G4Media.ro

Ministerul Turismului din Israel: În 2019, turiștii români au cheltuit 150 de…

Ministerul Turismului din Israel: În 2019, turiștii români au cheltuit 150 de dolari/zi/ România, a doua țară după Polonia în funcție de numărul de turiști străini care vizitează Israel

Ministerul Turismului din Israel estimează că în acest an vor ajunge undeva la 130.000 de turişti români în Ţara Sfântă, care cheltuiesc aproximativ 120-150 dolari pe zi, a declarat Ksenia Kobyakov, director pentru dezvoltarea de noi pieţe, în cadrul ministerului, care precizează că România este a doua ţară din regiune, după Polonia, ca număr total al turiştilor care vizitează Israelul, transmite News.ro.

”România este a doua ţară din regiune, după Polonia, ca număr total al turiştilor care vizitează Israelul. Turiştii români cheltuiesc aproximativ 120-150 dolari pe zi. Avem deja un număr record de turişti până acum, în acest an. La nivelul acestui an, estimăm un număr de peste 130.000 de turişti români”, a declarat Ksenia Kobyakov, director pentru dezvoltarea de noi pieţe, în cadrul Ministerului Turismului din Israel, în cadrul unei întâlniri cu presa.

Astfel, potrivit calculelor, într-o singură zi, aceştia au cheltuit aproape 20 de milioane de euro. De regulă, stau în medie o săptămână.

Numărul total al turiştilor români care au vizitat Israelul în anul 2018 a fost de 106.900, în creştere cu 35% faţă de anul 2017.

Aceştia pot vizita Tel Aviv-ul şi Jaffa, pot merge la Ierusalim sau în excursii de o zi la Marea Moartă, la Râul Iordan, la fabricile de cosmetice ori chiar în Iordania.

Agenţiile de turism le propun totodată turiştilor călătorii în Caesarea şi Haifa ori Nazareth. De asemenea, între obiectivele propuse sunt Mormântul Sfânt, Turnul lui David, Biserica Nativităţii din Betleem, dar şi vizita la Capernaum sau croazieră pe Marea Galileii.

”În ceea ce priveşte Tel Aviv, turiştii vin în special pentru viaţa de noapte, noi îi spunem ‘Oraşul care nu doarme niciodată’. Aici aproape toate restaurantele servesc micul dejun timp de 24 de ore pe zi, pentru că nu ştii când se trezesc. Este şi un oraş high-tech dar totodată şi plin de istorie”, a mai spus ea.

Intrarea în Israel este permisă doar cu paşaportul valabil minim 150 zile de la data returului şi să dispună de cel puţin o filă goală. Viza nu costă şi se acordă în aeroport.

”Aceştia nu vin doar în scop religios – deşi este principalul motiv al tuturor naţiunilor care ne vizitează – ci şi pentru litoral, soare şi relaxare. Scopul nostru este să extindem numărul turiştilor care vin în scop clasic. Însă nu avem turişti care vin în Israel şi nu merg în Ierusalim, cel puţin nu cei care vin aici pentru prima dată”, a precizat oficialul.

Israelul este totodată o destinaţie culinară populară.

„Mâncarea este sportul nostru naţional. Ne place să mâncăm şi ne place să fim gazde. Când sosesc aici turiştii, le spunem să fie pregătiţi să mănânce mult, să mănânce mâncare delicioasă, foarte bună. Cred că este din cauză că Israelul este un stat tânăr, care a împrumut de la toate naţiunile care i-au trecut pragul, astfel că aici poţi încerca tipuri diverse din întreaga lume, dar şi adaptate şi specifice Israelului. Unii vin pentru soiurile de vin”, mai spune ea.

Primele cinci ţări care aduce Israelului cei mai mulţi turişti sunt: SUA, Rusia, Franţa, Germania şi Regatul Unit.

Iar dintre statele europene, România se află pe locul şase sau şapte în ceea ce priveşte numărul de turişti care sosesc în Israel.

”Numărul turiştilor creşte în fiecare an şi încă foarte rapid. Sunt zboruri directe din şapte oraşe din România spre Israel”, a adăugat ea.

Românii stau în general o săptămână în Israel. ”Unii stau chiar mai mult de o săptămână, alţii mai puţin. Dar chiar şi cei care stau o săptămână şi jumătate spun că tot mai au lucruri de descoperit”, afirmă Ksenia Kobyakov.

Oficialul a precizat totodată că autorităţile au două mari oferte: city-break-urile şi promovarea simultană a oraşelor Tel Aviv şi Ierusalim, precum şi ”Eilat în deşert”.

”Sunt două oraşe foarte apropiate, la doar 40 de minute distanţă, dar atât de diferite, precum două lumi distincte. Promovăm conectarea celor două oraşe încă de acum doi ani”, a precizat Ksenia Kobyakov.

La rândul său, al doilea produs pe care îl promovează este ”Eilat în deşert”.

”Există zboruri directe şi spre Eilat inclusiv iarna. Este o destinaţie populară pentru schi, dar şi pentru soare. Dar deşertul este unul din produsele pe care le promovăm, dar care încă nu este la fel de cunoscut pe cât ne-am dori. În deşert avem tururi de aventură, maratoane, dar şi alte evenimente, de exemplu de yoga şi festivaluri de muzică. Promovăm deşertul ca pe un nou produs, iar eu cred că, de exemplu, în România poate să prindă foarte bine, deoarece este nou şi foarte aproape de orice. Avem şi un aeroport lângă Eilat, iar scopul nostru este ca acest aeroport să fie încă o poartă spre Israel”, a mai spus Ksenia Kobyakov.

De asemenea, şi cetăţenii din Israel călătoresc peste tot în întreaga lume, adaugă ea.

”Sunt o naţiune cărora le place să călătorescă, merg peste tot în lume. Cred că numărul celor care călătoresc din Israel în România este chiar mai mare decât numărul turiştilor români care vin în Israel”, mai spune reprezentantul Ministerului Turismului din Israel.

În ceea ce priveşte turiştii israelieni care vin în România, numărul acestora s-a ridicat la 320.000 în 2018 şi la aproape 180.000 până în luna noiembrie a acestui an.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. „Sunt o națiune cărora le place să călătorească”…. unde a învățat traducătorul ăsta limba română?

  2. „România, a doua țară după Polonia în funcție de numărul de turiști străini care vizitează Israel” In functie? Pe bune?!

  3. Prosti’ da multi!