Mike Pence s-a întors în Senat/ Ședința Congresului a fost reluată după ora 20.00 (03.00, ora României)
UPDATE: Un grup mare de senatori, republicani și democrați, au părăsit spațiile sigure unde au fost mutați după asaltul asupra Capitolului și s-au întors pentru reluarea ședinței, relatează CNN. Întrebat despre următorii pași, senatorul Lindsey Graham, aliatul lui Trump, a spus că vor „termina lucrările constituționale de confirmare a lui Biden și Harris”, mai transmite CNN.
Este de așteptat ca membrii Camerei Reprezentanților și ai Senatului să revină în sala de ședință, pentru reluarea sesiunii, în jurul orei 20.00 (03.00, ora României), au declarat surse politice pentru Fox News.
Oficialii lucrează la curățarea clădirii de sticle sparte și alte resturi rămase în urma violențelor declanșate de protestatarii care au forțat intrarea în Capitoliu.
Vicepreședintele Mike Pence s-a întors deja la Senat, a scris pe Twitter secretarul său de presă miercuri seară, relatează CNN.
„Vicepreședintele Mike Pence s-a întors la Senat. Nu a părăsit niciodată Capitoliul”, a spus secretarul său de presă.
Potrivit unei surse citate de CNN, serviciul secret american a dorit ca Pence să părăsească Capitoliul, dar acesta a refuzat.
Președintele Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, a anunțat că parlamentarii vor reveni pentru a continua numărarea voturilor în această seară și pentru a certifica victoria lui Joe Biden, relatează BBC.
Ea a spus, după consultarea cu alți lideri democrați, că se vor întoarce în sală după ce Capitoliul va fi „aprobat pentru utilizare” de forțele de securitate.
Sursa foto: Igor Bobic/Twitter
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu