G4Media.ro

Ministerul Apărării: 100 de mii de combinezoane de protecție vor fi aduse…

sursa foto: G4Media.ro

Ministerul Apărării: 100 de mii de combinezoane de protecție vor fi aduse în țară, în această săptămână, din Germania

Ministerul Apărării anunță că 100 de mii de combinezoane de protecție vor fi aduse în țară, în această săptămână, din Germania.

„Aproximativ 45 tone de echipamente, constând în 100 de mii de combinezoane de protecție, vor fi aduse în țară, în perioada 13-17 aprilie, cu aeronave de transport aparținând Forțelor Aeriene Române, ce vor executa zboruri zilnice pe ruta București-Frankfurt și retur”, anunță MApN într-un comunicat.

Echipamentele au fost achiziționate din Coreea de Sud de statul român, prin Oficiul Național de Achiziții Centralizate și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în cadrul eforturilor de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, iar zborurile au fost solicitate de către Departamentul pentru Situații de Urgență.

Distribuirea echipamentelor va fi realizată cu mijloace de transport aflate în dotarea IGSU, iar cu sprijinul inspectoratelor județene pentru situații de urgență, echipamentele vor fi alocate, în funcție de nevoi, personalului medical din țară și echipajelor operative care acționează în teren, se arată în comunicat.

Sursa Foto: G4Media.ro

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Cine-a zis ca nu s-a negociat sparanghelul?!

  2. De ce au transportat direct in Germania aceste echipamente si nu in România ?????Aeroporturile României nu sunt prevazute pentru aceste transporturi????

    • Pentru impresie artistica, vezi Doamne ne ajuta și Germania!

    • vezi ca deja ti-a spus mai sus cineva: aia a fost plata pentru sparanghel.
      Adevarul e ca tara asta datoreaza foarte mult acestor culegatori de sparanghel.

    • La situatia economica si finantiara in care se gaseste România la ora actuala isi permite sa faca alte cheltuieli trasportând din Germania cu aeronave ale Fortelor Aeriene Române????? Si cel mai Prost poate ajunge la concluzia ca România joaca cum ii cânta Germani,sângele apa nu se face….

    • Pai spune acolo. 45 de tone pt România. Un 747-400 poate „duce” pana la 112 tone. Probabil ca avionul ala nu ducea numai materialele pentru România.

  3. Mixali,

    Indeed, one is none, but the soft one is one embracing one, another one.