G4Media.ro

Mii de bucureșteni au rămas din nou fără căldură şi apă caldă…

Mii de bucureșteni au rămas din nou fără căldură şi apă caldă după ce sute de blocuri au fost deconectate de la termoficare din cauza mai multor avarii la rețea

Un număr de 449 de blocuri din sectorul 3 au rămas fără căldură şi apă caldă, iar în cazul altor câteva sute de blocuri din sectoarele 2 şi 3 căldura şi apa caldă sunt furnizate sub parametri, echipele de intervenţie acţionând pentru remedierea avariilor, a declarat duminică, pentru AGERPRES, directorul general adjunct al Termoenergetica, Adrian Gîtlan.

„Sunt două avarii pe un tronson al Magistralei 1 Sud, care alimentează sectoarele 2 şi 3. În momentul de faţă avariile sunt izolate, tronsonul este izolat şi se lucrează la remedierea avariilor. O avarie este micuţă, se va remedia repede, una este ceva mai mare, o să dureze un pic mai mult. Sunt afectate 40 de puncte termice, însumând 449 de blocuri din sectorul 3, care nu au nici apă caldă, nici căldură”, a afirmat Adrian Gîtlan.

El a explicat că şi celelalte puncte termice care sunt în aval faţă de zona izolată vor funcţiona sub parametri până se remediază avariile, fiind afectate câteva sute blocuri.

Potrivit lui Adrian Gîtlan, Termoenergetica estimează că avariile se vor remedia până la ora 24,00.

„Sperăm până atunci să terminăm cu totul, după care punctele o să înceapă să intre în funcţiune. Nu o să fie o punere în funcţiune bruscă, este o zonă foarte mare, dar în cursul nopţii toată lumea va avea apă caldă şi căldură, dimineaţa mai mult ca sigur nu va mai fi nicio problemă”, a declarat Adrian Gîtlan.

El a adăugat că sistemul de termoficare este foarte vechi şi apar astfel de avarii „total neplăcute”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

21 comentarii

  1. Da ce facusi băi nene Nicușor???? Iar ne lasi in frig și fără căldură , nu cu asta ai câstigat alegerile ca ne dai apă caldă și căldură, lasă politică de acum încolo și treci la treabă.

    • Psd-istule, zât.

    • Luis, se vede că nu aveți nicio treabă cu Bucureştiul sau cu Nicuşor Dan sau cu vreun plan de guvernare sau cu victoria lui Dan la primărie sau chiar cu lumea asta, de ce să nu mergem chiar până acolo.

    • Lasa adresa, sa-ti trimit niste galeti cu apa calda…

    • Nu, nu cu asta a câștigat alegerile. Din contră: a spus tot timpul că problemele nu se vor rezolva într-un an, nici în doi. Dar tu ești postac de-al duamnei F, așa că n-ai de ce să pricepi

    • Daca era un buton pe care scria „Da drumu la apa calda”, stai linistit ca-l apasa si Firea.

    • Hai sic. Du te la Firea sa te alapteze.

  2. Gunoaiele umane ca tine si restul PSDistilor n-au facut nimic 15 ani, cat au avut primari in Bucuresti si acum dati vina pe Nicusor, fiindca sunteti niste sociopati, nu aveti constiinta.

    Numai de munca nu va arde, ci doar de luat bani cu toptanul de la stat.

    Paraziti ca tine au tinut tara asta pe loc, timp de 30 de ani. Tara ar fi mers atat de bine fara mizerii umane ca tine.

  3. Nicușoare nici nu știi cât de mic incep sa fii

  4. Băi nene , indiferent de primar asa am dus-o mereu , fără apă caldă și căldură, la muncă tot trebuie să mergem să muncim ca sclavii ptr alții pe bani putini pe muncă multă față de bugetari asa ca hai sictir.

    • dorneanu: 2 salarii, 4 sporuri, 3 pensii (sau 4). 25000-30000 de euro/luna.

  5. O fi caldura la Catedrala Neamului ca acolo a trimis Firea toti banii bucurestenilor. In fantanile arteziene, festivaluri, podoabe de craciun si companii municipale cu zeci de mii de anjajati – pesedisti infecti – la stad degeaba.
    Restul stie Oprescu, alt gunoi pesedist.

  6. Plicusor o sa dea vina pe greaua mostenire pana la urmatoarele alegeri. Am citit ca a salvat o casa de la demolare, incalziti va cu asta.

  7. @putin,
    Atacurile la pesrsoana arata ca nu ai argumente sa-l contrazici si chiar daca altii au tu le-ai facut praf pentru ca te manifesti ca un cercopitec si dai impresia ca n.d. este sustinut de oameni ca tine.
    Nu-i prima data cand observ comportamentul asta la tine, sincer, oamenii ca tine trebuie sa dispara ca tara asta sa mearga bine.

  8. toata saptamana ati refuzat vaccinarea in plina pandemia, iar in weekend v-ati gandit sa refuzati in incalzirea!

  9. Bucuresteni incostienti , debransati-va .
    Aveti posibilitatea sa va montati centrale de apartament .
    Aveti posibilitatea sa va montati incalzire electrica in pardoseala sau incazire cu convector electric ( costa 100 lei bucata ) .
    Aveti posibilitatea sa va montati instant electric pentru dus ( costa maxin 220 lei unul ).
    Aveti posibilitatea sa va montati robinet/instant electric la baie si bucatarie ( costa maxim 100 lei unul ) .
    Izolati-va termic locuinta .
    Sau stati cu mina si gura intinsa la primarie …..

    • „Incostient” esti tu, balcanicule!
      Inainte de a deschide gura ca sa-i injuri pe altii, te-ai interesat macar daca se poate ce zici tu?
      Iti spun eu ca NU! Debransarea NU mai este posibila de cativa ani!
      Dar pentru „incostienti” ca tine, sa dai din gura ca sa faci curent e un mod de viata!

      Avem posibilitatea centralelor de apartament? Gaze de unde? Ai idee macar de volumul de lucrari necesare pentru a trage teava de gaze noua pentru tot orasul asta? Nu cred, pentru ca altfel ti-ai fi dat seama ce gogomanii indrugi!
      Incalzire electrica? Consumul ala cine-l asigura? Reactoarele 3 si 4 de la Cernavoda? Alea facute de mustacios cu chinezii?

      „incazire cu convector electric ( costa 100 lei bucata )”
      Foarte bine. Acum spune si cat costa curentul in fiecare luna.

  10. Vrei apă caldă? Pune oale cu apă pe aragaz, vrei căldură? Îmbracă te mai gros, așa se întâmplă când votezi un UTC ist, USR ist sau URSS ist, aveți cea ce ați votat un primar și un guwerner de k k t

    • Te-as ocărâ dar nu rezolv nimic, tu si ceilalti postaci pesedisti pur si simplu sunteti incorigibili. Ignorati voit realitatea, adica dezastrul lasat in urma lor de oprescu si firea si ca niste veritabili senili dati vina pe actualul primar pentru lipsa de solutii urgente. Ce se poate repara in doua luni la un monstru de fier vechi care e termoficarea din Bucuresti lasat ani de zile sa crape la propriu de primarii pesedisti care ar trebui sa se numeasca distribuitori de vouchere sau organizatori de evenimente mondene pentru puulime? Si ia spune czc-ule, daca votau iar pesedista de mahala, aveau apa calda si caldura? Sunteti niste minti bolnave cu o gramada de timp liber si ori va distrati spunand numai porcarii, ori sunteti platiti sa mancati rahat. Iar daca si credeti ce scrieti, va spun sincer ca sunt niste cladiri cu oameni minunati care va asteapta cu drag, li se spune sanatorii de boli mintale.

  11. Dar mai puneti o patura pe voi. Ce atâtea comentarii si nemultumiri. Sa ziceți saru-mana ca nu v-a luat si curentul. Auzi la ei, vor apa calda si caldura.

  12. Să trăiți așa cum ați votat, sau nu v-ați prezentat la vot. Nu ați înțeles, că va urma o lungă perioadă de bunăstare pentru cei bogați și superbogati, pentru restul multe plăcuțe suedeze.