Ministerul Justiției susține că modificările la Codul de procedură penală prin care doar avocații cu autorizație au acces la informațiile clasificate din dosar nu restrâng dreptul la apărare / „Orice persoană este complet liberă să își aleagă un avocat dintre cei care au acces la astfel de informații”

Ministerul Justiției a explicat, într-un comunicat dat publicității marți, că modificările la Codul de procedură penală prin care doar avocații cu autorizație au acces la informațiile clasificate din dosar nu restrâng dreptul la apărare. „Orice persoană este complet liberă să își aleagă un avocat pentru a lua la cunoștință de conținutul informațiilor clasificate și a-i fi asigurată apărarea, dintre avocații care au acces la astfel de informații”, subliniază ministerul.

Este vorba despre modificările aduse la articolul 352 din Codul de procedură penală.

Ministerul precizează că intervenția legislativă asupra art.352 alin.11 și 12 din Codul de Procedură Penală a fost făcută pentru a respecta Decizia CCR nr.21/ 2018 pentru a se asigura dreptul la un proces echitabil.

„Sensul intervenției, precum și efectul acesteia nu limitează dreptul la apărare prin restrângerea posibilității apărării doar prin «avocați autorizați de SRI». Intervenția echilibrează raporturile dintre dreptul la apărare și protecția informațiilor clasificate în favoarea dreptului la apărare”, susține ministerul condus de Cătălin Predoiu.

„Spre deosebire de situația anterioară intervenției, orice persoană acuzată într-un dosar care include informații clasificate are dreptul să ia cunoștință de conținutul tuturor acestor informații calsificate, indirect, prin intermediul unui avocat. În mod necesar, avocatul poate avea acces la aceste informații în măsura în care deține dreptul de acces la aceste informații.

Orice persoană este complet liberă să își aleagă un avocat pentru a lua la cunoștință de conținutul informațiilor clasificate și a-i fi asigurată apărarea, dintre avocații care au acces la astfel de informații. În caz de refuz și numai în caz de refuz, instanța va desemna un avocat din oficiu dintre cei care au acces la informații clasificate”, precizează Ministerul Justiției.

În comunicat se arată că aceste modificări „sunt în linie nu numai cu decizia CCR, ci și cu jurisprudența CEDO incidentă în situația asigurării apărării în dosarele care includ informații clasificate”.

Precizările detaliate ale Ministerului Justiției:

1.     Proiectele de lege inițiate de către Ministerul Justiției, aprobate de Guvern și adoptate de către Parlament, vizează punerea în acord a Codului penal și a Codului de procedură penală cu deciziile pronunțate de către Curtea Constituțională.

2.     Modificările la Codul de Procedură Penală sunt făcute ținând cont de Decizia nr. 21/2018 a CCR, care a decis că dispozițiile art. 352 alin. (11) și (12) din Codul de procedură penală, în redactarea actuală, contravin dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție, precum și principiului unicității, imparțialității și al egalității justiției pentru toți, prevăzut de art. 16 alin. (1) și (2) și de art. 124 alin. (2) din Constituție.

3.     În motivarea soluției pronunțate, Curtea a reținut că soluția legislativă criticată condiționează folosirea informațiilor clasificate, calificate de judecător ca fiind esențiale pentru soluționarea procesului penal și cu privire la care apreciază incidența dreptului de informare a inculpatului, deci pe care judecătorul le califică drept probe în dosarul cauzei, de permisiunea autorității publice care a clasificat informația (autoritatea emitentă) de a acorda accesul la aceste informații.

Or, protecția informațiilor clasificate nu poate avea caracter prioritar față de dreptul la informare al acuzatului și față de garanțiile dreptului la un proces echitabil ale tuturor părților din procesul penal, decât în condiții expres și limitativ prevăzute de lege. Restrângerea dreptului la informare poate avea loc doar atunci când are la bază un scop real și justificat de protecția unui interes legitim privind drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor sau siguranța națională, iar decizia de refuz a accesului la informațiile clasificate trebuie să aparțină întotdeauna unui judecător.

De altfel, Curtea a reținut că însăși Directiva 2012/13/UE privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale prevede, la art. 7 alin. (4), că  „Statele membre se asigură că, în conformitate cu dispozițiile dreptului intern, decizia prin care se refuză accesul la anumite materiale [n.n. clasificate] în conformitate cu prezentul alineat este luată de o autoritate judiciară sau poate face, cel puțin, obiectul controlului judiciar”.

De asemenea, Curtea a reținut atât faptul că probele care constau în informaţii clasificate şi pe care se întemeiază actul de sesizare a instanţei de judecată trebuie să fie accesibile inculpatului, până cel târziu la finalizarea procedurii de cameră preliminară, în vederea asigurării posibilităţii contestării legalităţii acestora, în acord cu obiectul procedurii în camera preliminară, prevăzut de art. 342 din Codul de procedură penală, precum și faptul că, pentru respectarea dispoziţiile art. 342 – 347 din Codul de procedură penală şi a jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materia procedurii camerei preliminare, problema informaţiilor clasificate, esenţiale pentru soluţionarea cauzei, respectiv verificarea legalităţii administrării unor astfel de probe trebuie să fi fost deja soluţionată în camera preliminară, deci înainte de a se trece la faza procesuală a judecăţii în fond.

S-a reținut și faptul că în jurisprudența sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, pentru pregătirea apărării în cadrul unei proceduri penale, inculpatul trebuie să ia cunoştinţă de toate elementele dosarului. Deşi acest drept nu este absolut, excepţiile trebuie să fie justificate şi trebuie să existe o compensare pentru aceste dificultăţi procedurale create. În acelaşi timp, Curtea a socotit că exigenţele Convenţiei sunt respectate şi atunci când acuzatului nu i s-a permis accesul personal la dosarul cauzei, însă acest drept i-a fost acordat avocatului acestuia (Hotărârea din 19 decembrie 1989, pronunţată în Cauza Kamasinski împotriva Austriei, paragraful 88). Această ultimă exigenţă pe care jurisprudenţa Curţii europene o consideră îndeplinită în legătură cu dreptul inculpatului de a fi informat cu privire la actele/documentele/materialele aflate la dosarul cauzei nu poate fi nicidecum interpretată în sensul că avocatul acuzatului se substituie în dreptul acestuia la informare, ci doar în sensul că, atunci când acuzatul este în imposibilitatea de a accesa personal şi, eventual, asistat de avocat, dosarul, dreptul său la informare nu este afectat dacă este reprezentat de avocatul său, căruia i se asigură accesul la dosarul cauzei.

4.     Pentru punerea în acord a prevederilor Codului de procedură penală cu Constituția, așa cum aceasta din urmă a fost interpretată prin decizia anterior menționată, prin legea adoptată de Parlament (Plx nr. 246/2023) sunt operate mai multe intervenții asupra art. 345, 352, 374, 375, 377 și 421 Cod procedură penală.

Prin completarea art. 345 Cod procedură penală de către legea menționată, s-a prevăzut că, în cazul în care actul de sesizare se întemeiază pe probe ce constituie informații clasificate, judecătorul de cameră preliminară solicită autorității competente, de urgență, declasificarea sau trecerea acestora la un nivel inferior de clasificare și, după caz, acordă apărătorilor părților și ai persoanei vătămate accesul la informațiile clasificate, condiționat de deținerea autorizației de acces prevăzute de lege. Dacă aceștia nu dețin autorizația de acces prevăzută de lege, iar părțile sau, după caz, persoana vătămată nu-și desemnează un alt apărător care deține autorizația prevăzută de lege, judecătorul de cameră preliminară ia măsuri pentru desemnarea unor avocați din oficiu care dețin această autorizație.

Rezultă cu claritate că prin aceste completări nu se restrânge dreptul părților de a-și alege un avocat care să le reprezinte în cursul procesului penal, pentru că doar în situația în care avocatul ales de parte nu deține autorizație de acces la informații clasificate și aceasta nu-și desemnează un alt avocat ales care deține o astfel de autorizație se ajunge la desemnarea de către judecătorul de cameră preliminară a unui avocat din oficiu care poate avea acces la respectivele informații – în acest din urmă caz, exercitarea de către judecătorul de cameră preliminară a competenței de desemnare a unui avocat din oficiu este determinată de pasivitatea părții și are în vedere tocmai asigurarea dreptului la informare al inculpatului în modalitatea prevăzută de Curtea Europeană a Drepturilor Omului atunci când acuzatul este în imposibilitatea de a accesa personal şi, eventual, asistat de avocat, informațiile clasificate din dosar. Mai mult, potrivit celui de-al doilea alineat introdus la art. 345 Cod procedură penală, după consultarea autorității competente, judecătorul de cameră preliminară, prin încheiere, poate refuza motivat accesul la informațiile clasificate dacă acesta ar putea conduce la periclitarea gravă a vieții sau a drepturilor fundamentale ale unei persoane sau dacă refuzul este strict necesar pentru apărarea securității naționale ori a unui alt interes public important. În acest caz, informațiile clasificate nu pot servi la pronunțarea unei soluții de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei în cauză.

5.     În concluzie, nu se poate vorbi de nicio restrângere a dreptului la apărare al părților sau al persoanei vătămate.