G4Media.ro

Ministerul Sănătății: Până în acest moment nu au fost efectuate demersuri privind…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Ministerul Sănătății: Până în acest moment nu au fost efectuate demersuri privind plata din bugetul PNRR către OMS / Memorandumul semnat de Rafila în iunie prevedea plata a 10 milioane de euro în termen de 30 de zile

Ministerul Sănătății a precizat, marți, într-un răspuns transmis la o solicitare G4Media.ro, că până în acest moment nu au fost efectuate demersuri privind plata din bugetul PNRR către Organizația Mondială a Sănătății (OMS).

În 17 august, Ministerul Sănătății a publicat în transparență proiectul de hotărâre de Guvern pentru aprobarea memorandumului semnat de ministrul Sănătății, și directorul OMS Europa, Hans Kluge, în 10 iunie 2022.

Potrivit documentului, suma totală a plăților către OMS se ridică la 21.253.776 euro, care trebuie achitați după următorul calendar:

1. 10.000.000 euro în termen de 30 de zile de la semnarea prezentului Memorandum, reprezentând 47% plată în avans la Memorandum;

2. 5.500.000 euro până la 30 iunie 2023;

3. 4.500.000 euro până la 31 decembrie 2023;

4. 1.253.776 euro până la 30 iunie 2024.

G4Media.ro a solicitat Ministerului Sănătății să precizeze dacă prima plată, de 10 milioane euro, prevăzută în memorandum, a fost efectuată sau, dacă nu, când va fi făcută aceasta.

„Până la data prezentului răspuns, nu au fost efectuate demersuri privind plata din bugetul PNRR către Organizația Mondială a Sănătății”, se arată în răspunsul transmis, marți, 23 august, de Ministerul Sănătății.

Context. USR l-a acuzat pe ministrul PSD al Sănătății, Alexandru Rafila, că a semnat, fără transparență, un contract prin care acordă 21 de milioane de euro pentru consultanță către Organizația Mondială a Sănătății.

„În luna mai, pe șest, ca hoțul, cel care se visează președintele României, fost șef la OMS, a înaintat un memorandum către Guvernul României prin care a cerut ca OMS să facă consultanță, inclusiv pentru partea de digitalizare din atât de hulitul de către PSD program pe Sănătate numit PNRR. Memorandumul cu OMS a fost semnat, în mare secret, de Guvernul României în luna iunie! Unde este problema? Suma uriașă: 21 de milioane de euro. Bani direcționați discreționar, pentru asistență tehnică (consultanță), către organizația unde Alexandru Rafila a avut rol executiv până în anul 2021! Voi face sesizare la Agenția Națională de Integritate și la DNA cu privire la acest grav conflict de interese în care se află actualul ministru PSD al Sănătății”, declară deputatul USR Emanuel Ungureanu, potrivit unui comunicat USR.

Ulterior, Ministerul Sănătății condus de Alexandru Rafila (PSD) a remis presei un comunicat în care admite că a negociat cu Organizația Mondială a Sănătății un contract de peste 21 de milioane de euro pentru consultanță în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). De asemenea, Ministerul Sănătății a publicat pe site memorandumul. Detalii aici

Memorandumul integral poate fi consultat aici.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

11 comentarii

  1. Altu’ care isi aranjeaza viitorul job pe banii romanilor!!! Ba’ da’ nu mai terminati odata cu nesimtirea?

  2. Una e noaptea pe intuneric si sa nu stie nimeni si alta e in lumina reflectoarele si sa iti fie urmarita fiecare miscare.

  3. demisia pt spagar

  4. Ce moacă de inocent are Rafila! Așa-i șade bine celui pe care-l prinzi la furat…

  5. Pentru ca nu aveți bani încasați din PNRR, când o veni prima tranșă, faceți și niște plăți…

  6. Oficialii din Ministerul Sanatatii sa precizeze public poporului roman de ce nu au fost virati banii daca prin Memorandum era prevazut acest lucru.Daca nici la nivelul cel mai inalt nu se respecta o regula acceptata prin semnaturi atunci ce sa zicem de ceilalti cetateni care nu au in spate o echipa de consilieri, juristi etc.Rusine celor care ne cred prosti.Doamne cu ce a gresit poporul roman cand vezi ca politicienii nu sunt trasi la raspundere pentru deciziile lor politice in detrimentul cetatenilor.

  7. Hoooo băi bandiților bolșevici, ajunge cât ați furat !
    Nu vă mai satură dreaku ?

  8. Priviți ce hoți ați votat, popor de vite încălțate ce sunteți.

  9. Bravo USR, se pare ca mafia da înapoi, minciuna lui Rafila e dovedita, și e meritul vostru și al putinilor jurnaliști care au insistat pe acest subiect.

  10. Demisia șpăgarule!! Moștenești un caracter mizerabil.

  11. Diverse scheme de finanțare a terorismului. Printre altele.