte care sunt importante pentru Uniunea Europeană”, a spus Barnier într-o conferinţă de presă.

”Britanicii au impus acest calendar foarte riguros, excepţional pentru o negociere atât de importantă”, a adăugat reprezentantul Bruxellesului.

Guvernul britanic condus de Boris Johnson insistă că negocierile asupra unei game largi de teme sensibile, mergând de la cooperarea privind securitatea la pescuit, trebuie finalizate până la 31 decembrie acest an.

Regatul Unit a părăsit UE la finalul lunii ianuarie, dar a intrat într-o perioadă de tranziţie, astfel că practic nimic nu s-a schimbat în viaţa cotidiană a britanicilor. Ţara a rămas parte a pieţei interne şi uniunii vamale ale UE şi încă respectă regulile comunitare.

Dacă în timpul perioadei de tranziţie cele două părţi nu ajung la un acord privind relaţiile viitoare, repercusiunile asupra economiei vor fi majore.

Negocierile între Bruxelles şi Londra au fost întârziate de pandemia de COVID-19, boală contractată de însuşi Michel Barnier în urmă cu o lună, dar şi de premierul britanic Boris Johnson.

Următoarele două runde de negocieri, cu durata de câte o săptămână, sunt prevăzute pentru jumătatea lunii mai şi începutul lui iunie.

O eventuală decizie de prelungire a perioadei de tranziţie post-Brexit trebuie să fie luată cel mai târziu până la 30 iunie.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Nu știe de progresele realizate de Romania, gradina Maicii Domnului, in numele familiei europene? De ofranda umană aduse statelor cheie?
    Cineva sa îl informeze urgent că rămâne nenegociator.

  2. Barny a pus tot tot pe masa de negociere. Si a fost tratat cu raceala !? Lumea e conuza pe ambele maluri ale canalului.

    Sa se hotarasca mai repede. Alba sau neagra.

  3. Poate brexidiotii au uitat ca vor iesi cu no-deal la sfarsitul anului.

    • Poate euroidiotii au uitat că englezii nu mai acceptă să fie sclavetii lui Merkel și ai Bruxelles-ului.

  4. Ce progrese mai asteapta? Boris vrea sa iasa cu „no deal” si nu ascunde asta.

  5. UK nu se lasa calcat in picioare de al 4 lea Reich .