G4Media.ro

Ministerul Justiției a încheiat un contract de 2 milioane de euro cu…

Foto: Pixabay.com

Ministerul Justiției a încheiat un contract de 2 milioane de euro cu Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru protecția victimelor infracțiunilor

Ministerul Justiției a încheiat un contract de 2 milioane de euro cu Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru protecția victimelor infracțiunilor, anunță instituția printr-un comunicat de presă de vineri.

Contractul a fost semnat de secretarul de stat Mihai Pașca, iar finanțările sunt asigurate prin Mecanismul Financiar Norvegian 2014-2021. Din cele 2 milioane de euro, 85% reprezintă finanțarea nerambursabilă norvegiană, iar 15% cofinanțarea națională, durata de implementare fiind de 27 de luni.

Proiectul se va implementa de către PÎCCJ, în calitate de lider de proiect, în parteneriat cu Ministerul Justiției prin Direcția de Prevenire a Criminalității, Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din București, de la nivelul Sectoarelor 2-6, și Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene – FRA.

Obiectivul proiectului constă în consolidarea statului de drept, prin asigurarea unei justiții penale eficiente, accesibile și calitative pentru minori ca victime ale infracțiunii și pentru victimele infracțiunilor bazate pe ură, cu un accent deosebit pe populația de etnie romă.

În cadrul proiectului, vor fi amenajate 35 de spații destinate audierii victimelor minore – 30 la nivelul unor parchete, iar celelalte la nivelul celor cinci Direcții Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului din București.

  • ”Aceste spații – vitale pentru respectarea drepturilor copiilor, dar și pentru obținerea unor mărturii complete și utile, cu reducerea pe cat posibil a traumatizării și revictimizării acestora, sunt o necesitate în România. În aceste spații, copilul va fi protejat și va avea suportul psihologic necesar, cu luarea în considerare a specificului vârstei sale, a particularităţilor sale de dezvoltare şi a capacităţilor lui, într-un mediu care inspiră siguranţă şi încredere. Se va urmări dotarea cu tehnică audio – video a acestor spații pentru înregistrarea audierilor, pentru a se va evita pe cât posibil interogarea repetată în diferite faze procesuale. Principalele activități ce se vor derula în cadrul proiectului vizează:
  • – realizarea de analize tematice ale situației existente și formularea de recomandări pentru sporirea eficienței și eficacității procedurilor legale aplicate de procurori în instrumentarea cazurilor, avându-se în vedere inclusiv provocările pe care populația de etnie romă le întâmpină;
  • – elaborarea unor ghiduri (identificarea, investigarea și urmărirea penală a infracțiunilor bazate pe ură/ audierea victimelor minore și investigarea și urmărirea penală a infracțiunilor împotriva acestora);
  • – formarea profesională a procurorilor etc”, se arată în comunicatul Ministerului Justiției.

sursa foto: Pixabay.com

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Parca e un program asemanator si pentru victimele cancerului.
    Or fi mai mult de 10 victime nevoiase?