Ministerul Sănătății vrea ca întreg personalul medical să fie testat zilnic pentru COVID, când intră la serviciu
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă, că sunt discuții pentru găsirea soluțiilor astfel încât întreg personalul medical să fie testat zilnic pentru COVID, când intră la serviciu.
„Deocamdată, nu sunt situații alarmante legat de focarele din spitale. O să căutăm o soluție rapidă pentru ca în zilele următoare să înceapă testarea personalului medical când intră în serviciu”, a afirmat ministrul.
Alexandru Rafila a precizat că sunt spitale care testează regulat personalul și că se va găsi o soluție pentru ca toate spitalele să aibă teste și să verifice angajații zilnic. Ministrul a menționat că nu este vorba de costuri ridicate, având în vedere că un test antigenic costă în jur de 10 lei.
Ministrul Sănătății a explicat că această măsură are drept scop evitarea apariției de focare mari în spitale, ceea ce ar presupune ca mare parte din angajați să stea acasă, astfel că nu ar mai putea fi asigurate servicii medicale pentru populație.
Alexandru Rafila a precizat că sunt țări care, din nevoie, au luat măsura ca personalul medical infectat cu COVID, cu formă ușoară de boală, să își poată continua activitatea în secțiile care tratează pacienți cu COVID.
În România încă nu este luată în calcul această variantă.
Sursa foto: Pixabay
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii