G4Media.ro

Ministerul Sănătății: Managerii de spitale care condiționează internarea de prezentarea unui test…

Sursa foto: Pixabay

Ministerul Sănătății: Managerii de spitale care condiționează internarea de prezentarea unui test COVID pot fi demiși / Testarea pacienților, gratuită

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a aprobat un ordin privind unele măsuri ce se aplică de unitățile sanitare, în situații de risc epidemiologic de infectare cu virusul SARS-CoV-2, potrivit căruia testele COVID pentru pacienții care se internează sunt gratuite, a anunțat, vineri, ministerul într-un comunicat.

„Conform documentului, în vederea prevenirii și limitării infecţiilor asociate asistenţei medicale, unitățile sanitare publice pot organiza testarea pacienților pentru detecția infecției cu virusul SARS-CoV-2, în cadrul activității de screening la internare. Costurile activității de screening sunt suportate de unitatea sanitară publică din venituri proprii”, precizează sursa citată.

Ministerul Sănătății subliniază că „managerii unităților sanitare publice au obligația de a dispune măsurile necesare în vederea asigurării accesului pacienților în unitățile sanitare publice, precum și accesului acestora la serviciile medicale, fără prezentarea rezultatului unui test pentru detecția infecției cu virusul SARS-CoV-2”.

„Nerespectarea acestor prevederi de către managerii unităților sanitare publice constituie cauză de încetare a contractului de management, conform art. 184 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare”, se mai arată în comunicat.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează