Mii de locuințe fără curent electric și zboruri blocate după ce o furtună tropicală a lovit nordul Noii Zeelande
Mii de locuinţe din Noua Zeelandă erau fără curent electric, iar zborurile erau blocate luni, în timp ce o furtună tropicală a lovit nordul ţării, scrie AFP, citată de Agerpres.
Ministrul gestionării situaţiilor de urgenţă, Kieran McAnulty, a avertizat că va fi o „zi critică” din cauza combinaţiei „foarte periculoase” dintre vânturi puternice şi ploi abundente.
Deşi furtuna a slăbit în raport cu statutul său anterior de ciclon, a smuls deja copaci, a distrus drumuri şi a doborât reţele electrice.
A fost declarată stare de urgenţă în cinci regiuni din nordul arhipelagului, printre care Auckland.
Aproximativ 58.000 de persoane sunt fără curent pe Insula de Nord, oficialii avertizând că restabilirea reţelei ar putea dura câteva zile.
„Atât timp cât condiţiile meteorologice rămân atât de severe, va fi periculos” să se lucreze la reţea, a subliniat McAnulty.
Auckland, cel mai mare oraş al ţării (1,6 milioane de locuitori), abia îşi revine după inundaţiile neaşteptate care au făcut patru morţi şi au constrâns mii de persoane să îşi părăsească locuinţa luna trecută.
Rafale de vânt de până la 140 kilometri pe oră s-au abătut asupra nordului Noii Zeelande, în timp ce podul portului Auckland a fost zguduit de rafale de până la 110 kilometri pe oră.
McAnulty a făcut cunoscut că guvernul ia în considerare declararea stării de urgenţă naţională, doar pentru a treia oară în istoria ţării, „dar s-ar putea să nu fie nevoie”.
Condiţiile meteo au perturbat, de asemenea, reţeaua de transport din Noua Zeelandă, zborurile, trenurile şi orarele autobuzelor, toate fiind grav afectate.
Air New Zealand a indicat că până în prezent a anulat 509 zboruri, dar se aşteaptă să reia traficul normal marţi.
Compania aeriană a spus că 10.000 de clienţi internaţionali au fost afectaţi de aceste anulări şi că zborurile nu au fost înlocuite pentru 6.500 dintre aceştia.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank