Militar britanic: Tancurile Ucrainei nu vor realiza mare lucru în absența avioanelor militare moderne
Analiză publicată de colonelul Hamish de Bretton-Gordon, fost comandant de regiment de tancuri, în The Telegraph, preluată de Rador:
Săptămâna aceasta am fost pe Câmpia Salisbury, ascultând zgomotul satisfăcător al tancurilor Challenger 2 făcând manevre în spatele meu. Știind că echipe de tanchiști ucraineni învață acum să le folosească, sper că acesta e începutul sfârșitului pentru invazia ilegală a lui Putin.
Totuși, încă de la prima mare bătălie de tancuri – la Cambrai pe 20 noiembrie 1917, în Primul Război Mondial – știm că tancurile, de unele singure, nu pot acționa decisiv. Numai în combinație cu infanteria, artileria și forța aeriană pot fi ele cu adevărat devastatoare. Așadar, vestea că președintele Biden nu permite încă trimiterea de avioane F-16 în Ucraina trebuie să fi fost o mare dezamăgire pentru comandamentul ucrainean.
Deși piloților ucraineni le-ar lua câteva luni pentru a fi instruiți să zboare cu aceste aparate avansate, am văzut din primele luni ale războiului cât de devastator poate fi pentru tancuri să nu fie utilizate în cadrul unei strategii care combină mai multe arme: tancurile rusești au fost lichidate cu ușurință, unul câte unul, când altfel ar fi fost capabile să se năpustească în Kiev fără probleme. Pe termen lung Ucraina va avea nevoie de mai multe arme decât îi oferim noi acum.
Până acum i-au fost promise cam 130 de tancuri occidentale: echivalentul unei brigăzi, care va avea nevoie să fie susținută de vreo 500 de vehicule blindate de luptă pentru transportul infanteriei ce va stabiliza teritoriul recucerit. Ceea ce nu s-a întâmplat la Cambrai, unde marele avansuri ale armatei noastre au fost urmate de pierderi de teritoriu când germanii ne-au atacat tancurile lipsite de sprijin.
În lipsa avioanelor militare, această brigadă de tancuri va fi probabil suficientă – împreună cu sisteme antiaeriene cu rază scurtă și lungă – pentru a bloca contraofensiva rusă așteptată în martie. Regatul Unit a dăruit deja foarte capabilul sistem antiaerian Stormer, care va proteja tancurile de atacurile avioanelor și elicopterelor rusești. Chiar și lipsită de superioritatea aeriană, în contraatacul Arras din mai 1940 o brigadă de tancuri s-a izbit de flancul diviziilor de tancuri Panzer ale lui Rommel. Acea acțiune a întârziat cu 48 de ore avansul germanilor, permițându-i Forței Expediționare britanice să scape din încercuirea de la Dunkirk – o acțiune cu rezultat strategic decisiv.
Totuși, pentru a efectua operațiuni ofensive la o scară ce-i va împinge în cele din urmă pe ruși afară din Ucraina, va fi esențial să existe o forță de arme combinate cuprinzând o întreagă divizie de blindate – cu tot cu avioane. Și încă ne aflăm cam departe de acel punct. Pentru aceasta ar fi necesare cam 300 de tancuri occidentale susținute de alte sute de tancuri ucrainene T72 și de avioane de luptă avansate.
Superioritatea aeriană contează cu adevărat pentru forțe de o asemenea amploare. Deși forțele aeriene rusești au absentat cea mai mare parte a războiului, trebuie presupus că ele vor încerca să intervină pentru a evita înfrângerea din cauza unui astfel de atac. În Războiul de Șase Zile din 1967 tancurile sovietice au fost decimate de cele occidentale, mai bine protejate și cu putere de foc mai bună.
Pornind de la propria mea experiență în Primul Război din Golf, pot spune că tancurile britanice și americane au distrus sute de tancuri irakiene T72 și T55 și au copleșit o forță enormă fortificată, mulțumită sprijinului infanteriei, al aeronavelor pentru atac la sol și al implicării deloc neglijabile a artileriei. Această forță de arme combinate bazată pe tancuri a alungat armata irakiană din Kuweit, tot așa cum vor să procedeze și ucrainenii cu rușii de pe pământul lor.
Tancurile se dovedesc a fi decisive pe câmpul de luptă de mai bine de 100 de ani, dar numai atunci când sunt susținute de infanterie, artilerie și forța aeriană. Pe termen scurt, o brigadă de tancuri nu va avea nevoie de avioane pentru a fi eficientă în defensivă. Însă, în ofensivă, avioanele vor fi vitale pentru a produce acel gen de avânt neobosit care va izgoni forțele Rusiei de pe teritoriul Ucrainei. (Traducere: Andrei Suba)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii