Ministerul de Externe avertizează cetățenii români cu privire la căderile masive de zăpadă și vântul puternic din Serbia
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află sau intenţionează să călătorească în Republica Serbia că autorităţile din această ţară au emis pentru duminică, 12 decembrie, o avertizare meteo de căderi masive de zăpadă pe aproape întreg teritoriul şi intensificări ale vântului.
Potrivit unui comunicat transmis de MAE, pentru regiunea Serbia de Răsărit, a fost emis un cod roşu de zăpadă, fiind aşteptate căderi de peste 30 cm în 12 ore şi rafale de vânt de peste 60 km/h. Pentru celelalte regiuni a fost emis un cod portocaliu de ninsoare şi un cod galben de vânt, stratul de zăpadă putând ajunge la peste 10 cm în 12 h.
Populaţia este avertizată cu privire la îngreunarea considerabilă a circulaţiei, precum şi la riscurile de rupere a copacilor. Unele drumuri vor fi închise temporar, ca urmare a condiţiilor meteo, afectând mai ales autoturismele de mare tonaj. Starea drumurilor poate fi consultată pe harta interactivă a administraţiei locale a drumurilor (putevi-srbije.rs), precizează MAE.
Sursa citată aminteşte că în Republica Serbia este obligatorie echiparea autoturismelor cu cauciucuri de iarnă.
Pentru informaţii actualizate, se recomandă consultarea paginilor web de specialitate www.meteoalarm.rs şi http://www.meteoalarm.org, precum şi cele ale Automobil Clubului Sârb (www.amss.org.rs şi www.autozona.rs) şi administraţiei drumurilor (http://www.putevi-srbije.rs). În situaţii de urgenţă, pe teritoriul Serbiei se pot apela numerele de urgenţă locale +38111192 (poliţia), +38111193 (pompierii) şi +38111194 (ambulanţa), precum şi +381111987 pentru asistenţă auto.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României în Republica Serbia: +381113670361, +381113670798, ale Consulatului General al României la Zajecar +381 19 432 334 şi ale Consulatului General al României la Vârşeţ: +381013831099: +381013831199; +381013831299, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
Românii care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României la Belgrad: +38163319425 şi telefonul de urgenţă al Consulatului General al României la Vârşet: +381644584833, respectiv al Consulatului General al României la Zajecar : +381 692 799 651.
MAE recomandă consultarea paginilor de internet http://belgrad.mae.ro, www.meteoalarm.org, www.mae.ro şi reaminteşte că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), cu informaţii şi sfaturi de călătorie.
sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Pexels/ Maria Orlova
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii