G4Media.ro

Ministerul de interne anunță audierea unui suspect în cazul crimei de la…

sursa foto: Facebook/ Poliția Română

Ministerul de interne anunță audierea unui suspect în cazul crimei de la Corbu/ Surse: Bărbatul, un pasionat al jocurilor de noroc, ar fi urmărit jefuirea victimelor

Ministerul de interne a anunțat, vineri seara, audierea unui suspect bănuit de comiterea crimei de la Corbu, unde în noaptea de joi spre vineri un bărbat a fost omorât, iar fiica acestuia violată. Potrivit surselor G4Media.ro, suspectul ar fi un pasionat al jocurilor de noroc, iar una din variantele luate în calcul de anchetatori este că ar fi pătruns în locuință în scop de jaf.

Potrivit anchetatorilor, din primele cercetări efectuate a reieşit că un individ, cu faţa acoperită cu o cagulă, a intrat în locuinţa din Corbu, l-a înjunghiat mortal pe un bărbat în vârstă de 41 de ani, a imobilizat-o pe soţia acestuia şi a violat-o pe fiica lor.

Ministerul de Interne, Lucian Bode, a declarat că există deja un cerc de suspecți și că nu va dura mult până la prinderea agresorului.

„Avem un cerc de suspecți, e o chestiune de ore până când va fi prins. Avem declarațiile martorilor”, a declarat Bode.

Redăm mai jos integral comunicatul Ministerului de interne:

”În această dimineață, în jurul orei 03.45, polițiștii Secției 5 Rurală Cogealac-IPJ Constanța au fost sesizați, prin apel 112, de către o minoră, de 15 ani, cu privire la faptul că o persoană ar fi pătruns în locuința sa, din localitatea Corbu și ar fi întreținut, prin constrângere, raporturi sexuale cu sora sa, în vârstă de 20 de ani, iar tatăl lor ar fi fost înțepat în zona abdomenului cu un corp ascuțit.

Ajuns la fața locului, echipajul medical a constat din păcate decesul bărbatului, în vârstă de 41 de ani.

Precizam faptul că tânăra, de 20 de ani, victimă a infracțiunii de viol, a fost transportată la spital, pentru îngriji medicale de specialitate.

De urgență, a fost constituită o echipă complexă de cercetare la fața locului, coordonată de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

Din echipa de cercetare fac parte polițiști de investigații criminale din cadrul I.P.J. Constanța, precum și specialiști ai Direcției de Investigații Criminale și ai Institutului Național de Criminalistică din Poliția Română.

În urma activităților desfășurate, vă informăm că, la acest moment, la sediul Poliției orașului Năvodari este audiat un bărbat, bănuit de comiterea faptelor.

În cauză urmează a se dispune măsurile legale, sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.”

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Chiar nu vă dați seama că suntem făcuți? De occidentul sau ratonul răpănos? 🤣

  2. Mai rar jaf urmat de viol…..

  3. … zise ministru din bancheta din spate, adormind inapoi

  4. @ PeSeDistul – cind te apuci sa spui ceva spune sa se inteleaga ce vrei Ce treaba are occidentul sau ratonul care o fi el Zii bre direct si clar

  5. Lumea nu realizeaza ca MAI tine tara inapoiata, mai mult decat Sosoaca. Ce sa spuna lumea cand afla de coruptia politistilor. De ce nu opreste nimeni pe oprirea interzisa pe Kiseleff si cate un sir pe fiecare parte pe Oltenitei, Mihai Bravu whatever?
    De ce isi angajeaza mii de neveste, amante, rude, fini si finute in posturi de asistati, absolut jenante?
    De asistatii lor sa iasa la pensie pana in 50 de ani, cu pensia calculata la ultimele salarii iar noi sa primim pensii de mizerie din cauza salariilor din timpul lui nea Nicu, si mai ales, al ciumei lui Stolojan, Petre esti cel mai bun sau Adisor, Nastasel, baiat fin angajat la 3-4 ministere?

    In scurt timp romanii se vor detepta, sa nu va treziti doar atunci stimati oameni ai legii. In ’90 ati scapat pentru ca lumea era proasta. Data viitoare, nu veti mai scapa pentru ca lumea s-a desteptat iar voi ati ramas tot prosti!