G4Media.ro

Ministerul Sănătății: Folosirea testelor de salivă nu necesită pregătire medicală sau condiții…

Sursa foto: Pixabay

Ministerul Sănătății: Folosirea testelor de salivă nu necesită pregătire medicală sau condiții speciale de lucru. Legislația nu exclude realizarea lor la domiciliu, iar decizia este a sistemului educațional / Ministerul Educației a cerut aceste teste în școli și instrucțiune de utilizare

Ministerul Sănătății precizează miercuri, într-un comunicat de presă, că folosirea testelor rapide antigenice pe bază de salivă nu necesită pregătire medicală sau condiții speciale de lucru, iar legislația în vigoare nu exclude realizarea lor la domiciliu, însă decizia aparține sistemului educațional. Ministerul Sănătății amintește că Ministerul Educației a cerut încă din februarie să fie introduse astfel de teste pentru școli și tot această instituție a solicitat specialiștilor din Sănătate o instrucțiune de utilizare.

„Ca urmare, domeniul educațional care a solicitat utilizarea acestui tip de teste este îndreptățit să decidă și cu privire la modul de utilizare. Ministerul Sănătății va sprijini acest demers”, subliniază Ministerul Sănătății.

Instituția precizează că testarea cu teste rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă nu reprezintă un act medical.

„În toate situațiile, teste din salivă trebuie validate prin testare RT-PCR sau testare rapidă”, menționează ministerul.

Ministerul Sănătății a venit cu aceste precizări după ce Ministerul Educației i-a adresat public următoarea întrebare: Testele pe bază de salivă pot fi administrate elevilor și copiilor la domiciliu sub supravegherea părinților?

Amintim că Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC) a cumpărat prin negociere directă 70 de milioane de teste pe bază de salivă. Cumpărarea acestora a fost solicitată în repetate rânduri de către ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, care a invocat faptul că testele rapide antigenice nazale sunt „invazive” și din acest motiv ar fi refuzate de părinți.

Precizările Ministerului Sănătății:

Cu privire la procedura de lucru privind realizarea testării rapide antigen din salivă în unitățile de învățământ

În data de 11 noiembrie 2021, Comitetul Național pentru Situații de Urgență, prin Hotărârea CNSU nr.102/2021, a abilitat Ministerul Sănătății să elaboreze o procedură de administrare a testelor rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă, care urmează a fi utilizate în unitățile de învățământ.

În data de 12 noiembrie 2021, după consultarea cu specialiștii din sănătate publică, Ministerul Sănătății a elaborat și transmis Ministerului Educației metodologia solicitată.

Precizăm că testele rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă pot fi utilizate în scop preventiv, pentru încercarea de depistare timpurie a unor cazuri de infecție asimptomatice în rândul elevilor. Rezultatul pozitiv al unui test de salivă ridică suspiciunea de posibilă infecție (caz suspect) și trebuie urmat de diagnostic prin metoda RT-PCR sau de un test antigen rapid. Pentru folosirea testelor nu este necesară pregătire medicală sau condiții speciale de lucru.

Ca urmare, legislația în vigoare nu exclude utilizarea acestor teste la domiciliu.

În acest context, decizia utilizării la domiciliu a testelor rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă revine sistemului educațional.

La nivelul sistemului educațional, unități de învățământ sau Ministerul Educației, după caz, se vor putea stabili fluxurile pentru preluarea-predarea testelor, corectitudinea prelucrării/interpretării acestora, corectitudinea raportării și către cine se va face raportarea, în funcție de numărul de utilizatori, personalul didactic și nedidactic existent disponibil, numărul de cadre medicale de la nivelul unităților de învățământ etc.

Reamintim că introducerea testelor rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă a fost solicitată de către Ministerul Educației încă din luna februarie a acestui an și tot această instituție a solicitat specialiștilor din Sănătate o instrucțiune de utilizare.

Ministerul Sănătății asigură cadrele didactice, dar și pe părinți de întreaga considerație și înțelegere privind situația creată, dar reamintim că testarea cu teste rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă nu reprezintă un act medical. Aceasta este o măsură de prevenție ce poate fi aplicată în scopul identificării rapide a unor posibile cazuri de infectare cu SARS-COV-2. În toate situațiile, teste din salivă trebuie validate prin testare RT-PCR sau testare rapidă.

Ca urmare, domeniul educațional care a solicitat utilizarea acestui tip de teste este îndreptățit să decidă și cu privire la modul de utilizare. Ministerul Sănătății va sprijini acest demers.

Mai mult, procedura de management a cazului cu infectare va fi reglementată la nivelul unui Ordin comun al celor două ministere.

În aceste zile, reprezentanții Ministerului Sănătății și ai Ministerului Educației se vor întâlni pentru a elabora actul normativ.

Sursa foto: Pixabay

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. romanii danseaza cu calul la masa si ei vor sa ii puna sa fie responsabili pentru testarea copiilor cu echipamente medicale.

    • Austria a inceput vaccinarea copiilor.
      Israelul la fel.
      Romania cand?
      Degeaba sunt vaccinati toti adultii, daca copii sunt principalul vector de transmitere a virusului si nu sunt vaccinati.

  2. VAI, ADICA ONOR EXPERTELE MS, ADICATELEA INSB BARLA BARLA..(CA ELE PREDOMINA ..) PASEAZA PROBLEMA DECIZIEI TESTARII IN GRADINA MINISTERULUI EDUCATIEI.???!!!.
    CHIAR CREDEATI CA- SI VOR ASUMA CEVA???
    VORBA ‘ CEEA,..TARLA BARLA…