G4Media.ro

Mihai Mitrică (Asociaţia Editorilor din România): Salvarea pieţei de carte poate să…

Foto: Pexels.com

Mihai Mitrică (Asociaţia Editorilor din România): Salvarea pieţei de carte poate să vină doar de la stat

Directorul executiv al Asociaţiei Editorilor din România (AER), Mihai Mitrică, a declarat, vineri, la Târgu Mureş, unde se desfăşoară ediţia a IX-a a Salonului de Carte Bookfest, că în acest an editorii de carte au suferit o lovitură grea, atât din cauza inflaţiei, cât şi în urma insolvenţei unui important canal de distribuţie online şi că salvarea poate veni doar de la statul român, transmite Agerpres.

„Din păcate, rezultatul nu e unul foarte fericit, pentru că piaţa de carte din România s-a confruntat cu insolvenţa celui mai mare jucător de retail din online, ceea ce a şters o bună parte din veniturile pe care contau editorii, potrivit facturilor emise în 2023 (…).Pe lângă inflaţie, care a fost şi ea în jur de două cifre, şi pierderea unui important canal de distribuţie şi nerecuperarea unor debite pe care acesta le înregistra sunt nişte greutăţi cu care trebuie să înoate pe mai departe editorii în 2024 (…). Pentru că nu putem niciodată, oricât de abili am fi, să ne salvăm singuri, salvarea pieţei de carte poate să vină doar din exterior, şi anume de la stat, care ar face un gest de normalitate, dar mult aşteptat, să respecte legile pe care le are încă din 2002. Mă refer la legea bibliotecilor, care impune autorităţilor locale, municipale, judeţene achiziţia de carte într-un cuantum de 50 de exemplare la 1000 de locuitori. Un astfel de gest ar reuşi să dubleze piaţa de carte într-un singur an”, a declarat presei Mihai Mitrică.

Preşedintele AER a subliniat că, în momentul în care dispare un canal de distribuţie, publicul pe care acest canal îl deservea nu e recuperat de celelalte entităţi existente decât într-o proporţie mică, sub 40%.

În privinţa preţurilor cărţilor în cadrul Salonului de Carte Bookfest Târgu Mureş, Mihai Mitrică a precizat că acestea sunt, în medie, cu 30% mai mici decât preţul de librărie.

„Dar trebuie să ţineţi cont de faptul că pe toată piaţa inflaţia şi-a spus cuvântul, adică au crescut costurile cu materia primă, cu hârtia, cu cernelurile tipografice, au crescut salariile, pentru că şi editorul este un agent economic care trebuie să răspundă nevoilor din piaţă. Şi atunci presiunea pe care o exercită un angajat care primeşte o ofertă de la un loc mai bine plătit trebuie şi recuperată într-un fel. Deci cred că putem să ne uităm la aceste preţuri din toamna acestui an ca la unele dintre cele mai mici pe care le avem la dispoziţie pentru anii care vor veni, pentru că toate aceste presiuni se vor transpune într-o măsură mai mare sau mai mică”, a afirmat Mitrică.

Preşedintele AER crede că presiunea pe preţul cărţii editate va fi din ce în ce mai mare în 2025.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Cine mai citește cărți când avem tiktok, insta și altele? Iar statul nu are bani pentru așa ceva, pentru că este pe modernism, AI, interactiv, virtual reality…