Ministerul Mediului: 654 de centre de colectare a deşeurilor vor fi construite, în România, până în 2026
Un număr de 654 de centre de colectare a deşeurilor prin aport voluntar vor fi construite, în România, până în anul 2026, informează Ministerul Mediului, potrivit Agerpres.
Sesiunea de finanţare aferentă Componentei 3 – Managementul deşeurilor, Investiţia I1 din #PNRR, s-a încheiat marţi iar suma totală solicitată este de peste 2,39 miliarde lei, ceea ce reprezintă aproximativ 83% din alocarea financiară iniţială, arată instituţia pe pagina sa de Facebook.
Judeţul cu cele mai multe proiecte depuse este Suceava, cu 44 de centre solicitate, urmat de judeţul Timiş, cu 42 de centre şi de judeţul Maramureş, cu 30 de centre.
Centrele de colectare prin aport voluntar vor asigura colectarea separată a deşeurilor menajere care nu pot fi colectate în sistem „door-to-door”, respectiv deşeuri reciclabile şi biodeşeuri care nu pot fi colectate în pubelele individuale, precum şi fluxuri speciale de deşeuri – deşeuri voluminoase, deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii uzate, deşeuri periculoase, deşeuri din construcţii şi demolări, precum şi alte tipuri de deşeuri, în conformitate cu proiectul-tip pus la dispoziţie de MMAP.
„Pe lângă cele peste 650 de centre mici, vom finanţa şi 10 centre regionale la nivelul marilor aglomerări urbane, care vor beneficia inclusiv de capacităţi proprii de reciclare. Prin operaţionalizarea acestor centre, cetăţenii vor putea preda deşeurile voluminoase, inclusiv anvelope sau mobilier uzat, deşeuri de echipamente electrice şi electronice, adică exact acele tipuri de deşeuri pe care cetăţenii nu aveau unde să le ducă până acum. Ajutăm, astfel, primăriile să-şi extindă infrastructura de colectare separată şi să-şi îmbunătăţească ratele de reciclare. Construcţia acestor centre reprezintă unul dintre paşii esenţiali pentru tranziţia către economia circulară”, a declarat ministrul Mediului, Tanczos Barna.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii