G4Media.ro

Ministerul Educaţiei propune cercetarea oricăror sesizări cu privire la ”comportamente neconforme”, chiar…

Sursa foto: Pixabay

Ministerul Educaţiei propune cercetarea oricăror sesizări cu privire la ”comportamente neconforme”, chiar şi a celor anonime

Ministerul Educaţiei propune, în urma acuzaţiilor de hărţuire sexuală din mediul univestitar, promovarea unei reglementări generale, care să se aplice deopotrivă instituţiilor de învăţământ public şi privat, adică întregului sistem naţional de educaţie, precum şi tuturor instituţiilor publice. De asemenea, instituţia propune analizarea obligatorie a oricăror sesizări cu privire la ”comportamente neconforme”, chiar şi a celor anonime. În urma verificărilor se va realiza un raport pentru cercetare disciplinară sau o sesizare către procurori, în cazul în care există elementele unei infracţiuni, transmite News.ro.

”La şedinţa grupului de lucru, ce a avut loc luni, 6 august, la sediul Ministerului Educaţiei, cu participarea reprezentanţilor Consiliului National al Rectorilor, ai Ministerului Justitiei, ai Ministerului Muncii şi Solidaritatii Sociale, ai Ministerului Afacerilor lnterne şi ai Agentiei Nationale pentru Egalitate de Şanse pentru Femei şi Bărbaţi, au fost analizate:
 

-cadrul legal aplicabil soluţionării sesizărilor care vizează fapte de hărţuire sexuală/ agresiune sexuală; 

-modificările legislative care se impun şi care trebuie să aibă caracter general şi să fie aplicabile tuturor entităţilor publice”, anunţă, joi, Ministerul Educaţiei, într-un comunicat de presă.  

Potrivit documentului citat, în urma discuţiilor a rezultat necesitatea promovării unei reglementări generale, care să se aplice deopotrivă instituţiilor de învăţământ public şi privat, adică întregului sistem naţional de educaţie, precum şi tuturor instituţiilor publice, în mod similar celei care priveşte raporturile de muncă, aşa cum sunt definite de prevederile H.G nr. 970/2023 pentru aprobarea ”Metodologiei privind prevenirea şi combaterea hărţuirii pe criteriul de sex, precum şi a hărţuirii morale la locul de muncă”.

”Menţionăm faptul că prevederile Hotărârii de Guvern nr.970/2023 vizează domeniul muncii. Astfel, în ceea ce priveşte interacţiunea cadre didactice şi  studenţi sau elevi, acest act normativ nu este aplicabil, fiind necesară o intervenţie legislativă prin care să se extindă sfera de aplicare”, a mai transmis instituţia citată.

Potrivit Ministerului Educaţiei, reglementarea generală preconizată trebuie să vizeze prioritar:
  

-prevenţia;

-cooperarea interinstituţională, pentru descoperirea la timp a tuturor actelor/faptelor care pot constitui o ameninţare la adresa libertăţii fizice şi psihice, a dezvoltării armonioase a fiecărei persoane şi a tuturor celor implicaţi în procesul educaţional; 

-conştientizarea şi accesarea mijloacelor de protecţie.  

În ceea ce priveşte definirea termenului de ”obligaţie de analiză”, în general, a ”instituţiilor/ autorităţilor”, în cadrul reglementării generale, Ministerul Educaţiei propune următoarele:
  

-Examinarea şi soluţionarea sesizării care nu cuprinde numele, prenumele, datele de contact sau semnătura petentului, în măsura în care aceasta conţine indicii referitoare la comportamente neconforme, respectiv hărţuire/agresiune sexuală. 

-Analizarea sesizării formulate fără asumarea identităţii de către comisia de la nivelul instituţiei/autorităţii, în condiţiile Hotărârii de Guvern nr. 970/2023, care se va aplica tuturor instituţiilor/ autorităţilor  publice/entităţilor publice. Ulterior analizei, se întocmeşte un raport prin care este sesizată comisia de cercetare disciplinară, dacă rezultă elemente referitoare la existenţa unei posibile abateri disciplinare. 

-Transmiterea sesizării spre competentă soluţionare organelor de cercetare penală, în situaţia în care aceasta cuprinde informaţii cu privire la elemente ale faptelor de agresiune sexuală sau hărţuire sexuală, exercitarea abuzivă a funcţiei în scop sexual prevăzute de Codul penal 

-Definirea, în mod explicit, a hărţuirii sexuale astfel cum este reglementată de Hotărârea Guvernului nr. 970/2023 pentru aprobarea Metodologiei privind prevenirea şi combaterea hărţuirii pe criteriul de sex, precum şi a hărţuirii morale la locul de muncă:  

Prin urmare, Ministerul Educaţiei apreciază ca soluţie:
  

-promovarea unei intervenţii legislative viabile, care să reprezinte cadrul legal general aplicabil pentru soluţionarea oricăror cereri care reclamă potenţiale fapte/acte de hărţuire/agresiune sexuală;   

-instituirea de măsuri efective de prevenţie/ocrotirea sănătăţii/ocrotirea persoanelor vulnerabile etc, pentru toate mediile de învăţământ în care acestea s-ar putea produce.  

”Ministerul Educaţiei va organiza, împreună cu reprezentanţii federaţiilor naţionale studenţeşti, reprezentanţii Consiliului Naţional al Rectorilor şi ai Consiliului de Etică şi Management Universitar, o dezbatere ce are drept scop:
  

-armonizarea legislaţiei ce vizează soluţionarea oricăror fapte privind agresiunea /hărţuirea sexuală în mediul academic 

-stabilirea unor măsuri preventive obligatorii la nivelul instituţiilor de învăţământ din sistemul naţional de învăţământ superior”, a mai transmis Ministerul Educaţiei.  

La solicitarea Ministerului Educaţiei, Consiliul de Etică şi Management Universitar (CEMU) va iniţia verificări la nivelul instituţiilor de învăţământ superior cu privire la cazurile care au vizat elemente de hărţuire sexuală (sau fapte asimilate), modul în care acestea au fost gestionate la nivelul comisiilor de etică universitară şi rezultatele acţiunilor întreprinse la nivel instituţional, inclusiv prin raportarea la măsuri de prevenţie.

De asemenea, Ministerul Educaţiei anunţă că au fost aduse îmbunătăţiri reglementărilor specifice învăţământului superior, atât la nivel de definire, cât şi la nivel de prevenţie şi clarificare a modalităţii de intervenţie, respectiv:
  

-Noua Lege a învăţământului superior nr. 199/2023 defineşte actele de hărţuire sexuală şi violenţă psihologică. 

-Hărţuirea sexuală, alături de orice formă de hărţuire, este considerată abatere de la normele de etică şi deontologice privind respectarea fiinţei şi demnităţii umane, având în vedere faptul că ştirbesc demnitatea beneficiarilor direcţi ai dreptului la educaţie şi prestigiul profesiei, conform prevederilor Legii învăţământului superior nr. 199/2023 şi ale Codului-cadru de etică şi deontologie universitară.   

-Codul-cadru de etică şi deontologie universitară, adoptat prin Hotărâre de Guvern în aprilie 2024, interzice orice fel de hărţuire, inclusiv cea sexuală, alături de alte forme de exploatare. 

Acelaşi document prevede:  

-obligaţia ca instituţiile de învăţământ superior să reglementeze un cadru intern pentru prevenirea abaterilor de la normele naţionale sau interne privind etica şi deontologia universitară; 

obligaţia comisiilor de etică universitară de a realiza, începând cu anul universitar 2024-2025, activităţi de prevenire cu privire la încălcarea normelor de etică şi deontologie;  

-obligaţia ca universităţile să elaboreze ghiduri operaţionale prin care detaliază procedurile legale şi administrative privind abordarea şi soluţionarea încălcărilor normelor de etică şi deontologie universitară, precum şi a comportamentelor abuzive ale membrilor comunităţii universitare.  

Ministerul Educaţiei a transmis, în prima reacţie după acuzaţiile care vizează cadre de la SNSPA, că a cerut Consiliului de Etică să verifice toate cazurile de hărţuire sexuală din universităţi şi modul cum acestea au fost gestionate de către comisiile de etică.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...