Mihai Fifor a anuțat schimbarea din funcție a șefului Jandarmeriei, cu câteva zile înainte de împlinirea unui an de la reprimarea violentă a manifestanților din Piața Victoriei
Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Mihai Fifor, a anunţat, luni, că a dispus încetarea împuternicirii în funcţie a inspectorului general al Jandarmeriei Române, Ionuţ Sindile, urmând ca instituţia să fie condusă de inspectorul şef al Jandarmeriei Dolj, Constantin Florea.
„Am încetat astăzi împuternicirea în funcţie a şefului Jandarmeriei Române, domnul colonel Ionuţ Sindile, şi l-am împuternicit în această funcţie pe generalul de brigadă Constantin Florea. Domnul general a ocupat până astăzi funcţia de inspector şef al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Dolj. Are o experienţă în jandarmerie de aproape 30 de ani şi este unul dintre puţinii generali ai Jandarmeriei Române”, a declarat Mihai Fifor la sediul MAI.
Ministrul a afirmat că generalul Constantin Florea trebuie să îi prezinte primele măsuri pentru eficientizarea Jandarmeriei Române.
„Principala mea aşteptare de la generalul Florea este să facă de îndată o analiză a activităţii Jandarmeriei Române, urmând ca acesta să îmi prezinte în maximum o săptămână primele măsuri pentru eficientizarea acestei instituţii”, a spus Fifor.
Ministrul de interne nu a explicat de ce l-a schimbat pe șeful Jandarmeriei. Schimbarea lui Sindile are loc însă cu doar câteva zile înainte de 10 august, când se împlinește un an de la reprimarea violentă a manifestanților pașnici din Piața Victoriei de către jandarmii conduși de Ionuț Sindile.
G4Media.ro a anunțat în premieră că Sindile va fi schimbat cu Florea.
Sindile este anchetat de procurori în dosarul reprimării violente a manifestanților din 10 august 2018. A fost pus sub acuzare pentru complicitate la abuz in serviciu și complicitate la participație improprie la purtare abuziva.
Cine este viitorul șef al Jandarmeriei? Constantin Florea este în prezent șeful Inspectoratului de Jandarmi „Mihai Bravul” din Craiova. Potrivit CV-ului, Florea a absolvit, pe lângă Colegiul Național de Apărare, Colegiul Național de Informații din cadrul Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul” Bucureşti.
Potrivit unui articol publicat în 2018 de oltenia.info, Florea cupă această funcție de 9 ani, iar de 14 ani se află la conducerea instituției (2004 – 2009 a fost adjunct). Lucrează la Jandarmerie din 1990. Și-a făcut stagiul militar la Jandarmeria București în 1984 apoi a revenit în Filiașul natal unde a învățat o meserie: prelucrător prin așchiere.
Nu a mai avut timp să o practice deoarece a intrat la școala de ofițeri de la Băneasa.
Potrivit oltenia.info.ro, soția sa Emilia Florea lucrează la Consiliul Județean de unde încasa în 2014 suma de 18.733 de lei.
La rândul ei, Cristina Florea era secretară la SC Club Sportiv U Craiova SA de unde pleca de acasă cu 4500 lei în 2014. În 2015, salariul doamnei Florea la Consiliul Județean Dolj crește la 27.000 de lei, iar veniturile fetiței la CSU Craiova SA cresc și ele la 18.000 de lei. Fata șefului de la jandarmi a fost atunci avansată de la secretară la asistent comunicare.
Așadar cu o soție angajată la Consiliul Județean condus de social-democratul Ion Prioteasa și o fiică angajată de clubul partidului, Florea nu putea decât să fie totalmente împotriva suporterilor Universității Craiova, mai scrie oltenia.info.ro
Vezi aici CV-ul complet a lui Constantin Florea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
33 comentarii