G4Media.ro

Ministerul de externe al Rusiei, după ce filme considerate de propagandă au…

Sursa foto: Olga MALTSEVA / AFP

Ministerul de externe al Rusiei, după ce filme considerate de propagandă au fost oprite de la proiectare în cinematografe din București: România încearcă să anuleze cultura rusă

România, din motive politice, a reziliat contractul de închiriere a sălilor de cinema cu Ambasada Rusiei la București, iar aceasta este o încercare de a anula cultura rusă, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, citată de agenția de presă rusă Tass.

„Arhiva Națională de Filme a României, din motive politice, a reziliat contractele de închiriere a sălilor de cinema cu Ambasada noastră la București, care, în cadrul unei campanii educaționale, prevedea proiecția cu circuit închis a filmelor rusești „Vremea Pervîh” („Primii în spaţiu”) și „Vîzov” („Provocarea”) – a spus diplomatul.

„Decizia a fost împinsă prin presa părtinitoare condusă de redacția locală, așa-numita „Europa Liberă” și Ministerul Culturii din România” – a declarat Zaharova. Reprezentantul MAE rus a subliniat că aceasta este o manifestare tipică a așa-numitei anulări a culturii ruse, care „se încadrează în tabloul general al acțiunilor Occidentului, care încearcă să impună o cenzură atotcuprinzătoare în lupta împotriva disidenței”.

Context

La începutul lunii aprilie, Centrul Rus, o instituție care promovează cultura rusă în România, anunța un proiect dedicat Zilei Cosmonauticii prin care îi invita pe români la vizionarea unor filme.

Două dintre ele, „Provocarea” (2023) și „Vremea celor dintâi” (2017) urmau să fie proiectate la Cinema Eforie și Cinema Union pe 12 aprilie. Ambele sunt considerate filme de experți ca filme de propagandă rusă.

După articolul publicat de Radio Europa Liberă, ministrul Culturii Raluca Turcan a anunțat pe Facebook că ”Arhiva Națională de Filme reziliază contractul pentru difuzarea a două filme considerate propagandă rusă și care urmau să fie proiectate la Cinema Eforie și Cinema Union. Este inacceptabil ca astfel de producții cinematografice, vădit propagandistice, finanțate de statul rus, în contextul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, să beneficieze de spații de difuzare în cinematografe publice.”

Provocarea (The Challenge) este primul film din istoria cinematografului profesionist care ar fi fost turnat în spațiu. Aceasta este prima colaborare între agenția spațială rusă Roscosmos și postul public de televiziune Channel One.

Filmările ar fi avut loc în 2021 la bordul Stației Spațiale Internaționale și au avut-o pe actrița Iulia Peresild în rolul unui chirurg trimis în spațiu pentru a ajuta un cosmonaut rănit.

La doar câteva luni după încheierea filmărilor pe ISS, Rusia a invadat Ucraina și a anunțat ulterior, în iulie 2022, că intenționează ca după 2024 să părăsească stația spațială pe care o operează în parteneriat cu agenția americană NASA.

Echipa de filmare a fost însoțită timp de 12 zile de cosmonauții Anton Șkaplerov, Oleg Novițchi și Piotr Dubrov, precum și de astronautul Mark T. Vande Hei, de la NASA.

Premiera peliculei a avut loc la Kremlin, pe 12 aprilie 2023, de Ziua Mondială a Cosmonauticii, dată la care Rusia aniversează primul zbor spațial cu echipaj uman, efectuat de cosmonautul sovietic Iuri Gagarin.

ADVERTISING

Pentru publicul larg, filmul a fost lansat în Rusia pe 20 aprilie 2023. În aceeași zi a fost lansat și în Serbia.

Provocarea este considerat filmul cu cele mai mari încasări din istoria Rusiei, peste 2 miliarde de ruble (în jur de 20 de milioane de euro), conform presei ruse.

Filmările pentru această peliculă ar fi fost devansate și se consideră că au furat startul intrării în istorie a actorului american Tom Cruise și a regizorului Doug Liman.

Cei doi cineaști americani doreau să cucerească premiul pentru primul film de lungmetraj filmat în spațiu și au dezvăluit, în 2020, că lucrează la un astfel de proiect în tandem cu NASA și compania Space X a lui miliardarului Elon Musk.

Lansarea filmului Challenge a fost catalogată de revista The Times ca una dintre puținele ocazii în care rușii ar fi simțit mândria națională după invadarea Ucrainei.

Deși regimul de la Kremlin a produs mai multe documentare care aveau rolul de a explica așa-zisa operațiune specială din Ucraina și pe care le-a prezentat publicului larg din Rusia, ele nu au avut impactul scontat.

Jurnalistul Jaroslav Simov de la Serviciul rus al Europei libere a explicat pentru publicul de la București că filmul se încadrează în ceea ce se numește „soft propaganda”, având în vedere finanțarea primită de la statul rus și campania masivă de promovare de care filmul a avut parte.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. Cultura ar trebui sa fie facultativa nu bagata pe gat

  2. Foarte bine. Nu avem nevoia de „cultura” Rusiei in Romania. Stim foarte bine ce export de bine a venit din partea lor. Intrebati bunicii care au prins cel de-al doilea razboi mondial.

    • Niciodată n am să uit lacrimile cum ii curgeau pe fața bunicii când o rugam să mi povestească despre perioada razboiului . Trecuseră vreo 40 zeci si ceva de ani,era bătrână si tot plângea cand,repetând povestea,ajungea la anii de ocupație rusă..Iar eu ca un diavol o puneam mereu să mi repete povestea…Avea ochii albaștri iar lacrimile mi se păreau albastre si o tot puneam să repete…Offfff…

  3. Filme de propagandă? Considerat de către cine? După logica asta, toate filmele americane istorice sunt de propagandă. E jenant ce s-a întâmplat. Nu era nicio obligație pentru a fi vizionate, e rușinos ce s-a întâmplat.

    • @matteo – Orice act deliberat de agresiune are consecinte. Nu anuleaza nimeni nicio cultura si nu e nimic jenant. Pur si simplu ia-o ca pe o sanctiune. Ca sa nu zic de treaba cu rusinea, da’ ce fac rusii nu e rusinos? Hai sa privim din toate perspectivele, ce zici?

  4. Si Rusia încearcă să anuleze si România și să eradicheze poporul român și să anuleze cultura română mai ales in zonele cucerite și torturate de ea cum ar fi Republica Moldova!

  5. Ne returnați tezaurul și vă retrageți din Ucraina, vă reabilităm cultura. Altfel luați-o cu voi și plecați acasă.

  6. Niciodată n am să uit lacrimile cum ii curgeau pe fața bunicii când o rugam să mi povestească despre perioada răzbelului. Trecuseră vreo 40 zeci si ceva de ani,era bătrână si tot plângea cand,repetând povestea,ajungea la anii de ocupație rusă..Iar eu ca un diavol o puneam mereu să mi repete povestea…Avea ochii albaștri iar lacrimile mi se păreau albastre si o tot puneam să repete…Offfff…

  7. Care ați crescut fără bunici sau care bunici au fost feriți de bunătatea rusă, abțineți vă. Nu mai comentați pe nicăieri si profitați de timpul obținut prin a citi.Citiți să nu fiți condamnați să știți și să spuneți ce vor alții.
    Citiți istoria întâmplărilor. Fiecare țară are cel puțin 3 istorii:
    Istoria invingatorilor,istoria învinșilor si istoria cronicarilor neutri.
    Citiți măcar pe ultima…