Miley Cyrus a distribuit fanilor acţiuni de 1 milion de dolari prin Cash App: Nimic nu este mai important decât să investeşti în tine însăți
Cântăreaţa americană Miley Cyrus a încheiat un parteneriat cu Cash App pentru a distribui fanilor ei acţiuni de 1 milion de dolari, devenind astfel prima persoană din istorie care împarte un volum atât de mare de titluri de valoare într-o manieră aproape instantanee, potrivit unui comunicat, relatează variety.com, citată de Agerpres.
„Nimic nu este mai important decât să investeşti în tine însăți. Vreau să contribui la răspândirea titlurilor de proprietate către un număr cât mai mare de oameni, aşadar m-am asociat cu @CashApp pentru a oferi 1 milion de dolari în acţiuni”, a anunţat vedeta americană într-un mesaj publicat joi pe conturile ei de pe reţelele de socializare Instagram şi Twitter.
Fanii pot să publice diverse comentarii despre companiile lor preferate, care vor fi însoţite de $cashtag (un mod unic de identificare a utilizatorilor aplicaţiei Cash App), pentru a avea şansa de a câştiga acţiuni tranzacţionate la bursă. Câştigătorii vor fi selectaţi aleator şi vor primi părţi din acţiunile companiilor tranzacţionate public prin CashApp.
Campania a început pe 31 martie şi va continua până pe 13 aprilie sau până când întreaga sumă de 1 milion de dolari (în acţiuni) va fi distribuită.
Săptămâna trecută, Miley Cyrus a sărbătorit împlinirea a 15 ani de la lansarea „Hannah Montana”, popularul serial de televiziune produs de Disney TV, care i-a lansat cariera.
Cel mai recent album de studio al cântăreţei Miley Cyrus, „Plastic Hearts”, a debutat pe primul loc în secţiunea albumelor rock din topul Billboard, devenind cel de-al şaselea material de studio al artistei care a ajuns pe prima poziţie în Statele Unite. „Plastic Hearts” a ajuns şi pe locul al doilea în clasamentul generalizat – Billboard 200.
Sursa Foto: Facebook/ Miley Cyrus
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii