G4Media.ro

Miliardarul israelian, Beny Steinmetz, s-a prezentat la procesul din Geneva ca şi…

Miliardarul israelian, Beny Steinmetz, s-a prezentat la procesul din Geneva ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, deşi România a emis un mandat internaţional de arestare pe numele lui

Miliardarul israelian Benyamin Steinmetz – unul dintre cei mai bogați cetățeni israelieni, investitor la Roșia Montana, condamnat în România, in absentia, la 5 ani de detenţie cu executare pentru grup infracţional organizat în dosarul Ferma Băneasa și dat în urmărire internaţională de Poliţia Română în baza mandatului internaţional de arestare emis de Curtea de Apel Braşov – s-a prezentat în persoană la procesul din Geneva, Elveţia, unde este judecat pentru mituirea fostului preşedinte din Guineea, vestul Africii – transmit BBC şi Reuters.

Potrivit agenţiilor internaţionale de presă, Steinmetz va participa la procesul care va avea loc la Geneva în următoarele 2 săptămâni. Omul de afaceri a fost rezident în Elveția, dar din 2016 s-a mutat în Israel. Presa internaţională aminteşte de condamnarea acestuia din România.

  • Vezi aici nominalizarea lui Steinmetz la rubrica „persoane urmărite” a Poliţiei Române.

Steinmetz este acuzat în procesul de la Geneva de dare de mită și fals în legătură cu obţinerea licenţei pentru exploatarea zăcământului de fier Simandou din Guineea. Riscă până la 10 de detenţie, dacă va fi găsit vinovat.

Miliardarul israelian a fost pus sub acuzare în august 2019 de un procuror elveţian. Acesta îl acuză pe el și pe doi asistenți că ar fi plătit mită 10 milioane de dolari uneia dintre soțiile fostului președinte din Guineea, Lansana Conte, pentru licențe miniere, între 2005 și 2010. Ancheta se desfăşoară în Elveţia întrucât unele fapte de corupţie s-ar fi petrecut la Geneva.

În 2013, The New Yorker şi The Guardian au scris pe larg despre modul în care Beny Steinmetz a pus mâna pe zăcământul de fier Simandou din Guineea. Miliardarul ar fi cumpărat – cu doar 167 de milioane de dolari – minereuri a căror valoare era estimată la peste 5 miliarde de dolari. Steinmetz a cumpărat licența în 2008, cu câteva luni înainte ca președintele din Guineea, Lansana Conte, să moară.

Un an mai târziu, în 2009, Steinmetz s-a asociat pentru exploatarea zăcământului cu gigantul minier brazilian Vale SA. Vale a cumpărat atunci de la Steinmetz pachetul majoritar de 51 la sută pentru că era vorba de un zăcământ strategic în lupta pentru dominație dintre giganții mineritului mondial, Rio Tinto Group, BHP Group și Vale SA, totul în contextul cererii uriașe de minereu de fier din partea Chinei.

Ulterior, în 2010, după venirea la putere în Guineea a președintelui Alpha Conde, autoritățile din țara africană au confiscat zăcământul în urma unor acuzații de corupție aduse lui Steinmetz. Potrivit Bloomberg, noul președinte ar fi fost consiliat în războiul cu Steinmetz de către miliardarul american, George Soros, și fostul premier britanic, Tony Blair.

După pierderea zăcământului, Vale SA a considerat că a fost trasă pe sfoară de Steinmetz. Israelianul le-ar fi ascuns faptul că ar fi obținut licența de exploatare prin mită și fraudă. Gigantul brazilian a cerut despăgubiri Curții Internaționale de arbitraj de la Londra și le-a obținut în 2019: 2 miliarde de dolari de la Steinmetz.

Apoi, Vale a cerut unei curți din New York să confiște proprietățile imobiliare ale magnatului israelian din metropola americană, tocmai pentru a-și putea recupera efectiv banii.

În cadrul procesului de la New York, Steinmetz a susținut însă că executivii Vale ar fi avut suspiciuni cu privire la licența din Guineea, încă dinainte să se asocieze în 2009, și și-ar fi asumat riscurile. Mai mult, Steinmetz a prezentat probe în acest sens obținute de Black Cube. E vorba de înregistrări și stenograme ale conversațiilor dintre agenții sub acoperire ai Black Cube și foștii executivi ai Vale SA, Jose Carlos Martins sau Alex Monteiro.

Steinmetz a negat întotdeauna acuzațiile de corupție în legătură cu obținerea zăcământului din Guineea, iar, în 2017, a fost exonerat de statul african, dar a rămas sub investigație în Israel și Elveția. Steinmetz a fost vizat și de o anchetă a FBI, însă americanii nu au formulat acuzaţii direct la adresa lui, ci doar a unui director francez din cadrul companiei sale, care, de altfel, a și fost condamnat la 2 ani de închisoare, în 2014.

Steinmetz și dosarul Black Cube din România. Miliardarul israelian este bănuit, potrivit unor surse judiciare, că fi fost în spatele operațiunii de spionaj a fostei șefe a DNA, Laura Codruța Kovesi, din primăvara anului 2016. Împotriva sa n-a fost însă formulată nicio acuzație oficială și nu are calitate de suspect în dosarul Black Cube.

Chiar dacă nu este dovedit oficial că ar fi fost în spatele operațiunii de spionaj derulate de Black Cube în primăvara lui 2016 împotriva fostei șefe DNAîn decembrie 2015, Steinmetz a fost inculpat în alt dosar de către DNA-ul condus de Laura Codruța Kovesi.

E vorba de dosarul Ferma Băneasa de la DNA Brașov. Alături de Steinmetz, au fost inculpați Shimon Shevez, fost director de cabinet al premierului Yitzhak Rabin, Moshe Agavi, reprezentantul din România al lui Steinmetz, consultantul politic Tal Silberstein, miliardarul român Remus Truică, pretinsul prinţ Paul al României şi directorul EVZ, Dan Andronic.

Condamnat în România. Pe 17 decembrie 2020, Benyamin Steinmety şi fostul consultant politic Tal Silberstein au fost condamnaţi definitiv la câte 5 ani de detenţie pentru constituire de grup infracţional organizat în dosarul Ferma Băneasa de la Înalta Curte de Casaţie şi justiţie. Omul de afaceri Remus Truică a fost condamnat la 7 ani de detenţie efectivă, iar Paul al României, la 3 ani şi jumătate cu executare, dar a fugit din ţară şi a fost dat, de asemenea, în urmărire internaţională.

Prejudiciul din dosar se ridică la peste 145 de milioane de euro, peste 135 de milioane de euro, reprezentând contravaloarea terenurilor fostei Ferme regale de la Băneasa şi aproape 10 milioane de euro, pădurea Fundu Sacului din Snagov.

Cine e Benyamin Steinmetz. A fost considerat cel mai bogat evreu şi unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume. A fost locul 178 mondial, cu o avere estimată la 7,4 miliarde de dolari. Este unul dintre investitorii proiectului minier de la Roşia Montana.

Tal Silberstein si Dan Andronic au fost consultanți politici al premierilor Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu, apoi ai PDL şi ai preşedintelui României, Traian Băsescu.

În august 2017, Steinmetz și Silberstein au fost arestați în Israel pentru fraudă și spălare de bani în legătură cu presupuse ilegalități comise în România, potrivit unei declarații în fața Curții din Rishon Letzion a anchetatorului Avshalom Ahrak, citate de cotidianul Haaretz.

În noiembrie 2018, fostul președinte Traian Băsescu a fost audiat ca martor la DNA în cadrul unei comisii rogatorii cu Israelul în dosarul în care oamenii de afaceri Beny Steinmetz și Tal Silberstein au fost arestați în 2017.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

15 comentarii

  1. Vorba robanului, parai, parai si productie n-ai.

  2. nu e panica il aduce siij in tara sa il achite :DD

  3. Tara de mana a saptea! Ungurii nu il dau pe nepotul lui Marko Bella condamnat, desi este dat in urmarire internationala, italienii nu il dau pe tipul ala de la Constanta de asemenea condamnat, englezii nu il dau pe jurnalistul lor care a facut reportajul din secuime cu „romanii” care vand arme la negru in Afganistan, si acum asta. Nu stiu ce se intampla, dar ceva nu este in regula. Se pare ca legile internationale nu sunt pentru Romania. Se pare ca suntem considerati sub-tara, cu justitie de doi bani, fara nici o valoare. Poate cineva sa explice?

    • Este exact cum ai spus! O tara fara coloana vertebrala, o tara bananiera condusa de clanuri mafiote organizate, de gradati tradatori din toate serviciile tradatoare ale romaniei.
      Cum sa respecti o tara mafiota, o tara a bugetarilor si a specialilor militari? O tara a hotiei din justitie, servicii, administratie, bugetarime ?

    • Se pare că ai dreptate. Aceasta este România astăzi.

    • Corect.
      Noi, ca țară, am început să nu mai contăm începând cu 1990. Românii cică au luptat împotriva comunismului dar au vot securiști și comuniști.
      Ai o industrie ce producea de de toate și tu o distrugi în câțiva ani?

  4. Se pi…sa asta pe justitia romana si pe autoritatile romane! Asta nu da doi bani pe statul mafiot roman!

  5. Cum îndrăznește sa sfideze legile românești, mai ales ca e cautat atât de intens si autoritățile se așteptau sa-l primească pachet de la patria mama. shit!

  6. Cat respect inspira romania/justiția romana

  7. Unii dintre voi inca voteaza cu PSD si PNL, in ciuda a cat au furat. Normal ca Romania e o gluma, nu aveti minte sa votati corect.

  8. Intr-o zi s-au intalnit:
    Steinmetz
    Silberstein
    Shevez
    Yitzhak
    Moshe
    Si au facut ce se pricep ei mai bine.

  9. BLACK CUBE, MUSAMALIZAREA DIICOT
    DIICOT ACOLO UNDE A FOST SEFA BICA, FACUTA SCAPATA DE PUSCARIE.
    TOTUL PENTRU INFRACTORI!

  10. Stimabililor,
    Ne spune cineva gradul si functia dlui respectiv in Mossad sau Shin Bet sau…, ca sa ne linistim.

  11. eu zic ca nu e chiar dat asa, de tot, in urmarire. e dat asa, romaneste, mai la oha. la cati gugustiuci de pe aici i-au ciugulit din mana…

  12. Ca răspuns la verdictul Curții Supreme din România, care a anulat decizia Tribunalului Districtual de achitare a lui Steinmetz și Silberstein, avocatul lor Adv. Yuval Sasson a spus: „Procedura de apel a fost condusă contrar legii și principiilor justiției și intenționăm să apelăm la instanțe europene superioare și să anulăm procedura, așa cum s-a întâmplat de mai multe ori în legătură cu hotărârile instanțelor române.”

    pentru conformitate:
    https://en.globes.co.il/en/article-beny-steinmetz-sentenced-to-five-years-jail-in-romania-1001353614