Ministerul Apărării Naționale anunţă schimbarea comenzii Grupului de luptă al NATO în România
Ceremonia de schimbare a comenzii Grupului de luptă al NATO (BGFP) dislocat în România a avut loc, vineri, în Centrul Naţional de Instruire Întrunită „Getica”, din Cincu, judeţul Braşov, eveniment ce s-a desfăşurat în prezenţa şefului Statului Major al Forţelor Terestre, general-locotenent Iulian Berdilă, şi a comandantului Comandamentului Multinaţional de Divizie Sud-Est (HQ MND-SE), general-maior Dorin Toma.
Colonelul Laurent Luisetti a preluat comanda Grupului de luptă al NATO în România de la colonelul Alexandre de Feligonde, precizează MApN într-un comunicat remis Agerpres.
„Antrenamentele în comun cu aliaţii, coordonate şi conduse de Grupul de Luptă, cu Franţa ca naţiune cadru, au contribuit la creşterea capacităţii de reacţie. Grupul de Luptă EAGLE 3 şi-a asumat organizarea şi participarea la EAGLE ROYAL 23, un exerciţiu multinaţional cu trageri de luptă, care a testat şi perfecţionat interoperabilitatea sistemelor de artilerie. Sunt ferm convins că Grupul de Luptă EAGLE 4 va continua seria activităţilor de succes şi suntem nerăbdători să lucrăm alături de dumneavoastră pe parcursul lunilor viitoare”, a spus comandantul HQ MND-SE.
Potrivit MApN, Grupul de luptă al NATO din România s-a constituit, începând cu luna mai a anului 2022, prin transformarea elementelor multinaţionale aliate din cadrul Forţei de Răspuns a NATO dislocate în ţara noastră.
La propunerea Franţei de a prelua rolul de naţiune-cadru, batalionul francez dislocat în România, considerat vârful de lance (Spearhead) al Forţei cu Nivel de Reacţie Foarte Ridicat al NATO (VJTF), formează BGFP pe teritoriul naţional.
BGFP contribuie la creşterea cooperării militare a României cu Franţa şi, implicit, la consolidarea securităţii spaţiului euro-atlantic pe Flancul Estic. Cooperarea cu partenerii strategici şi existenţa pe teritoriul naţional a unor structuri de luptă relevante contribuie la creşterea capacităţii de apărare şi descurajare în contextul războiului din Ucraina şi a crizei din regiunea Mării Negre.
Colonelul Alexandre de Feligonde a fost comandantul BGFP constituit din batalionul EAGLE 3 sosit în România în luna octombrie 2022. Pe timpul mandatului său, a contribuit la consolidarea Grupului de luptă dislocat în Cincu prin misiuni şi exerciţii derulate în context aliat cu trupele române, americane, olandeze, poloneze şi portugheze şi a coordonat activităţile de recepţie şi integrare a tancurilor Leclerc ce au intrat în dotarea batalionului francez în cursul lunii noiembrie anul trecut. Colonelul de Feligonde şi-a început cariera militară în anul 1998, s-a specializat în arma tancuri şi are mai multe misiuni externe la activ în Africa şi Orientul Mijlociu. În Franţa, comandantul francez îşi va continua activitatea la comanda Regimentului 1 Vânătoare, structură ce are în dotare tancuri Leclerc.
Colonelul Laurent Luisetti a preluat comanda Grupului de luptă NATO dislocat în România. Pe timpul mandatului său, colonelul Luisetti se va concentra în special pe întărirea capabilităţilor de artilerie şi de geniu ale BGFP. De asemenea, sub coordonarea Comandamentului Diviziei Multinaţionale de Sud-Est, batalionul EAGLE 4, condus de colonelul Luisetti, va consolida legăturile cu forţele aliate dislocate în România printr-un program consistent de misiuni şi exerciţii. Colonelul Luisetti şi-a început cariera militară în urmă cu 26 de ani, este ofiţer de infanterie şi a participat la misiuni în teatre de operaţii din Africa, Orientul Mijlociu şi Balcanii de Vest, conform comunicatului MApN.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank