
Ministerul Educației vine cu precizări despre cum va continua școala, după ce noul secretar de stat a spus că speră ca în semestrul II să se facă ore față în față: În funcție de situația epidemiologică, vom stabili modalitățile de continuare a activităților
Ministerul Educației vine cu precizări oficiale cu privire la modul în care va continua școala în România, după ce noul secretar de stat responsabil cu învățământul preuniversitar a spus că speră ca în semestrul II să se facă școala față în față. “În funcție de evoluția situației epidemiologice”, Ministerul Educației va “stabili modalitățile de continuare a activităților din învățământul preuniversitar, iar opinia publică va fi informată în timp util”, anunță instituția, într-un comunicat remis Edupedu.ro.
Ministerul Educației amintește că toate școlile și grădinițele din România au fost închise pe 9 noiembrie, pentru 30 de zile. Activitățile educaționale au trecut exclusiv în sistem online la nivelul întregii țări. În București, toate școlile și grădinițele au fost închise de Comitetul municipal pentru situații de urgență încă de pe 20 octombrie 2020.
Precizările vin după ce noul secretar de stat responsabil cu învățământul preuniversitar, Sorin Ion, a declarat pentru Edupedu.ro că speră “ca lucrurile să se îndrepte în semestrul II și să se facă școala față în față”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii