Militar care ar fi agresat o fată de 13 ani, reţinut pentru 24 de ore / Ministerul Apărării: Bărbatul a trecut toate testele psihologice
Un militar care ar fi agresat, vineri, o minoră de 13 ani a fost reţinut pentru 24 de ore de procurorii Parchetului Militar Bucureşti şi va fi prezentat Tribunalului Militar Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
„Militarul, încadrat la UM 01348 Bucureşti, era detaşat la UM 01295 Bucureşti şi a fost declarat apt pentru serviciul militar la toate testările psihologice susţinute în calitate de militar profesionist, ultima testare fiind efectuată în luna noiembrie 2018″, precizează MApN într-un comunicat transmis, sâmbătă, Agerpres.
Unitatea militară în care este încadrat va dispune măsurile legale prevăzute de Legea nr 384/2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti, respectiv suspendarea din funcţie, situaţie în care cel în cauză nu beneficiază de niciun drept de la Ministerul Apărării Naţionale.
Conform legii menţionate, în situaţia în care, în urma trimiterii în judecată, va fi condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă, militarul va fi trecut în rezervă începând cu data suspendării din funcţie.
Poliţia Capitalei a fost sesizată, vineri, în jurul orei 16.30, prin apel 112 despre acest caz.
„În baza semnalmentelor furnizate, poliţiştii au depistat şi identificat un bărbat de 38 de ani, pe care l-au condus la sediul subunităţii. Cercetările au fost preluate de Biroul Agresiuni Sexuale din cadrul Serviciului Omoruri din Poliţia Capitalei. Având în vedere că bărbatul depistat este cadru militar, cercetările vor fi continuate împreună cu Parchetul Militar”, informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).
Sursa foto: pixabay.com
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
14 comentarii