Minciuna neo-nazistă a lui Putin despre Ucraina provine din versiunea sovietică a istoriei

” Afirmația lui Putin că Ucraina este condusă de neo-naziști este absurdă”, este una din concluziile unui articol semnat de Dr. Jack Watling, cercetător pentru Războiul Terestru la Royal United Services Institute (RUSI) Londra, apărut în Jewish Chronicle care apare la Londra.

Conform articolului, când președintele Rusiei, Vladimir Putin, și-a expus motivele pentru care a lansat o invazie a Ucrainei, acestea au fost la fel de contradictorii și confuze precum înțelegerea lui asupra istoriei.

”Pe de o parte, el și-a propus să arate Ucrainei „de-comunizare reală”. Pe de altă parte, el a spus că se angajează într-un proiect de „de-nazificare”. De ce a folosit acest limbaj pentru a-și justifica războiul de agresiune? În primul rând, este necesar să înțelegem cum a folosit Rusia Marele Război Patriotic – cum este numit războiul împotriva Germaniei Naziste (1941 – 1945) ca fundament al identității sale.

Pentru clarificarea faptelor, afirmația lui Putin că Ucraina este condusă de neo-naziști este absurdă. Comunitatea evreiască din Ucraina a suferit valuri succesive de violență antisemită în secolele al XIX-lea și al XX-lea, de la pogromurile țariste de la Odessa până la Holocaust și, ulterior, ostilitatea lui Stalin față de evrei. Ucraina modernă, prin contrast, este o democrație pluralistă. Președintele Volodimir Zelenski este evreu, ales cu 72,3% din voturi în al doilea tur al alegerilor din 2019. Alături de înfloritoarea comunitate evreiască din Ucraina, zeci de mii de evrei ortodocși merg în pelerinaj anual în orașul Uman, unde este înmormântat vestitul rabin hasidic Nachman (1772 – 1810).

„Dovezile” neonazismului care mustesc în propaganda rusă despre Ucraina se referă la mișcarea Azov, un partid politic ultra-naționalist ucrainean cu aripă militară. Această mișcare conține într-adevăr neo-naziști. Mai mult, în timpul Revoluției din 2014 care l-a răsturnat pe președintele pro-rus Viktor Ianukovici, organizatorii au fost clari cu privire la necesitatea unității în fața amenințării din Rusia și, prin urmare, nu au contestat unele dintre grupurile mai puțin frecventabile care s-au alăturat cauzei lor. În ciuda acestui fapt, Azov rămâne o mișcare ultra-minoritară în Ucraina.

Proeminența sa este în mare parte rezultatul amplificării activităților și declarațiilor sale de către Rusia. Și aceasta este ironia promisiunii lui Putin de „de-nazificare”. Kremlinul finanțează și promovează naționalismul de extremă dreapta în țară și în străinătate.

Pentru a înțelege de ce Putin a folosit acest limbaj, este necesar să înțelegem că nazismul are conotații destul de diferite în Rusia față de ​​Occident. În 1945, Uniunea Sovietică a ieșit din patru ani de lupte brutale, în care 27 de milioane de cetățeni sovietici au fost uciși. Dar pentru ca statul rus să denigreze Germania nazistă pentru utilizarea lagărelor de concentrare ar fi fost complicat din punct de vedere politic într-un moment în care populația Gulagului creștea rapid cu prizonierii de război sovietici eliberați. Pentru Stalin, cei care s-au predat au fost trădători, așa că sute de mii de soldați ai Armatei Roșii s-au trezit trimiși în colonii penale după 1945.

În următoarele două decenii, în interiorul Uniunii Sovietice s-a dezvoltat un cinism profund și larg răspândit cu privire la comunism. Dar pentru toți cetățenii sovietici, a existat totuși mândrie de înfrângerea lor asupra invadatorilor. Prin urmare, Marele Război Patriotic a devenit piesa centrală a ideologiei sovietice târzii, ca o experiență unificatoare despre care comuniștii sau cinicii puteau fi de acord că a fost o cauză dreaptă.

Cazul autorului sovietic Vasily Grossman — provenit dintr-o familie de evrei ucraineni — este instructiv. Un jurnalist care a relatat de la Stalingrad în timpul marii bătălii cu naziștii și care a intervievat ulterior oficiali ai lagărului nazist din Treblinka, Grossman a lucrat după război pentru a documenta crimele naziste împotriva evreilor, însă munca sa să fie cenzurată de autorități. La acea vreme, Partidul Comunist a suprimat ideea că naziștii i-au vizat în mod specific pe evrei, mai degrabă decât pe cetățenii sovietici în general.

În opera lui Grossman, Viața și soarta, comunismul și nazismul au fost prezentate ca ideologii similare în ultimă instanță. Aceste puncte de referință amestecate ale secolului al XX-lea sunt relevante astăzi, deoarece culminează cu o populație rusă care asociază nazismul mai puțin cu Holocaustul decât cu trauma unui război de agresiune care a căutat să extermine poporul rus.

Putin făcea apel la acest sentiment de a fi atacat. Punând prea mult accent pe Azov ca reprezentativ pentru guvernarea de la Kiev și repetând la nesfârșit povești despre un „genocid” împotriva etnicilor ruși din regiunea Donbass din estul Ucrainei, Putin spera să-și convingă propriul popor că invazia este o eliberare a rușilor care au fost victime.

Promisiunea de-comunizării a fost mai degrabă una personală pentru Putin. În timp ce admira puterea imperiului sovietic, el și mulți alți ofițeri de informații care trăiseră în Occident nu aveau respect pentru ideologia comunistă. Într-adevăr, pentru Putin, revoluția lui Lenin nu a fost un triumf, ci infiltrarea în Rusia a unui agent sponsorizat de germani care distrusese Imperiul Rus. Acum, confruntat cu amenințarea contagiunii din partea unui guvern democratic revoluționar din Kiev, amenințarea de-comunizării vorbește despre o frică omniprezentă de subversiune prin „revoluția colorată”.

Provocarea pentru Putin este că evaluarea sa asupra societății ucrainene s-a dovedit inexactă. Ucrainenii nu s-au predat și el a intrat într-un război prelungit și sângeros.

Bazându-se pe retorica Marelui Război Patriotic, mulți ruși își dau seama că, de data aceasta, guvernul lor și-a propus să distrugă un popor, să-i nege identitatea și cultura”.

Acesta este un articol apărut în publicația Jewish Chronicle care apare la Londra

Dr. Jack Watling este cercetător pentru Războiul Terestru la Royal United Services Institute (RUSI) Londra