G4Media.ro

Miliardarul israelian Beny Steinmetz, investitor la Roșia Montana, și consultantul politic Tal…

Miliardarul israelian Beny Steinmetz, investitor la Roșia Montana, și consultantul politic Tal Silberstein au fost dați în urmărire generală după condamnarea la câte 5 ani de detenție în dosarul Ferma Băneasa

Miliardarul Benyamin Steinmetz – unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri israelieni şi investitor în proiectul Roşia Montana din România – a fost dat în urmărire generală de Poliția română după ce a fost condamnat la 5 ani de detenție pentru constituire de grup infracțional organizat în dosarul Ferma Băneasa, potrivit site-ului Poliției.

Și Tal Silberstein – fost consultant politic al premierilor Adrian Năstase și Călin Popescu Tăriceanu și al fostului președinte Traian Băsescu – a fost dat în urmărire generală după condamnarea la 5 ani de detenție din dosarul Ferma Băneasa.

Cei doi se află în Israel, însă potrivit procedurii, Poliția trebuie să îi dea în urmărire generală pe teritoriul României, apoi să ceară emiterea unui mandat de arestare internațională.

Mandatul internațional ar putea fi pus în aplicare de Poliția israeliană sau de Interpol, dacă cei doi vor părăsi Israelul.

În ianuarie 2021, Steinmetz trebuie să compară în fața unui tribunal de la Geneva în procesul în care este acuzat de dare de mită și fals în legătură cu obţinerea licenţei pentru exploatarea zăcământului de fier Simandou din Guineea (vestul Africii), potrivit Reuters.

În august 2019, Steinmetz a fost pus sub acuzare de un procuror din Geneva, care îl acuză că ar fi plătit mită 10 milioane de dolari uneia dintre soțiile fostului președinte din Guineea, Lansana Conte, pentru licențe miniere, între 2005 și 2010. Vezi detalii aici.

Steinmetz și Silberstein au fost găsiți vinovați de Înalta Curte de Casație și Justiție pentru că au constituit un grup infracțional organizat cu prințul Paul, Remus Truică și mai mulți funcționari din România pentru a pune mâna pe terenurile fostei ferme regale de la Băneasa și pe pădurea Fundu Sacului din Snagov. Prejudiciul se ridică la 145 de milioane de euro.

Benyamin Steinmetz a fost considerat cel mai bogat evreu şi unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume. A fost locul 178 mondial, cu o avere estimată la 7,4 miliarde de dolari. Este unul dintre investitorii proiectului minier de la Roşia Montana.

Potrivit unor surse judiciare, Steinmetz este suspectat că ar fi apelat la compania de detectivi intrenaționali Black Cube pentru spionarea și hărțuirea fostei șefe DNA, Laura Codruța Kovesi, însă deocamdată nu au fost formulate acuzații oficiale în acest sens.

În schimb, există dovezi că Steinmetz a apelat la Black Cube în cadrul unui litigiu de afaceri cu brazilienii de la gigantul oțelului Vale SA. Detalii aici.

Tal Silberstein și jurnalistul Dan Andronic au fost consultanți politici al premierilor Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu, apoi ai PDL şi ai preşedintelui României, Traian Băsescu. Andronic a fost la rândul lui condamnat în dosarul Ferma Băneasa, la 3 ani de detenție cu suspendare.

În august 2017, Steinmetz și Silberstein au fost arestați în Israel pentru fraudă și spălare de bani în legătură cu presupuse ilegalități comise în România, potrivit unei declarații în fața Curții din Rishon Letzion a anchetatorului Avshalom Ahrak, citate de cotidianul Haaretz.

În noiembrie 2018, fostul președinte Traian Băsescu a fost audiat ca martor la DNA în cadrul unei comisii rogatorii cu Israelul în dosarul în care oamenii de afaceri Beny Steinmetz și Tal Silberstein au fost arestați în 2017.

Notă: Alex Costache este jurnalist și la Știrile TVR.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. Și marmota împacheta ciocolata….

  2. O sa iasa la munca , o sa scrie carti , o sa participe la cursuri de reeducare , o sa fie detinut model , o sa fie „pentru buna purtare” si multe altele si o sa iasa dupa 10 minute din puscarie .

  3. Vor executa în România 0 secunde și 0,0 milisecunde din pedeapsă :)))) Dacă am scrie lista de scăpați de justiție din România, ne-ar apuca dimineața.

  4. In primul rand Israelul nu’si va extrada niciodata proprii cetatenii, va spune unul ce a stat mai multi ani in Istael si cunoaste,mai ales ca unul e printre cei mai bogati oameni de pe planeta, asa ca nu va faceti sperante ca vor ajunge sa plateasca pt excrocheria asta de 145 mil euro cum nu vor face nici fugarii Paul Lambrino si Natalia Ignatenko, in Romanica doar fraierii mai fac puscarie,adica gainarii,si oricum numai puscarie nu se numeste pt unii dintre ei, sunt ca acasa, au de toate la panda

  5. S-a schimbat legea intre timp cumva pe acolo si cetatenii israelieni sunt extradati pocnind asa din degete la solicitarea autoritatilor romane?miram-as,asteptati pana la sfantu asteapta, nu se va intampla niciodata

  6. Da, să nu uite autoritățile de niște sare de pus pe coadă…

  7. Mai degrabă Adrian Năstase a fost consultantul infracțional al lui Tal Silberstein și Dan Andronic.

  8. Adică politia romana e antisemita. Huo, legionarii!