G4Media.ro

Ministerul Culturii, despre criticile aduse de regizorul Alexander Nanau: Afirmaţii răuvoitoare şi…

Sursa: Facebook colectiv film

Ministerul Culturii, despre criticile aduse de regizorul Alexander Nanau: Afirmaţii răuvoitoare şi lipsite de temei. „colectiv” a primit peste 1,5 milioane de lei

Ministerul Culturii a transmis marţi seară, după ce regizorul documentarului „colectiv”, Alexander Nanau, a anunţat că refuză Medalia Meritul Cultural pentru că „propunerile de salvare a industriei culturale s-au făcut doar la nivel retoric” şi că „reacţia şi intervenţia concretă a statului român la toate nivelurile instituţionale a fost zero”, că afirmaţiile lui sunt „răuvoitoare şi lipsite de temei” şi a prezentat detaliat finanţările primite de filmul care este propunerea României pentru o nominalizare la Oscar, scrie News.ro.

Ministerul Culturii a precizat că Medalia Ordinul Cultural se oferă în baza Legii nr. 8/2003 privind Ordinul Meritul Cultural şi Medalia Meritul Cultural, cu modificările şi completările ulterioare, şi că este dreptul fiecăruia de a accepta sau nu această distincţie din partea statului român.

În cazul din urmă se regăseşte regizorul şi producătorul Alexander Nanau, propus de ministrul Culturii pentru decorare de către preşedintele Klaus Iohannis, cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, din 15 ianuarie 2021.

„Această propunere, realizată în baza unei analize, i-a fost însă comunicată domnului Alexander Nanau în cadrul întâlnirii solicitate ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu, şi care a avut loc în data de 4 ianuarie. Cu această ocazie, SC Alexander Nanau Production SRL a solicitat o finanţare suplimentară din partea Ministerului Culturii în valoare de 250.000 de lei, pentru care a primit aviz pozitiv pentru suma de 150.000 lei. Acest buget a fost solicitat pentru campania online de promovare a filmului Colectiv în perioada 24 ianuarie – 31 aprilie 2021, la nivel internaţional”, se arată în comunicat.

A mai fost subliniat că Ministerul Culturii, prin intermediul Centrului Naţional al Cinematografiei, se implică în realizarea producţiilor cinematografice autohtone şi finanţează majoritatea producţiilor româneşti de film.

Filmul „colectiv”, al cărui producător şi regizor este Alexander Nanau, a obţinut finanţare directă pentru dezvoltare şi producţie din partea Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) în valoare de 632.071 de lei.

Având dublă calitate, Alexander Nanau a obţinut ca regizor suma de 475.100 lei şi ca producător suma de 258.395 lei, fonduri nerambursabile din partea CNC pentru producţia filmului.

Susţinerea statului român pentru producţia „colectiv” a mai constat în finanţarea participărilor la festivalurile de la Amsterdam, Toronto şi Veneţia (în 2019) în total de 40.000 lei şi, în 2020, a promovării filmului documentar de lungmetraj în vederea selecţiei la premiile Academiei Americane de Film – Oscar 2021, în valoare de 100.000 lei. Mai mult, Consiliul de Administraţie al CNC a decis prin Hotărârea 293/19.11.2020 suplimentarea sumei, ulterior, cu 100.000 de lei, dacă filmul va fi propus pe lista scurtă a premiilor Oscar. Astfel, suma totală alocată acestui proiect din Fondul Cinematografic a fost de 1.530.566 lei, care include şi costurile de distribuţie.

Toate aceste finanţări au contribuit la promovarea şi cunoaşterea filmului „colectiv” în întreaga lume, nu doar pe plan naţional.

„Afirmaţia conform căreia Ministerul Culturii nu s-a implicat în gestionarea crizei sectorului cultural afectat de restricţii, în 2020, este răuvoitoare şi lipsită de temei”.

Anul trecut, pandemia a restricţionat multe domenii, cel cultural fiind poate printre cele mai afectate. Ministerul Culturii a detaliat măsurile luate în baza consultărilor cu actanţii sectorului cultural:

● Ca urmare a demersurilor Ministerului Culturii realizate pe lângă Ministerul Fondurilor Europene şi Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, 5,5% din solicitanţii pentru granturile pe capital de lucru sunt operatori economici din sectorul cultural. Suma totală pe care aceştia o vor accesa este de aproximativ 68 milioane de euro.
● Reglementarea biletelor achiziţionate de public la festivalurile care nu au putut fi desfăşurate în starea de urgenţă şi în starea de alertă.
● Număr de proiecte finanţate prin programul Acces Online: 19 proiecte, Buget alocat 1 milion lei,  peste 270 de lucrători culturali beneficiari;
● Număr de proiecte finanţate prin Nevoi Culturale de Urgenţă: 13, Buget alocat: 830.000 lei;
● Număr de proiecte finanţate prin Programul Cultural Prioritar: 62, Buget total alocat: 8,537 milioane de lei printre care amintesc TIFF, Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, Concursul Internaţional George Enescu, Gala Uniter;
● Număr de proiecte Ziua Culturii Naţionale 2020: 10 proiecte, Buget total: 250.000 lei. În 2021, suma a crescut la 2 milioane de lei, din care urmează să se finanţeze 42 de proiecte.
● După 12 ani, Ministerul Culturii a alocat 2 milioane de lei pentru un program de achiziţie de artă plastică. 167 de lucrări au fost achiziţionate de la 100 de artişti români contemporani şi expuse în Muzeul Naţional de Artă Contemporană.
● Ministerul Culturii a realizat demersurile necesare pentru ca persoanele fizice care au obţinut venituri exclusiv din drepturi de autor şi drepturi conexe, aflaţi în imposibilitatea de a mai obţine venituri, să beneficieze de indemnizatia de 75% din salariul mediu brut pe ţară. Măsura a fost accesată de peste 3.000 de beneficiari.

Sursa: News.ro

Context

Alexander Nanau, regizorul filmului ”colectiv”, a anunțat luni pe Facebook că refuză o decorație propusă de președintele Klaus Iohannis. El își motivează refuzul de a primi distincția prin situația critică a culturii și acuză autoritățile că nu au făcut nimic pentru a salva acest domeniu.

Citește și

Alexander Nanau, regizorul filmului ”colectiv”, refuză o decorație din partea președintelui Iohannis. ”Este cel mai cinic moment pentru a decora, simbolic și gol de sens, cultura României”

Foto: Alexander Nanau / Facebook colectiv film

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

6 comentarii

  1. Un clip de propaganda pentru Vlad Vasile la PMB a fost premiat cu Sparanghelul de Aur la Festivalul de la Langley. Din pacate, era un film de arta. Nu multa lume l-a inteles, in jur de zece persoane l-au urmarit, si tot Bichonul a infrant.

  2. Cum adica ,,Ministerul Culturii …..se implica ….in productile romanesti de film” ?.
    Ce treaba are perciunatul Nanau cu romanii ?. Au fost intrebati supravietuitorii de la ,,Colectiv” daca sunt de acord ca banii pentru filmul cu Tragedia de la Colectiv sa fie pusi pe mana lui Nanau ?.
    Adica Nanau, criticand Ministerul Culturii, a inceput sa semene cu Silviu Brucan din
    22 decembrie 1989 criticand ……Comunismul !.

  3. Ministerul Culturii plateste o campanie de publicitate la un film de publicitate negativa pentru Romania? Nu s-ar putea, la paritate, sa platim si unul de publicitate pozitiva pentru tarile cu popoare alese? De exemplu, un astronaut de frunte a zis ca a vazut extrateresti incepand cu unu a saptea 2018. Haideti sa sprijinim valorile!

  4. Stiti vorba cu fudulul.
    Că ei nu este nimeni.

  5. e buna propaganda pe carca statului. altfel sunt de dreapta!

  6. E bună și cultura pe banii statului, că nu am văzut artiști vânzând bilete. Dacă ar fi lăsați să moară de foame, am avea mai multe evenimente artistice, la preturi rezonabile, fiindcă ar cânta prin parcuri.
    Iar ăștia cu filmele nu reușesc să adune vizualizări nici cât cel mai ratat youtuber. Poate ar trebui să-i vedem cu proiectorul in spate, să-și promoveze singuri operele.