G4Media.ro

Ministerul Muncii: Se reformează din temelii sistemul de asistenţă socială! S-a terminat…

sursa foto: Pixabay

Ministerul Muncii: Se reformează din temelii sistemul de asistenţă socială! S-a terminat cu licenţele date din birou fără vreo verificare pe teren! S-a terminat cu licenţele provizorii prelungite la infinit!

Reprezentanţii Ministerului Muncii au transmis, sâmbătă, că sistemul de asistenţă socială va fi reformat „din temelii”, deoarece prin pachetul legislativ aprobat de către Guvern şi trimis Parlamentului nu vor mai putea fi date licenţe din birou, fără vreo verificare pe teren, iar „clienţii misterioşi” vor putea vedea ce se întâmplă în centre şi apoi vor anunţa Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).

De asemenea, „beneficiarii nu vor mai putea fi ascunşi prin subsoluri şi plimbaţi dintr-un centru în altul pentru că întregul sistem va fi digitizat”, iar cei care încalcă legislaţia vor suporta inclusiv consecinţele legii penale şi amenzile cresc de cinci ori, până la 100.000 de lei.

„Se reformează din temelii sistemul de asistenţă socială! S-a terminat cu licenţele date din birou fără vreo verificare pe teren! S-a terminat cu licenţele provizorii prelungite la infinit! „Clienţii misterioşi” vor putea vedea ce se întâmplă în centre şi apoi vor anunţa ANPIS (Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială – n.r.). Beneficiarii nu vor mai putea fi ascunşi prin subsoluri şi plimbaţi dintr-un centru în altul pentru că întregul sistem va fi digitizat”, arată o postare de sâmbătă, pe pagina de Facebook a Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Sursa citată mai spune că cei care încalcă legislaţia vor suporta inclusiv consecinţele legii penale, iar amenzile cresc de cinci ori, până la 100.000 de lei.

„ONG-urile, cultele religioase, instituţiile de învăţământ, Avocatul Poporului şi societatea civilă, în ansamblul său, vor avea un rol mai puternic. Facem cu toţii echipă în sprijinul copiilor, vârstnicilor sau a celor cu dizabilităţi cazaţi în astfel de centre! Pachetul legislativ a ajuns în Parlament după ce a fost aprobat de Guvernul României”, conchide sursa menţionată.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Voiculescu e de vina .. nu sistemul de spagi, pile, sinecuri al PSDNLUDMR

  2. credeam ca ne anunta ca s-a terminat cu sporurile nesimtite, turele pontate dublu, angajarile fictive etc

  3. se dau de acasa fara verificare, si se retrag daca iesi din partid.
    „sistem va fi digitizat” – adica mai angajeaza unii sa scaneze documentele dupa ce le-au plimbat altii?

  4. Altă căzută din lună care a uitat că partidul ei guvernează de 30… pardon, 75 de ani. Importuri masive de lecitină, tovarăși!