Mihail Vlasov se întoarce în spatele gratiilor. Fostul șef al Camerei de Comerț a fost condamnat definitiv la 8 ani la închisoare pentru corupție
Mihail Vlasov, fostul președinte al Camerei de Comerț și Industrii a României, a fost condamnat, marți, la 8 ani de închisoare de Înalta Curte de Casație și Justiție. Decizia este definitivă și se pune în executare. Pedeapsa este micșorată față de cea din prima instanță, când a primit 9 ani și 10 luni. Fiica sa, creatoarea de modă Ingrid Vlasov, implicată în dosar, a scăpat ca urmare a încetării procesului penal.
Acuzațiile procurorilor
DNA susţine că, în perioada 2008 – 2014, Mihail Vlasov, abuzând de funcţia de preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, a întreprins demersuri pentru obţinerea unor foloase materiale personale şi pentru persoane din anturajul său, în detrimentul instituţiei pe care o reprezenta.
Potrivit procurorilor, au fost adus grave prejudicii atât Camerei de Comerţ, cât şi SC Romexpo SA, la care CCIR este acţionar majoritar.
„După ce a preluat conducerea CCIR, Mihail Vlasov a întreprins acţiuni astfel încât bani din bugetul instituţiei să ajungă la diverse entităţi/societăţi comerciale, în scopul sprijinirii intereselor materiale proprii sau ale unor membri de familie, prin încheierea de contracte şi convenţii. Concret, el şi-a folosit autoritatea şi influenţa faţă de inculpatele Ştefănescu, Grigorescu şi Suciu, pe care le-a determinat să semneze contracte în fals, având drept scop însuşirea şi respectiv folosirea resurselor materiale ale celor două entităţi”, spun anchetatorii.
DNA menţionează că, prin contractele semnate, respectiv contracte de închiriere, contracte de prestări servicii sau colaborare, contracte de asistenţă juridică cu Cabinetul Individual „Avocat Mihail M. Vlasov”, au fost direcţionate sume de bani sau au fost puse la dispoziţie imobile din patrimoniul CCIR şi Romexpo la preţuri derizorii, în favoarea lui Mihail Vlasov şi a unor membri de familie.
„Mihail Vlasov şi-a însuşit sume de bani din bugetul CCIR, pe care le-a cheltuit în interes propriu, după cum urmează: suma de 47.599.382,90 lei retrasă din ‘Fondul la dispoziţia biroului de conducere/Fond la dispoziţia preşedintelui’, prevăzut în bugetul CCIR, ridicată în numerar, pe bază de dispoziţii de plată către casierie; suma de 702.487,68 lei retrasă din contul bancar al CCIR, prin plăţi efectuate cu cardul către mai multe cazinouri, pentru participarea la jocuri de noroc, fără să o restituie”, mai spune DNA.
Conform DNA, Mihail Vlasov şi celelalte persoane, prin actele şi faptele lor, au produs prejudicii patrimoniilor Camerei de Comerţ şi societăţii Romexpo de peste 54,3 milioane lei, respectiv de aproximativ 6,1 milioane lei.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
13 comentarii