Ministerul Cercetării împarte ovăzul celor 1600 de gâște producătoare de ouă poleite din cercetarea românească

Articol publicat de cercetătorii Octavian Micu, Mihai Miclăuș și Lucian Ancu pe blogul lor comun.

Info pe scurt:

• Ministerul Cercetării va pompa 500 milioane de lei pentru instituțiile „performante” ale României în materie de Cercetare-Dezvoltare.
• Printre criteriile de performanță sunt și premiile Academiei Oamenilor de Știință din România – cea în care sunt membri Iliescu, Meleșcanu, Ecaterina Andronescu toți cu indemnizații de „academician” din banii noștri.
• Competiția actuală are termen de depunere DOUĂ săptămâni, în condițiile în care proiectele de depus pot fi de 8 milioane lei și trebuie să includă o analiză SWOT și plan de dezvoltare instituțională pe patru ani.

România are 1.637 infrastructuri de cercetare, ce includ 22.673 echipamente, conform site-ului guvernamental https://erris.gov.ro/index.php (în 25 iulie, a.c.) Nu știe nimeni care este gradul de utilizare al acestora, rezultatele pe care le-au produs, care sunt cercetătorii performanți ce le operează și care dintre ei taie frunză la câini folosind un microtom, de exemplu.

Cu toate acestea, Ministerul Cercetării și Inovării (MCI) este gata să împartă peste 500 milioane lei pentru „dezvoltarea sistemului naţional de cercetare-dezvoltare”, subprogramul „Performanță instituțională”. Cine va lua banii aceștia? Cine treb… Pardon, acele instituții publice considerate „performante”, după criteriile stabilite aici. Intuim că în această categorie vor apărea Univ. din Galați, Institutul de Cercetări Nucleare Pitești, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca etc. (pont: a se vedea de unde provin ultimii 3 miniștri de la cârma cercetării).

Să punem cele 500 milioane lei în perspectiva bugetului anual al MCI, care se situează constant sub 2 miliarde lei, cu 1.600 milioane lei pentru anul în curs, repartizați astfel, conform filei de buget:

Competiția prezentă se înscrie în „felia” galbenă. Dar dacă tot am ajuns aici, să vă spunem și că „felia” verde hrănește gurile celor aproximativ 45 de Institute Naționale de Cercetare Dezvoltare, despre care tot predicăm că nu au fost evaluate decât în 2011/2012 (pentru prima dată cu experți internaționali) și acum funcționează în baza rapoartelor expirate și pline de praf de atunci. „Felia” azurie merge spre proiectele pentru care nu de mult MCI căuta disperat evaluatori ce să muncească pro bono pentru evaluarea lor (ce trebuia făcută anul trecut, când ministerul nu a fost în stare să-și cheltuie toți banii, executând doar 81% din cât i s-a dat de la buget).

O altă perspectivă este cea a procentului din PIB (ca alocări bugetare din surse guvernamentale) pe care România îl alocă cercetării, adică cel mai mic la nivelul UE, de 3x mai mic decât media la nivelul uniunii, la concurență cu Cipru și Bulgaria; mai nou, sub „domnia” lui Viktor Orban, și vecinii maghiari se pregătesc să joace remi la aceeași masă cu noi (vezi Worrying changes in Hungary pentru detalii).

Revenind la oile noastre:

MCI pornește această competiție de proiecte naționale în luna iulie, când până și cercetătorii mai ies din laboratoare și se duc să sintetizeze vitamina D la soare, care pe unde pot. Celor rămași pe baricade (sau întorși din concediu) li se dau două săptămâni să conceapă proiecte de dezvoltare instituțională în valoare de 8 milioane lei. Deci 8 milioane lei de pus pe hârtie, coerent și cu potențial maxim de valorificare a banului public, în DOUĂ săptămâni, să ne înțelegem.

Anul trecut, la fel: 436 milioane lei total pentru competiția „Proiecte de dezvoltare instituțională – Proiecte Complexe realizate în consorţii CDI” (PCCDI), maxim 7,5 milioane per proiect, termen de depunere ceva mai mare, e drept, o lună și un pic (cea mai mare parte în august). Despre asta am mai scris însă.

În Pachetul de informații al prezentei competiții se trâmbițează la capitolul „Scop” așa: susținerea proiectelor de dezvoltare instituțională pentru instituțiile de învățământ superior de stat acreditate și institutele de cercetare dezvoltare din România certificate, în vederea creșterii capacității și performanței instituționale, pentru a obţine cea mai mare valoare pentru banii investiţi în cercetare, prin concentrarea resurselor spre organizaţiile de cercetare publice.

Așadar să creștem capacitatea și performanța instituțională! În raport la ce? Păi la ce avem în prezent în acele instituții, zice MCI-ul, care enumeră și ce-i interesează din ograda fiecăreia. Astfel, în viziunea MCI îți demonstrezi performanța instituțională prin:

• Premii ale Academiei Oamenilor de Știință din România– știți voi, aia în care primesc indemnizație de academician din banii noștri Ecaterina Andronescu, Ion Iliescu, Teodor Meleșcanu, foști și actuali parlamentari iubiți. Detalii aici. Fostului președinte Emil Constantinescu se pare că nu i s-a dat loc, dar i s-a dat Institutul Levantului. Sau poate o fi și el membru… Dacă aveți nervi să navigați pe pagina AOSR, poate ne ziceți și nouă – cu mulțumiri anticipate.
• Premiile AOSR sunt puse în aceeași oală cu cele ale Academiei Române și Academiilor de Ramură. Multe pițule nu dăm nici pe Premiile Academiei Române, dar totuși … Nu contează cine a dat premiul, la kilogram să tragă, că putem ierarhiza instituțiile performante, nu uitați!
• Premii internaționalecâștigate în sistem competitiv. Și aici unitatea de măsură e KILOGRAMUL. Premiile de la Geneva, despre care am mai vorbit, pot fi basculate aici!
• Câte kilograme de maculatură a produs instituția în ultimii 4 ani, ca medie aritmetică. Adică nu contează că rezultatele cercetării au fost publicate sub forma unor articole științifice în reviste precum Nature, Science ș.a.m.d., ce contează e NUMĂRUL. Formula AS nu o includem la reviste eligibile?
• Așadar cantitate nu calitate!

Nu ne este clar dacă la nivelul MCI s-a auzit de raportare la numărul de cercetători ai unei instituții. Adică produci kilograme de ce vrei tu, și ești performant, dar nu ar trebui să le ponderezi cu mărimea sursei ce le generează? E tot una dacă ai un Nobel la 100 de cercetători sau unul la 1.000?!

De asemenea, în cele DOUĂ săptămâni rezervate depunerii propunerilor de proiecte, trebuie redactat și Planul de Dezvoltare Instituțională 2018-„20.20”. Dacă se întâmplă ca cel vechi să-ți fi expirat sau să fie aproape de expirare, ai noroc, dai copy/paste din cel nou. Dacă e valabil și pe 2019, când ar trebui să tragi linie și să vezi cum mergi mai departe, ghinion, îl faci acum, cum poți, dar să-ți iasă maxim 10 pagini A4, Times New Roman 11, spațiere la un rând.

La capitolul 3.2 din Pachetul de informații al competiției cititorul va găsi criteriile de evaluare ale propunerilor de proiecte, defalcate pe țâșpe categorii. Atâta doar că nu scrie nicăieri CÂT reprezintă acestea din nota finală. Cu alte cuvinte, categoria Premii Nobel (totale, nu la suta sau mia de cercetători) poate avea o pondere de 10% din nota finală, în timp ce Premiile de la Geneva vor avea 20%; asta va decide expertul evaluator.

Pentru „a obţine cea mai mare valoare pentru banii investiţi în cercetare” se va apela la savanți de renume mondial (laureații Premiilor Nobel vor fi menajați pentru această competiție – vezi detalii aici), care vor evalua propunerile, cântând în struna MCI (a.k.a., Înalta Poartă). Astfel, cele 500 de milioane ale contribuabilului român se vor sifona unde treb… La naiba! Tot completează auto-correct-ul ăsta! Am vrut să zicem că cele 500 de milioane vor fi distribuite corect, spre instituțiile publice performante, fie ele universități de pe malul Dunării sau din codrii Bucovinei, fie institute naționale „laser, frate!”, sau poate Institutul Levantului. Le urăm succes tuturor!

La final, să vă spunem și propunerea noastră pentru „a obţine cea mai mare valoare pentru banii investiţi în cercetare”: La cum arată cele două figuri de mai sus România nu prea își permite să prade ovăzul pe gâște. Iar 500 milioane lei reprezintă mult „ovăz”.

Să dăm deci cele 500 milioane lei instituțiilor publice din România, sub forma unei competiții naționale, obligându-le să dezvolte din acești bani grupuri de cercetare competitive. Cum? Cerându-le să recruteze cercetători (români sau nu) de top în plan internațional cărora să le ofere granturi de 8 milioane lei (cât e gata MCI să dea prin prezenta competiție), coroborat cu facilități de (re)inserție în mediul academic românesc pentru aceștia, inclusiv contracte de muncă pe perioadă nedeterminată. A se vedea pentru referință programul „1000 de talente” (Thousand Talents Plan) prin care China și-a readus practic acasă o bună parte din cercetătorii școliți la marile universități americane, dar a atras și cercetători de altă naționalitate. Pentru ca un cercetător să fie eligibil trebuie să nu fi fost angajat în România în ultimii trei ani.

Cele 500 de milioane ar ajunge pentru mai bine de 60 de astfel de granturi. Un bun punct de pornire pentru recrutarea celor 60 de cercetători ar fi pagina Premiilor Ad Astra pentru excelență în cercetare ajunsă la a III-a ediție. Cele 60 de grupuri de cercetare nou create s-ar încadra perfect în scopul programului de stimulare a performanței instituționale. Ar fi și un criteriu pentru a ierarhiza instituțiile publice de CDI din România, în funcție de cât sunt de atractive pentru personal înalt calificat. Sau pentru MCI sunt mai importante în întocmirea ierarhiei premiile Academiei Oamenilor de Știință din România și medaliile de la Salonul de la Geneva?

Foto: Cercetători ESA