Ministerul Justiției organizează miercuri o dezbatere publică despre desființarea SIIJ
Ministerul Justiţiei organizează, miercuri, începând cu ora 11,00, o dezbatere publică asupra proiectului de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniu, transmite Agerpres.
Dezbaterea publică a proiectului de lege va fi transmisă live pe pagina de Facebook a Ministerului Justiţiei.
Proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) prevede că, în termen de 5 zile, dosarele acestei Secţii vor fi preluate de alte parchete, iar procurorii revin la parchetele de unde au venit.
Conform proiectului, dosarele aflate în curs de soluţionare sau care se află în arhiva SIIJ se transmit pe cale administrativă, în termen de 5 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a legii, prin grija Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetelor competente, care continuă soluţionarea acestora.
Proiectul prevede că procurorii de la SIIJ revin la parchetele de unde au venit, astfel încât procurorul şef adjunct Adina Florea se întoarce la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
Proiectul de lege menţionează şi dosarele care revin la DNA, DIICOT, în funcţie de competenţele acestor parchete.
De asemenea, proiectul prevede că punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un judecător sau procuror se face cu autorizarea prealabilă a procurorului general, iar trimiterea în judecată a judecătorilor şi procurorilor se încuviinţează de Secţia pentru judecători sau, după caz, de Secţia pentru procurori din CSM.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii