
Mii de persoane protestează la Washington împotriva învestirii lui Donald Trump
Mai multe mii de persoane, majoritatea femei, s-au reunit sâmbătă la Washington pentru a protesta împotriva învestirii preşedintelui ales american Donald Trump, unele purtând pălării roz, la fel ca în cursul protestului dinaintea primei învestituri a miliardarului în 2017, relatează Reuters, transmite Agerpres.
Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% din impozit - online, gratuit și simplu.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
În Franklin Park, unul dintre cele trei locuri de adunare pentru ‘People’s March’ care va trece prin centrul oraşului, protestatarii s-au adunat sub o ploaie măruntă militând în special pentru egalitatea de gen şi autonomia corporală.
Alţi protestatari s-au adunat în alte două parcuri din apropierea Casei Albe, un grup concentrându-se pe democraţie şi imigraţie, iar altul pe probleme locale din Washington, înainte de a se îndrepta spre locul final al marşului la Lincoln Memorial.
Maşinile de poliţie, cu sirenele pornite, au circulat între locurile de adunare a participanţilor la marş.
Numărul participanţilor este mult inferior celor de la marşul din 2017, care reunise zeci de mii de persoane, în special din cauza fracturii intervenite în mişcarea feministă în urma victoriei lui Donald Trump la alegerile prezidenţiale împotriva Kamalei Harris în noiembrie.
Vânzătorii au vândut insigne cu înscrisul #MeToo şi „Dragostea învinge ura”, precum şi steaguri ale Marşului Popular pentru 10 dolari. Manifestanţii au purtat afişe pe care scria „Feministele împotriva fasciştilor” şi „Oamenii mai presus de politică”.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Too late.
nici o data nu este prea tarziu.
de asta este buna democratia!