G4Media.ro

Ministerul de Finanţe: Băncile, obligate să amâne ratele pentru toţi clienţii afectaţi…

Ministerul de Finanţe: Băncile, obligate să amâne ratele pentru toţi clienţii afectaţi de criza Covid-19. Pentru persoane fizice e suficientă declaraţia pe proprie răspundere / În ce condiţii poate fi solicitată amânarea în cazul creditelor ipotecare

Băncile vor amâna plata ratelor pentru toţi clienţii afectaţi de criza provocată de răspândirea Covid-19, în cazul populaţiei fiind suficientă pentru aprobarea facilităţii o declaraţie pe proprie răspundere că au fost afectate veniturile faţă de situaţia anterioară declanşării situaţiei de urgenţă, a informat sâmbătă Ministerul de Finanţe, potrivit News.ro.

Potrivit instituției, pentru creditele ipotecare, perioada pentru care se acordă facilităţile de suspendare la plată a ratelor poate fi exprimată o singură dată şi este cuprinsă între o lună şi nouă luni, fără a putea depăşi data de 31 decembrie 2020.

Posibile motive de amânare în cazul creditelor ipotecare sunt şomajul tehnic, concedierea, reducerea salariului în cazul debitorului sau a membrilor familiei acestuia, plasarea în carantină sau în izolare a debitorului sau îmbonăvirea acestuia de coronavirus.

„Băncile vor amâna plata ratelor pentru toţi clienţii afectaţi de criza provocată de răspândirea Covid-19, în cazul populaţiei fiind suficientă pentru aprobarea facilităţii o declaraţie pe proprie răspundere că au fost afectate veniturile faţă de situaţia anterioară declanşării situaţiei de urgenţă”, se arată într-un comunicat al ministerului.

Guvernul a aprobat în şedinţa de joi normele de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare, ce stabilesc condiţiile în care creditorii aprobă solicitările, perioada de amânare şi perioada de prelungire a creditelor amânate, iar în cazul împrumuturilor ipotecare, modul de eşalonare şi garantare a dobânzilor.

„Pentru creditele ipotecare, perioada pentru care se acordă facilităţile de suspendare la plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane se stabileşte conform opţiunii debitorului, ce poate fi exprimată o singură dată, şi este cuprinsă între o lună şi nouă luni, fără a putea depăşi data de 31 decembrie 2020. Scadenţa ultimei rate incluse în perioada de suspendare la plată este cel mai târziu data de 31 decembrie 2020”, arată ministerul.

Creditorul aprobă solicitarea debitorului care declară pe proprie răspundere că i-au fost afectate veniturile proprii şi/sau veniturile aferente familiei debitorului, direct sau indirect, de situaţia gravă generată de pandemia Covid-19 faţă de nivelul înregistrat anterior declarării stării de urgenţă, şi se află în imposibilitatea de a onora obligaţiile de plată aferente creditului.

Normele exemplifică şi câteva cauze care urmează a fi luate în calcul la creditele ipotecare, menţionând că băncile nu trebuie să se limiteze la acestea: intrarea debitorului/membrilor familiei acestuia în şomaj tehnic ca efect al închiderii/restrângerii activităţii angajatorului, concedierea debitorului/membrilor familiei acestuia, reducerea salariului debitorului/membrilor familiei acestuia, plasarea debitorului în carantină instituţionalizată sau izolare la domiciliu, îmbolnăvirea cu Covid-19, şi altele asemenea.

„Decizia de aprobare conţine şi numărul de rate care au fost solicitate de debitor pentru suspendarea la plată, şi se comunică debitorului în format letric sau prin poşta electronică, la datele de contact precizate în contractul de credit sau printr-un alt canal de comunicare la distanţă oferit de creditor. Decizia poate fi comunicată şi telefonic, cu respectarea obligaţiei creditorului de înregistrare a convorbirii, după caz, în funcţie de opţiunea exprimată de debitor”, mai informează Ministerul de Finanţe.

Poate beneficia de acordarea facilităţii de suspendare a obligaţiei de plată a ratelor debitorul care transmite solicitarea către creditor cel mai târziu în 45 de zile de la intrarea în vigoare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020. Prevederea se aplică tuturor debitorilor, persoane fizice sau firme.

Modificarea clauzelor contractuale la creditele ipotecare se realizează fără încheierea de acte adiţionale, deci fără alte costuri, prin notificarea clauzelor contractuale modificate, inclusiv noul grafic de rambursare a creditului şi graficul de rambursare a dobânzilor eşalonate, transmisă de creditor debitorului în termen de 30 de zile de la primirea solicitării.

Notificarea debitorului se efectuează în format letric sau prin poşta electronică, la datele de contact precizate în contractul de credit sau printr-un alt canal de comunicare la distanţă oferit de creditor, conform opţiunii exprimate de debitor. În graficului de rambursare a creditului revizuit după acordarea facilităţii de suspendare a obligaţiei de plată rata de dobânda se menţine la nivelul prevăzut în contractul de credit iniţial încheiat între debitor şi creditor.

Pentru creditele ipotecare contractate de persoane fizice dobânda aferentă perioadei de suspendare se calculează potrivit prevederilor contractului de credit şi reprezintă o creanţă distinctă şi independentă în raport cu celelalte obligaţii izvorâte din contractul de credit.

Plata de către debitor a creanţei reprezentând dobânda totală aferentă perioadei de suspendare la plată acordată creditelor ipotecare se va face eşalonat, începând cu luna imediat următoare încheierii perioadei de suspendare, în 60 de rate lunare egale, fără perceperea de dobândă pentru această componentă a creditului ipotecar. Graficul de rambursare a acestor plăţi se comunică în termen de cinci zile debitorilor şi Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, care garantează plata integrală a acestor dobânzi.

În cazul în care în structura dobânzii aferente creditelor ipotecare sunt prevăzuţi indici variabili, valoarea scrisorii de garanţie este determinabilă pe baza estimărilor creditorilor privind evoluţia indicilor variabili. Pentru efectuarea corecţiei valorii scrisorii de garanţie, până la data de 31 ianuarie 2021 creditorii au obligaţia comunicării FNGCIMM situaţia centralizatoare privind valoarea cumulată a dobânzilor de plată, determinată pe baza valorii indicilor care intră în structura de cost a dobânzii conform contractelor de credit încheiate cu debitorii.

Criteriile de aprobare a solicitării de amânare pentru persoanele fizice se menţin şi în cazul celorlalte credite acordate de bănci şi instituţii financiare nebancare. În aceste cazuri, însă, dobânda se va capitaliza la principal.

Pentru debitorii persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, precum şi pentru debitorii care deţin profesii liberale şi profesii care se exercită în baza unor legi speciale, indiferent de forma de exercitare a profesiei, creditorii vor aproba dacă activitatea a fost întreruptă total sau parţial ca efect al deciziilor emise de autorităţile publice competente potrivit legii, pe perioada stării de urgenţă decretate, cu următoarele urmări: restrângerea pieţei de desfacere, restrângerea numărului de angajaţi, diminuarea numărului de furnizori, şi altele.

Pentru celelalte firme, băncile vor aproba amânarea la plată dacă deţin certificatul de situaţii de urgenţă emis de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, sau certificatul pentru situaţii de urgenţă emis de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri prin care se constată diminuarea veniturilor sau a încasărilor sale cu minimum 25% în luna martie 2020 prin raportare la media lunilor ianuarie şi februarie 2020. De asemenea, băncile vor aproba solicitările dacă activitatea firmelor a fost întreruptă parţial sau total ca efect al deciziilor emise de autorităţile publice competente pe perioada stării de urgenţă decretată, cu următoarele urmări: restrângerea pieţei de desfacere, restrângerea numărului de angajaţi, diminuarea numărului de furnizori s.a.

Facilităţile nu se acordă firmelor care se află în insolvenţă la data solicitării suspendării rambursării creditului, conform informaţiilor disponibile pe pagina web a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.

Cu excepţia creditelor ipotecare, dobânda datorată de debitori corespunzător perioadei de suspendare se capitalizează la soldul creditului existent la sfârşitul perioadei de suspendare, iar capitalul astfel majorat se plăteşte eşalonat până la noua maturitate a creditelor, sau până la maturitatea iniţială în cazul restructurării creditelor, începând cu luna următoare expirării perioadei de suspendare, pe durata ramasă până la noua maturitate a creditelor, sau până la maturitatea iniţială în cazul restructurării creditelor.

În graficul de rambursare refăcut după acordarea facilităţii de suspendare a obligaţiei de plată se menţine rata de dobândă la nivelul prevăzut în contractul de credit iniţial încheiat între debitor şi creditor.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Nu pricep. Parca se votase ceva prin Parlament. O fi aflat și Cîțu?

    • Sa in Parlament se voteze altceva.
      Bonus 500 € / fiecare parlamentar pzd+pror+ceilalti care au initiativa legislativă care sa duca la propasirea Romaniei!
      Orice, oricât, oricand!
      Demagogie si populism!

    • Desene animate , au votat ! PNL va contesta la CCR , sunt aceleasi lucruri dar duse la extrem in bataie de joc !! Bancile, furnizorii de utilitati vor profita si nu vor acorda nimic, pe buna dreptate !! De pierdut vor pierde oamenii care se vor vedea iar inselati !!

  2. In capitalism iti asumi unele riscuri. Statul ar trebui sa nu mai intervina in privat. Renegociaza daca ai cojones, daca nu, sper ca ai citit contractul inainte

  3. Sunt doua legi distincte.
    PNL a dat OUG pentru amânarea plății ratelor pentru persoanele fizice și juridice afectate direct sau indirect de criza de noul cironavirus și dobânda necapitalizata pe eu creditele ipotecare.
    PSD împreună cu sateliții sai au promulgat lege ca oricine, chit ca nu a fost afectat, sa poată amâna plata ratelor.