G4Media.ro

Ministerul Familiei, acuzat că discriminează comunitatea LGBT pentru că programul de creditare…

Sursa foto: Asociația Accept / Autor: Larisa Baltă

Ministerul Familiei, acuzat că discriminează comunitatea LGBT pentru că programul de creditare FamilyStart nu include și cuplurile gay

Asociația MozaiQ critică Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse pentru că programul național de creditare cu garanția statului și dobândă subvenționată „FamilyStart” discriminează cuplurile formate din persoane de același sex, potrivit unui comunicat. Programul ”FamilyStart”, adoptat prin OUG 95/2022, ajută familiile tinere cu subvenții pentru cheltuieli aferente taxelor de studii, achiziția de calculatoare, plata chiriei, parte din costul de construcție a unei locuințe, costul serviciilor dentare și al intervențiilor chirurgicale, investigații și tratamente medicale și achiziția aparatelor electrocasnice.

Prin familie, conform legislației aferentă Programului, se înțelege:

– familia formată din soț, soție cu/fără copii cu vârsta de până la 18 ani aflați în întreținerea acestora, care locuiesc împreună;
– familia monoparentală formată din persoana singură și copiii cu vârsta de până la 18 ani aflați în întreținere și care locuiesc împreună cu aceasta;
– bărbatul și femeia necăsătoriți care conviețuiesc și gospodăresc împreună;

Familiile formate din cupluri de același sex care conviețuiesc împreună nu sunt considerate familii de către statul român și sunt discriminate la nivel sistemic, susține Asociația MozaiQ.

”Cerem premierului Marcel Ciolacu și ministrei familiei Natalia Intotero să repare această nedreptate, această discriminare la care sunt supuse cuplurile gay. Conform Constituției României statul trebuie să asigure egalitatea în drepturi pentru toți cetățenii, lucru care nu se întâmplă acum. Și noi avem nevoie de protecție și familiile noastre nu pot fi ignorate în acest mod brutal, cum se întâmplă acum!” a declarat Vlad Viski, director executiv MozaiQ.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. in primul rand nu inteleg de ce acest program pt oricine si orice. daca vrei sa ajuti un tanar la inceput de drum, de ce il conditionezi sa intre intr-un cuplu de orice culoare ar fi el? adica altfel nu pup?