EXCLUSIV Ministerul italian al Justiţiei: “Nu putem să furnizăm informaţii despre procedurile privind extrădarea Alinei Bica şi a lui Mario Iorgulescu întrucât sunt persoane private” / SURSE: Bica a avut termen pe 27 noiembrie la Curtea de Apel din Bari
Ministerul Justiţiei de la Roma a refuzat să furnizeze G4media.ro informaţii legate de procedurile judiciare de extrădare în România privindu-i pe fugarii Alina Bica şi Mario Iorgulescu, deşi – în urmă cu o săptămână – MJ italian a răspuns solicitărilor similare ale G4media.ro legate de Dragoş Săvulescu.
G4media.ro a solicitat MJ italian informaţii privind termenele şi eventualele decizii în cazurile Bica şi Mario Iorgulescu. Reporterul G4media.ro a fost sunat de reprezentanţii MJ de la Roma care i-au comunicat că nu pot furniza informaţii legate de Bica şi Iorgulescu întrucât aceştia sunt persoane private.
În urma obiecţiunilor jurnalistului G4media.ro – potrivit cărora Alina Bica a fost şefa DIICOT şi este condamnată definitiv la 4 ani de detenţie efectivă, iar Mario Iorgulescu este fiul şefului LPF şi este trimis în judecată pentru că a omorât un om, fiind aflat la volan sub influenţa bauturilor alcoolice şi substanţelor stupefiante – reprezentantul MJ italian a replicat faptul că Bica şi Iorgulescu sunt persoane publice în România, nu şi în Italia, spre deosebire de Dragoş Săvulescu, care ar apărea în ziarele din peninsulă şi ar fi o persoană publică.
Potrivit unor surse judiciare, Alina Bica a avut termen pe 13 şi 27 noiembrie 2020 în faţa Curţii de Apel din Bari. Pe 11 iulie acest an, ea a fost prinsă la Bari, în trafic, şi a fost arestată la domiciliu. În faţa instanţei, Bica a cerut să execute pedeapsa în Italia.
„Nu am comis nicio infracțiune și am depus un nou recurs în fața Înaltei Curți a României. Sentința se bazează pe o interpretare foarte particulară a legii, asupra căreia a existat un dezacord puternic între judecători. Nu fug, dar nu vreau să mă întorc în România, iar dacă sentința este confirmată, vă voi cere să o execut aici în Italia: în România există un singur penitenciar pentru femei și mai mult de jumătate dintre deținute au fost condamnate pe baza investigațiilor efectuate de biroul meu. Sunt o persoană educată, cunosc legea și nu pot merge la închisoare”, a declarat Bica în iulie în faţa instanţei italiene, potrivit lagazzettadelmezzogiorno.it.
Înainte de rejudecarea procesului şi noua condamnare, Bica şi Elena Udrea au fost fugite în Costa Rica.
Mario Iorgulescu, fiul şefului LPF, Gino Iorgulescu, este vizat de un mandat de arestare preventivă în lipsă emis de instanţele româneşti după ce, în septembrie anul trecut, a omorât un om, fiind la volan, băut şi drogat. După accident, Iorgulescu Jr. a fost internat la un institut de reabilitare psihiatrică din Mantova, Italia. Mandatul de arestare in contumacie nu a fost pus în aplicare.
Sursa Foto: Inquam Photos / Autor: Octav Ganea
Citeşte şi:
Notă: Alex Costache este jurnalist şi la Ştirile TVR.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
20 comentarii