G4Media.ro

Mii de curse aeriene întârziate în SUA, un mort într-o tornadă, în…

sursa foto: Facebook/ Meteoplus

Mii de curse aeriene întârziate în SUA, un mort într-o tornadă, în timp ce furtunile îi afectează pe călători

Vremea severă a perturbat sâmbătă călătoriile efectuate în Statele Unite cu ocazia sărbătorilor de iarnă, cu tornade mortale în sud-est şi cu ninsori abundente şi vânt puternic pe coasta de vest, întârziind sau anulând mii de zboruri în întreaga ţară, informează Reuters.

Peste 7.000 de curse aeriene au fost întârziate sâmbătă în Statele Unite, potrivit site-ului de monitorizare FlightAware, iar peste 200 de zboruri au fost anulate.

Potrivit FlightAware, aproximativ o treime din zboruri au fost întârziate pe Aeroportul Internaţional Hartsfield-Jackson din Atlanta, iar aproape jumătate din zborurile cu plecare de pe Aeroportul Internaţional Dallas/Fort Worth şi Aeroportul Intercontinental George Bush din Houston au fost întârziate.

Cel puţin 10 tornade s-au abătut sâmbătă asupra statelor Texas, Louisiana şi Mississippi din sud-estul Statelor Unite, provocând moartea unei persoane în apropiere de Houston, au anunţat Serviciul Naţional de Meteorologie (NWS) şi forţele de ordine locale.

„Aceste cifre vor creşte cel mai probabil”, a declarat meteorologul Aaron Gleason, de la Centrul de predicţie a furtunilor din cadrul NWS.

Un deces şi patru răniţi au fost raportate sâmbătă în Brazoria County, Texas, la aproximativ 70 de kilometri sud de Houston, potrivit Biroului şerifului din Brazoria County.

Oficialii americani spun că multe case şi şcoli au fost grav avariate sau distruse. Imaginile distribuite pe reţelele de socializare arată ruine de case împrăştiate pe zone întinse, precum şi copaci rupţi şi stâlpi de electricitate prăbuşiţi pe străzi şi pe peluze.

În vestul ţării, vânturile puternice, cu rafale de până la 240 km/h în zonele înalte ale bazinului Tahoe din California şi de 80 km/h la altitudini mai mici, afectează regiuni extinse în acest weekend şi meteorologii se aşteaptă la precipitaţii abundente de la San Francisco, în California, până la Portland, în statul Oregon.

Prognozele anticipează între 10 şi 15 centimetri de ploaie înainte de Ajunul Anului Nou şi până la 1 metru de zăpadă în regiunea Lacului Tahoe, au anunţat meteorologii americani.

„Vânturile devastatoare ar putea doborî copaci şi linii electrice. Sunt posibile pene de curent pe scară largă”, a avertizat NWS.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează