Ministerul Mediului din Bulgaria cere o dezbatere publică privind incineratorul de deșeuri de la Giurgiu care a provocat proteste pe ambele maluri ale Dunării
Ministerul Mediului și Apelor din Bulgaria și-a exprimat opinia cu privire la intenția de investiție prezentată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor din România pentru construirea unui incinerator de deșeuri periculoase și sanitare în orașul Giurgiu, transmite Rador. Ministerul Mediului și Apelor din Bulgaria a solicitat informații suplimentare legate de protecția calității aerului și a altor componente și factori de mediu în cadrul realizării proiectului, care sunt de importanță primordială pentru protecția sănătății și bunăstării cetățenilor bulgari.
Reamintim că proiectul a provocat proteste atât la Giurgiu, cât și la Ruse, locuitorii din ambele orașe fiind îngrijorați de poluarea aerului după construirea incineratorului.
Activiști din Giurgiu și Ruse (Bulgaria) au organizat săptămâna de proteste în cele două orașe pentru a se opune construirii unui incinerator de cadavre animale și medicale pe locul fostului Combinat Chimic Verachim, aflat la câteva sute de metri de un cartier de blocuri.
Consiliul Local Giurgiu, la propunerea primarului Adrian Anghelescu, a aprobat un proiect de hotărâre privind stabilirea unor distanțe minime pentru activitățile generatoare de poluare. Asemenea proiecte trebuie amplasate la minim un kilometru față de orice așezare umană și la minimum 500 de metri față de orice activitate economică.
Propunerea a fost prezentată de primarul Adrian Anghelescu și reprezintă un răspuns legal la tentativa de a amplasa un incinerator de deșeuri într-o zonă aflată la 460 de metri de locuințele unor giurgiuveni. Primăria a apelat la această soluție pentru că autoritățile care trebuiau să blocheze instalarea incineratorului – Ministerul Sănătății, Direcția de Sănătate Giurgiu, Autoritatea pentru Protecția Mediului Giurgiu – nu și-au făcut datoria, transmite deputatul PNL Maria Gabriela Horga.
Potrivit Ministerului bulgar al Mediului și Apelor, pentru exprimarea unei opinii cu privire la gradul impactului și riscului pentru sănătatea umană, este necesar ca informațiile să conțină suficiente fapte, date, studii și justificarea analizelor efectuate pe baza acestora, precum și concluziile cu privire la existența și gradul de risc pentru sănătatea populației din Ruse, în cazul implementării propunerii de investiții.
Ministerul Mediului și Apelor din Bulgaria pune la dispoziția Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor din România opiniile exprimate în cadrul consultărilor, inclusiv poziția asociațiilor civile din orașul Ruse, informează RuseMedia.
Cerința ministerului bulgar este ca informațiile din raportul privind Evaluarea impactului asupra mediului să fie revizuite și completate, în conformitate cu observațiile descrise, și prezentate din nou spre transmitere autorităților competente și opiniei publice interesate. După ce a evaluat posibilul impact și ținând cont de proximitatea față de orașul Ruse, ministrul bulgar al mediului, Iulian Popov, a transmis omologului său român dorința ca Bulgaria să participe la procedura de Evaluare a impactului asupra mediului (EIM).
Având în vedere importanța subiectului pentru cetățenii orașului Ruse, ministrul Popov propune, după înlăturarea observațiilor privind raportul, organizarea unei dezbateri publice despre propunerea de investiții.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank