G4Media.ro

Ministerul Muncii: 578 de centre rezidenţiale pentru persoane vârstince au fost verificate…

Sursa foto: Pixabay

Ministerul Muncii: 578 de centre rezidenţiale pentru persoane vârstince au fost verificate între martie şi mai şi au fost găsite abateri la 370 / Au fost amenzi în valoare de peste 50.000 de lei şi au fost făcute 20 de propuneri de retragere a acreditării

Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) a anunţat că 578 de centre rezidenţiale cu licenţă au fost verificate între martie şi mai şi au fost găsite abateri la 370 dintre acestea. De asemenea, au fost date 20 de amenzi în valoare de peste 50.000 de lei şi au fost făcute 20 de propuneri de retragere a acreditării.

Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a prezentat joi, rezultatele campaniei “Verificarea calităţii serviciilor sociale rezidenţiale destinate persoanelor vârstnice”, realizată de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).

Verificările au fost realizate în perioada martie – mai şi au fost controlate 578 de centre rezidenţiale cu licenţă, fiind găsite abateri la 370 dintre acestea.
De asemenea, au fost date 20 de amenzi, dintre care nouă în valoare totală de 50.500 de lei.
Sursa citată a precizat că au fost transmise altor instituţii competente 47 de sesizări şi au fost formulate, în timpul campaniei, patru propuneri de retragere a licenţelor de funcţionare pentru centre rezidenţiale private.

“În planul anual de control sunt prevăzute şi activităţi cu caracter permanent, care vizează evaluarea/monitorizarea tuturor tipurilor de servicii sociale (protecţia persoanelor adulte cu dizabilităţi, protecţia persoanelor vârstnice şi adulte în dificultate, protecţia copilului şi/sau familiei, protecţia victimelor violenţei domestice).

Astfel, în primul trimestru al anului 2023 au fost efectuate controale (altele decât cele din campaniile tematice) în 730 de servicii sociale. Dintre acestea, 98 de controale au fost inopinate, în urma sesizărilor/autosesizărilor primite. Au fost dispuse 1.078 de măsuri de remediere a deficienţelor constatate şi aplicate 23 de sancţiuni contravenţionale, din care 11 avertismente şi 12 amenzi în cuantum total de 145.000 lei”, a mai menţionat Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.

De asemenea, ANPIS a formulat 20 propuneri de retragere a acreditării.

Deciziile de retragere ulterioare au fost emise de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Deci se lucrează dom’le, cine zice că Budăi nu face nimic?

  2. Corect, s-a inceput de la Sghet in jos. Astea din Voluntari si Afumati erau garantate Firea-Pandele.

  3. Bă, Budăi mai deschide ușa pe la vreun birou prin guvern?!?
    Bă voi sunteți sănătoși la cap?!?
    Buneii ăștia azilanți nu erau și ei buneii lu’ Budăi, ăia de care are el grijă și pe umerii cărora plange?!?

    Bag seama că PSD are ambiții electorale de sub 15%, mult succes!