G4Media.ro

Ministerul Transporturilor, contracte fără licitație acordate în starea de urgență către o…

sursa foto: Asociația Dăruiește Aripi

Ministerul Transporturilor, contracte fără licitație acordate în starea de urgență către o firmă exclusă pentru corupție de Banca Mondială și către firma foștilor parteneri de off-shore ai medicului Adrian Streinu Cercel și omului de afaceri Cristi Burci

În starea de urgență, Ministerul Transporturilor a atribuit, fără licitație, 3 contracte de tip acord-cadru (contracte de tip abonament), de până la aproape 12 milioane de euro, firmelor Tehnoplus Medical și Ducos Trading, ambele din București.

Tehnoplus este compania lui Octavian Niculescu, unul dintre denunțătorii Sorinei Pintea. Firma a fost exclusă de Banca Mondială de la contracte, în 2017, din cauza practicilor de corupție.

Ducos Trading este firma unor oameni de afaceri, foști parteneri de off-shore cu medicul Adrian Streinu Cercel și cu omul de afaceri Cristian Burci.

Ministerul Transporturilor a justificat încredințarea directă prin ”extrema urgență”, generată de pandemia de coronavirus.

Contractul cu Tehnoplus, în valoare de până la 2,7 milioane de euro, este pentru achiziția de dezinfectant, echipamente de protecție împotriva coronavirusului și echipamente medicale pentru spitalele din rețeaua Ministerului Transporturilor, potrivit anunțului de atribuire publicat în SEAP (sistemul electronic de achiziții publice).

Contractele cu Ducos Trading, în valoare de până la aproape 9 milioane de euro, sunt pentru achiziția de combinezoane, măști de protecție, injectomate, stații de monitorizare, aparate PCR și ventilatoare mecanice.

Sursa Foto: RBLS

Cine e firma Tehnoplus Medical. Potrivit datelor de la Registrul comerțului, firma este deținută de omul de afaceri Octavian Niculescu.

Foto: Octavian Niculescu, director Tehnoplus Medical; Sursa: Romanian Business Leaders

Pe 5 mai 2017, Banca Mondială a exclus de la contracte, pentru o perioadă de 2 ani, firma Tehnoplus Medical din cauza unor practici de corupție.

”Conform probelor identificate în cadrul cercetărilor, Tehnoplus a acordat ca mită suma de 168.860 euro în schimbul atribuirii unui contract de furnizare de echipamente. Aceste plăţi constituie o practică inacceptabilă, penalizată prin sistemul de sancţiuni al Grupului Banca Mondială”, se arată în comunicatul Băncii Mondiale.

Cine e patronul Octavian Niculescu. Potrivit unor surse judiciare, este cel care a denunțat-o la DNA pe Sorina Pintea, fost manager al Spitalului din Baia Mare și fost ministru al Sănătății în Guvernul Dăncilă.

Firma de la reprezentanții căreia ar fi primit Sorina Pintea mită 10.000 de euro și 120.000 lei este Hospital Technical Solutions din București. Firma încheiase un contract de achiziții cu spitalul din Baia Mare.

Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, firma Hospital Technical Solutions din București este deținută de Gheorghe Aurel Dobrescu, Costin Dumitru, Daniela-Anca Neagoe și Gheorghe Tîmpu. Până la data de 31 decembrie 2019, printre acționari s-a numărat și Constantin Moise, care a doua zi, pe 1 ianuarie 2020, a fost înlocuit și din calitatea de administrator al firmei cu Valentin Schnaider.

Potrivit Linkedin, Constantin Moise și Valentin Schnaider au fost angajații lui Octavian Niculescu la firma Tehnoplus Medical.

Cine e firma Ducos Trading.

Libertatea.ro a dezvăluit că firma Ducos Trading a importat 1,2 milioane de măști periculoase din China și le-a vândut, fără licitație, către Unifarm, compania Ministerului Sănătății. Unifarm le-a distribuit către 113 spitale din țară, însă ulterior le-a retras.

Cine sunt proprietarii firmei Ducos Trading. Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, compania este deținută de Ion Berciu și Jan Ionică și este administrată de Amalia Cristea.

În 2009, Jan Ionică a reprezentat off-shore-ul cipriot Carystone, controlat de Cristi Burci, un om de afaceri apropiat de PSD și patron al Adevărul și Prima tv. Detalii aici.

Potrivit riseroject.ro, în 2008, Ion Berciu a fost partener cu medicul Adrian Streinu Cercel în off-shore-ul cipriot Masaro Co Ltd.

Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, Ion Berciu a cumpărat acțiunile Ducos Trading în ianuarie 2015 de la off-shore-ul Tisenpla Holdings Ltd din Nicosia, Cipru.

În august 2014, Tisenpla Holdings Ltd era reprezentată de Amalia Cristea, actualul administrator al Ducos Trading. Amalia Cristea a deținut și compania Universal Med Cleaning, până în 2015, când s-a retras din firmă.

Potrivit riseproject.ro, compania avea contracte de 9 milioane de euro pentru curățenie în spitalele din Capitală. Multe dintre aceste spitale, precum Universitar sau Sf. Ioan, au fost cele în care răniții de la Colectiv s-au infectat cu bacterii intraspitalicești, fatale.

Potrivit europaliberă.org, compania Ducos Trading a lui Ion Berciu, fostul partener de off-shore cu Adrian Streinu Cercel, a câștigat în ultimii ani contracte inclusiv cu Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș, condus de celebrul medic. În plus, fiica cea mare a lui Streinu Cercel este angajată, atât la Institutul Matei Balș, cât și la clinica privată a familiei Berciu.

NOTA: Alex Costache este jurnalist și la Știrile TVR.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

17 comentarii

  1. Corupția este transpartinică dintotdeauna. PNL știe și el asta foarte bine dar fiindcă vrea să piardă alegerile viitoare face și el ceea ce făcea psd: corupție, corupție și iar corupție, deși strigă sus și tare împotriva ei, ca să arunce praf în ochii oamenilor.

    • Liberalii de astăzi nu sunt liberali. Doar mimează. Episodul USL rămâne o pată neagră, urâtă, pe obrazul lor. Între timp, au învățat și copiază la indigo năravurile PSD, nici măcar nu se ascund, în teritoriu se au ca frații. Legi ticăloase au fost votate în ultimii trei ani, cot la cot cu PSD&ALDE&UDMR.
      Să ne amintim (când au intrat la guvernare) cum se băteau cu pumnii în piept că vor face&drege tot ce e strâmb în țara asta. Ca să aflăm că tăierea indemnizațiilor demnitarilor cu 25% „nu mai e de actualitate”, că pensiile nesimțite rămân neclintite.
      Cât despre înființarea DNA-lui pădurilor (ce surpriză!) s-au abținut cu nerușinare de la vot.

  2. Mai clar de atât nu se poate. Cercelatu ăsta străin a declarat la începutul pandemiei că autoritățile nu ar trebui să ancheteze eventuale acte de corupție la achiziții. Eram sigur că e implicat în ceva furăciune. QED.

  3. Si uite asa se explica de ce au tinut nemernicii tara in arest la domiciliu si de ce unii isi doresc atat de tare sa ii tina in continuare pe oameni in stare de urgenta. Sa curga parandaratul gros

    • pe dracu. oricum faceau din astea si cand nu era stare de alerta (urgenta s-a incheiat). acum doar le-a venit si mai usor si au profitat la maxim.

      dar nu de asta te tin in stare de alerta. te tin in stare de alerta ca daca nu te tin si mor multi oameni poate iesi revolutie si adio rezultate la alegeri. o zici de parca numai in romania e starea asta. peste tot e starea asta, mai putin in tarile cu lideri inconstienti. te poti muta acolo nu e bai. dar sa nu te plangi.

  4. N-AM inteles din articol , daca exista o ancheta in desfasurare , un denunt penal ? Nu asa ar trebui lamurite lucrurile si pedepsiti suspectii de savirsirea unor infractiuni ? ps— Tot respectul pt. ziaristul ALEX COSTACHE !

  5. Iohannis,securistule,de asta îți place ție stare de urgență, să-i miluiești pe securiști cu contracte grase.Orbane,cu tine n-am treba,tu ești doar un pion ametit,fac ăștia jocul peste capul tau.

  6. Asa ca nu va mai obositi sa tineti partea unui partid si sa va injurati intre voi ca lor le place dezbinarea ca sa si faca mai usor furaciunile. Mai bine ne am cere drepturile si sa fim uniti ca ei sunt toti o mizerie si mari mincinosi care rup bucata cea mare din ciolan iar pentru noi,fraierii,raman firimiturile. Nu vedeti ca ei se rotesc la putere si profita impreuna de prostia noastra de a i vota si de a i crede ca vor face ceva pentru noi. Ei au pensii speciale si pentru urmasii lor,noi pensii de 750 lei,ei au beneficii si reduceri la produse alimentare,medicamente,transport,cazare etc,noi avem salarii de 1400 lei si multe datorii si nevoi. Deci cui ii pasa de popor mai mult decat buzunarul si manevrele lor?

  7. A fi sarac nu e o virtute, dupa cum a face avere din coruptie nu e virtute.
    O minte saraca iti face viata saraca.
    Toti cei care au aspirat la mai mult decat un salariu de 1400 lei, au reusit prin truda si munca cinstita sa castige mai mult.
    Viata omului e dupa cum ii e mintea. Trebuie sa fii curajos, energic, creativ, muncitor, si rasplata o vei primi.
    Cei care asteapta la miloaga, sa le dea statul ceva…isi merita soarta.
    Ce-i da soarta unui milog? Ramasite…asta e. Deci, indemnul meu, treziti valorile din voi, indrazniti sa faceti mai mult, mai diversificat, mai creativ. Dumnezeu ii da celui care are, nu celui care n-are…

  8. romanilor le plac hotii, sa fure dar sa le dea si lor ceva, altfel cum explicati ca pnl e la 33%? de ce nu e mai jos, avand in vedere ce ticalosi au in partid? aceleasi intrebari si pentru psd, care cumva e la 27% desi au omorat tara

    • foarte bine punctat , mai bine sarac si umilit dar cu un venit sigur din pomana. greu sa schimbi mentalitatea asta . greu sa votezi pe cineva care efectiv e competent si care vrea sa starpeasca coruptia. prostii tot cu PSD si PNL vor vota

  9. UPDATE EvZ.ro: „Ca urmare a semnalelor EvZ, la două ore de la apariția acestui articol, G4 Media a re-publicat ancheta. De această dată cu numele real, Alex Costache. Cred că și-au dat seama că tot demersul lor de a acoperi urmele mizeriei erau inutile”.

    „O anchetă publicată pe siteul G4 Media a dispărut fără urmă. Erau scoase la lumină contracte dubioase de peste 12 milioane de euro cu firmele unui mogul media și ale denunțătorului Sorinei Pintea. Ancheta era semnată Alin Ionescu, un pseudonim, dar din greșeală la finalul articolului era trecut autorul real: Alex Costache. Jurnalistul TVR care este extrem de apropiat de DNA și care a fost implicat recent în ceea ce am denumit Rețeaua Deontologilor,” scrie jurnalistul Dan Andronic, pe evz.ro.
    Dan Andronic explică și care ar putea fi motivele pentru care exista o presiune ca informațiile să nu apară în media.

    Rusine, deontologilor!

  10. Nu se poate domnule. Rusii sunt de vina sau, chinezii ? O fi Oculta… dracu’ sa-i ia…
    Astia-s aia care fac pe cei mai cinstiti dintre toti, pe cei mai albi decat albul… ce mai cei.
    Mama voastra de lighioane, acum, nu mai dati vina pe acele „forte invizibile” ca v-au dat in vileag sau pe „razboiul hibrid” …din capul vostru, ce s-a abatut asupra parandatarurilor voastre.
    Toti travestitilor faceti parte din acest circ politic ! TOTI !

  11. DOAMNEEEE !!!…

    Fa o minune si scapa-ne de aceste lichele…

  12. Astea sunt exagerări de presa!

  13. Radulescule,a da contracte de la stat la preturi umflate la cunoscuti e exagerare? Cred ca esti unul dintre spagari sau ai relatii cu ei. Nu ti dai seama ca ei se vaita ca n au bani pentru a dezvolta tara,dar pe partea cealalta isi umfla buzunarele cu bani murdari.? Esti din tabara virusului galben? O sa dam cu dezinfectant pe voi ca sa dispareti odata cu cei care fac ca voi,nemernicilor.