G4Media.ro

Ministerul Transporturilor: Nu sunt probleme în ceea ce privește plățile pe care…

Sursa foto: Facebook/ ARBDD

Ministerul Transporturilor: Nu sunt probleme în ceea ce privește plățile pe care le facem către Navrom Delta în baza contractului

Sumele prevăzute în contractul cu Navrom Delta sunt achitate, iar Ministerul Transporturilor nu plăteşte sume care exced contractului, potrivit purtătorului de cuvânt al MTI, Alin Şerbănescu.

„Nu sunt probleme în ceea ce priveşte plăţile pe care le facem în baza contractului. Sumele prevăzute în contract sunt achitate. Dar nu plătim sume care exced contractului. Ca atare problema este a Navrom care nu respectă contractul”, a explicat Şerbănescu.

Societatea privată care asigură efectuarea curselor regulate între Tulcea şi localităţile din Delta Dunării, în baza contractului încheiat cu Ministerul Transporturilor, a anunţat că va suspenda începând de luni această activitate, motivând că măsura este cauzată de debite de peste 4,6 milioane de lei neplătite de către autoritatea centrală.

Directorul executiv al societăţii Navrom Delta SA, Nicolae Chichi, a precizat că duminică, 26 iunie, se vor efectua doar cursele care presupun întoarcerea navelor din Deltă în Portul Tulcea, iar luni, 27 iunie, niciun vas al societăţii nu va pleca în cursele obişnuite din Portul Tulcea spre localităţile înconjurate de ape.

Conform sursei citate, decizia a fost luată după ce Ministerul Transporturilor a început să înregistreze în ultimele luni datorii la plata subvenţiei pentru asigurarea transportului public de călători, valoarea totală a acestora fiind de 4,63 de milioane de lei.

„Nu mai putem continua aceste curse, din cauză că nu mai avem carburant. Am notificat de pe data de 16 iunie 2022 autoritatea contractantă că ne aflăm în imposibilitatea tehnică de a continua activitatea. În total, avem de primit 4,638 de milioane de lei. Noi ne-am epuizat toate resursele financiare, vorbim de venituri proprii, de credite făcute pentru reparaţii şi împrumuturi de la acţionari”, a precizat directorul executiv Nicolae Chichi.

El a amintit că încă de pe data de 9 iunie societatea a prezentat situaţia cu care se confruntă, în condiţiile neachitării debitelor şi a propus deschiderea de urgenţă a unei finanţări, lucru care nu s-a întâmplat până acum.

Potrivit sursei citate, cu excepţia situaţiilor de urgenţă ridicate de prezenţa sloiurilor pe Dunăre, este pentru prima dată din anul 1999 când societatea îşi suspendă activitatea.

În baza unui contract încheiat în urma unei licitaţii organizate periodic de Ministerul Transporturilor, societatea Navrom Delta SA asigură transportul regulat de călători şi mărfuri în Delta Dunării. Transportul produselor de strictă necesitate este gratuit, iar cel al persoanelor care au domiciliul în localităţile din rezervaţie este subvenţionat.

În localităţile înconjurate de ape din Deltă trăiesc circa 10.000 de persoane. Transportul persoanelor între Tulcea şi satele respective este făcut şi de firme private care deţin ambarcaţiuni de dimensiuni mici şi care nu au nicio obligaţie de a oferi reducere persoanelor din Deltă şi care nici nu îndeplinesc condiţiile impuse de stat societăţii Navrom Delta SA pentru a asigura transportul persoanelor în condiţii de siguranţă, relatează Agerpres.

Sursa foto: Facebook ARBDD

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. ” …. Nu sunt probleme în ceea ce privește plățile…..” De aceea nu sunt probleme nici cu transportul. Adica nu va mai fi transport. Multumim Grindeanu „Leibnitz”!!!!