Migraţia inversă: Muncitorii români şi polonezi din Bruxelles încep să revină în țară din cauza pandemiei / Circa 1,3 milioane de români s-au întors anul trecut din țările occidentale – The Economist

Se numeşte „migraţie inversă”, cu alte cuvinte, întoarcerea în ţară pentru mulţi muncitori veniţi în Europa occidentală şi care decid să se întoarcă acasă. „The Economist” consacră un articol acestor polonezi, cehi, români şi altor europeni din Est care decid să părăsească Marea Britanie după ani de zile, chiar decenii, scrie presa belgiană citată de Rador.

Uneori o decizie impulsivă, luată în urma măsurilor de luptă contra pandemiei, dar şi rezultatul mai multor factori, personali, familiali, economici şi din cauza Brexit, desigur. Acest fenomen se înregistrează şi în Belgia? Fără îndoială, dar mult mai puţin, deocamdată.

Liberatea de a circula în Uniunea Europeană

La modul general, fenomenul întoarcerii în ţară pentru muncitorii migranţi a existat întotdeauna. Pentru muncitorii cetăţeni ai Uniunii, acest lucru face parte din mobilitatea forţei de muncă în Europa. Adesea, explică profesorul de sociologie la ULB Andrea Rea, „aceste întoarceri privesc, aşa cum se ştie din interviuri şi nu din cifre, numai persoane care muncesc ilegal, din cauza pandemiei, în diferite sectoare”.

Şi evident, Horeca, lovită în Belgia din plin de criza sanitară, a văzut scăzându-i dramatic numărul de locuri de muncă, posturile de la baza ierarhiei fiind cele mai afectate. Totuşi, „este imposibil să apreciezi în cifre această mişcare”, spune Andrea Rea.

Într-adevăr, în Belgia, ultimele date anuale privind emigraţia ne-belgienilor disponibile de la Statbel /oficiul belgian de statistică/ se referă la 2019, deci imposibil de exprimat în cifre un posibil „efect Covid”. Dar se constată că în 2019, o parte considerabilă a emigrărilor (29% din toate plecările) provin din 13 „noi” state membre, anume Bulgaria, Cipru, Croaţia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Cehă, România, Slovacia şi Slovenia.

Chiar dacă aceste date nu menţionează ţara spre care pleacă aceste populaţii, ne putem imagina că o bună parte se întorc în ţara de origine.

La nivel mondial, restricţiile tot mai mari la frontiere au redus mobilitatea migranţilor. Între 11 martie 2020, cand OMS a declarat Covid-19 pandemic, şi 22 februarie 2021, aproape 105.000 de restricţii de mişcare au fost puse în aplicare în lume, potrivit Organizaţiei Mondiale a Migraţiilor.

Se estimează că fluxurile migratorii spre ţările OCDE – măsurate prin noile permise eliberate – au scăzut cu 46% în primul semestru din 2020. Anul trecut ar trebui să fie o scădere istorică pentru migraţii. Astfel, estimările pentru 2020 sugerează că populaţia Germaniei nu creşte pentru prima dată în ultimul deceniu, din cauza unei scăderi a imigraţiei (Oficiul federal german de statistică).

Dacă luăm cazul României, 20 de milioane de locuitori, din care s-au expatriat în masă profesiile medicale pentru a fugi de un sistem de sănătate prost echipat şi prost remunerat, circa 1,3 milioane de români s-au întors în România anul trecut, explică „The Economist”. Dar în ultimii 30 de ani, peste 4 milioane au plecat.

De exemplu în Belgia (oficial aproape 100.000 de români trăiesc în Belgia, fără a-i pune la socoteală pe cetăţenii nedeclaraţi şi pe românofonii proveniţi din fostele republici sovietice, Ucraina şi Moldova), comunitatea lor se concentrează la Bruxelles şi numără peste 40.000.

Este a doua comunitate străină după francezi, dat înaintea polonezilor, italienilor şi marocanilor. Românii sunt în principal stabiliţi în ceea ce se numeşte cornul sărac, coroana de nord şi de vest a capitalei, de la Saint-Josse şi Schaerbeek la Anderlecht, trecând prin Laeken şi Molenbeek.

Românii din Belgia provin din toate regiunile, dar mai ales din nordul Transilvaniei şi al Moldovei şi Bucovinei. Unii se vor întoarce, fără îndoială, într-o zi în România, dar nu toţi. Majoritatea vor rămâne, odată ce copiii le vor fi şcolarizaţi aici.

Când tendinţa se inversează

După „brain drain”, fuga creierelor, urmează „brain gain”. În orice caz, pentru gulerele albe, muncitori cu diplome, fie în sectorul sănătăţii, fie al informaticii, să munceşti în străinătate nu mai este atât de interesant financiar.

Este o veste bună pentru ţările de origine, mai ales dacă în afara calificării lor ei îşi aduc acasă capacitatea fiscală, cel puţin cei care nu optează pentru formule de telemuncă: să munceşti şi să trăieşti în Est, unde chiriile sunt mici, dar să fii în continuare angajat şi plătit în Vest, acolo unde salariile sunt mai mari.

Acest lucru determină guvernele să se ocupe de mişcare. Ca în Lituania sau în Polonia: programe de ajutor, cursuri de limbă pentru copiii născuţi în străinătate… În România, informaticienii sunt gratificaţi cu o scutire de impozit pe venit.

În afara dificultăţii de a-i stabili ordinul de mărime, cauzele acestei întoarceri sunt la fel de greu de identificat. Ce este sigur este că procesul a început deja în urmă cu câţiva ani, în special în ţările baltice. Şomajul a scăzut în unele ţări din Europa Centrală, precum în Republica Cehă. Salariile medii cresc.

Diferenţa dintre salariile plătite în Vest şi în Est tinde să scadă. În 2010, un român plecat să muncească în Italia putea spera să câştige de 5 ori mai mult. Astăzi, poate doar să constate o triplare a veniturilor sale. Şi câştigul este şi mai mic pentru ocupaţiile calificate.

Personalul românesc se întorce la sat

În ce priveşte locurile de muncă remunerate, mobilitatea e mai puţin uşoară. Zugravi, zidari, instalatori, tâmplari, electricieni, muncitori sezonieri, cei din restaurante, chelneri, cadre medicale, cei din domeniul curăţeniei… Şi aceste posturi pot fi mai afectate şi mai vulnerabile din cauza răspândirii Covid-19. Dar joacă de asemenea un rol important în răspunsul la pandemie, muncind în sectoare critice.

Suferă din plin de pe urma măsurilor de izolare: Horeca, mare ofertant de mici joburi, s-a oprit. „Românii care munceau în cafenele s-au întors. Cunosc trei persoane. Restaurantele şi cafenelele sunt închise şi ei sunt fără loc de muncă. Nu e o afacere prea bună. S-au întors în sat”, explică Dan Fodor, anteprenor român activ de ani de zile la Bruxelles.

Chiar el se gândeşte că odată cu înaintarea în vârstă se va întoarce în satul lui din estul României, unde trăiesc copiii lui. La fel stau lucrurile pentru două cântăreţe, Aurelia Sanda Plaian şi Maria Vartolomei, ambele din Transilvania, venite în Belgia pentru a munci, la curăţenie, în construcţii: chiar dacă în România sistemul nu funcţionează cum doresc ele, se gândesc să se întoarcă într-o zi.

Din fericire, construcţiile au putut funcţiona aproape normal. În Belgia, în sector sunt angajaţi mulţi români care continuă să muncească. Puţini s-au întors.

Pleacă cei mai mobili, cu locurile de muncă cele mai instabile, explică părintele Patriciu Vlaicu, decan al Bisericii ortodoxe române în Belgia. Pandemia a produs o „suferinţă psihică”, constată preotul parohiei Saint-Nicolas din Schaerbeek.

Fără îndoială, toată această populaţie nu se va întoarce pentru totdeauna în ţară. Uneori e vorba doar de o izolare în familie, întorcându-se lângă cei mai în vârstă. Dar nimic nu este hotărât, nimic nu spune că ei nu vor lua din nou calea exilului pentru a munci, după pandemie.

https://www.rtbf.be/info/monde/detail_migration-inversee-quand-les-travailleurs-roumains-et-polonais-decident-de-rentrer-au-pays?id=10735899