G4Media.ro

Microsoft renunță la locul său în consiliul de administrație al Open AI,…

Sursa foto: Unsplash / Levart Photographer

Microsoft renunță la locul său în consiliul de administrație al Open AI, dezvoltatorul ChatGPT

Microsoft a renunțat la locul său de observator în consiliul de administrație al OpenAI, dezvoltatorul ChatGPT, a anunțat gigantul IT american într-o scrisoare consultată miercuri de AFP, în contextul în care autoritățile de reglementare europene și americane își intensifică controlul asupra pieței inteligenței artificiale (AI), transmite Le Figaro.

„În ultimele opt luni, am asistat la progrese semnificative din partea noului consiliu de administrație și avem încredere în traiectoria companiei”, a declarat Microsoft în scrisoarea trimisă marți către OpenAI. „Nu credem că rolul nostru limitat de observator mai este necesar”, a adăugat compania fondată de Bill Gates.

Microsoft a investit aproximativ 13 miliarde de dolari în OpenAI de la începutul parteneriatului lor în 2019, ridicând întrebări pe ambele părți ale Atlanticului cu privire la amploarea influenței sale asupra start-up-ului californian fondat în 2015. Microsoft a câștigat un loc de observator fără drept de vot în consiliul de administrație al OpenAI în noiembrie 2023, după o luptă pentru menținerea sau nu a lui Sam Altman la conducerea companiei. Altman a revenit în cele din urmă la postul său, susținut de gigantul IT.

„Un efect negativ asupra concurenței”

Ambele companii comercializează servicii de inteligență artificială pentru dezvoltatori și persoane fizice și concurează cu Google și alți giganți tehnologici în acest domeniu. Autoritățile de reglementare din Europa și Statele Unite au început să abordeze problema dominării pieței cruciale a IA de către o mână de giganți digitali.

În urma unei investigații, organismul european de supraveghere a concurenței a concluzionat în iunie că, „în situația actuală”, Microsoft nu a dobândit un „control durabil” asupra OpenAI. Comisia Europeană a solicitat însă Microsoft informații suplimentare cu privire la acordul dintre cele două societăți „pentru a înțelege dacă anumite clauze de exclusivitate ar putea avea un efect negativ asupra concurenței”.

Autoritatea americană pentru concurență (FTC) a anunțat, de asemenea, o investigație privind investițiile de mai multe miliarde de dolari făcute de Microsoft, Google și Amazon în cele mai importante start-up-uri de IA generativă, OpenAI și Anthropic. Apple, care la rândul său trebuia să obțină un loc de observator în consiliul de administrație al OpenAI, a renunțat la acesta în urma retragerii Microsoft, potrivit mai multor rapoarte media.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...