G4Media.ro

Ministerul moldovean al Apărării: „Nu există ameninţări directe la adresa securităţii militare…

Sursa Foto: Facebook/ Maia Sandu

Ministerul moldovean al Apărării: „Nu există ameninţări directe la adresa securităţii militare a statului”

Ministerul Apărării de la Chişinău a transmis, vineri, că „nu există ameninţări directe la adresa securităţii militare a statului”, după ce Moscova a acuzat din nou Ucraina că pregăteşte o „invazie” în Transnistria şi a avertizat că orice ameninţare la adresa soldaţilor ruşi de acolo va declanşa o ripostă militară „adecvată” din partea Rusiei, relatează News.ro.

Ministerul Apărării din Republica Moldova vine cu o „precizare” referitoare la „informaţiile care circulă în spaţiul online, privind eventualele provocări ale Ucrainei în regiunea din stânga Nistrului” şi dă asigurări că monitorizează „toate evenimentele, acţiunile şi schimbările care au loc în regiune şi pe teritoriul controlat de regimul de la Tiraspol”.

„Menţionăm că, în prezent, nu există ameninţări directe la adresa securităţii militare a statului”, precizează Ministerul Apărării de la Chişinău.

„Ministerul conlucrează cu toate celelalte autorităţi de securitate ale statului ca, împreună, să prevenim orice tentativă de destabilizare, să menţinem pacea şi stabilitatea în ţară, astfel încât cetăţenii noştri să fie în siguranţă”, arată comunicatul.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...