G4Media.ro

Ministerul Apărării din Finlanda: Ucraina este liberă să lovească teritoriul rusesc cu…

Sursa foto: Twitter / MFA Finland

Ministerul Apărării din Finlanda: Ucraina este liberă să lovească teritoriul rusesc cu armele pe care le furnizăm noi

Ucraina poate folosi armele furnizate de Finlanda pentru a lovi ținte de pe teritoriul rusesc, au declarat înalți oficiali de la Helsinki, potrivit Politico.

Ministrul finlandez al Apărării, Antti Häkkänen, a declarat că țara sa nu a stabilit nicio restricție cu privire la ceea ce poate face Ucraina cu armele pe care le furnizează, a relatat astăzi postul de televiziune finlandez Yle. Häkkänen a adăugat că blocările au fost impuse în principal de țările care au furnizat Ucrainei sisteme de arme cu rază lungă de acțiune.

„Dacă este necesar, Ucraina ar trebui să lovească și ținte militare din partea Rusiei. Este o bătălie defensivă complet legitimă pe care o duce Ucraina. Carta ONU permite ca obiectivele militare să fie atacate dincolo de granițele terestre”, a declarat Jukka Kopra, președintele comisiei parlamentare finlandeze pentru apărare

Aceasta este o diferență clară față de alte țări occidentale, inclusiv Germania, unde cancelarul Olaf Scholz este reticent în a trimite rachete de croazieră Taurus cu rază lungă de acțiune în Ucraina, de teamă că armele vor fi folosite pentru a lovi ținte din interiorul Rusiei și pentru a atrage Germania direct în război cu liderul rus Vladimir Putin.

„Încurajez Germania să se gândească serios la acest lucru. Guvernul german știe că acestea ar fi de mare importanță”, a declarat Häkkänen.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Uite aici cojones!

  2. Au ramas temerari ca stramosii lor vikingi. Balticii la fel.

    • Doar ca … finlandezii si estonienii sun de origine fino-ugrica ca si maghiarii deci nu sunt vikingi. Iar letonienii si lituanienii sunt popoare indo-europene fara nicio legatura cu vikingii. Danezii, suedezii , norvegienii si islandezii sunt considerati urmasii vikingilor.