Ministerului Afacerilor Externe, despre situația minorilor români luați în plasament în Germania: Copiii mari își pot vizita familia
Copiii cei mari ai familiei Furdui au permisiunea de a veni în vizită la familie la sfârşit de săptămână, în datele stabilite de instanţă, iar în dialogul purtat în luna septembrie cu reprezentanţii Ambasadei, mama minorilor a informat că vizitele se desfăşoară conform programului stabilit, arată un răspuns al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) pentru Agerpres.
MAE precizează că situaţia celor şapte cetăţeni români minori pentru care autorităţile germane din districtul Heide, Saxonia Inferioară, Republica Federală Germania, au dispus măsura plasării în custodie, se află în atenţia Ambasadei României la Berlin din 29 aprilie 2021, când misiunea diplomatică s-a autosesizat, ca urmare a informaţiilor apărute în mass-media cu privire la acest caz.
Astfel, încă de la data semnalării situaţiei, Ambasada României la Berlin a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri oficiale pe lângă autorităţile germane competente şi a contactat familia cetăţenilor români minori pentru obţinerea de informaţii suplimentare şi oferirea de sprijin consular, conform competenţelor legale. De asemenea, Ambasada României la Berlin a eliberat minorilor acte de stare civilă şi documente de călătorie româneşti.
Cu privire la demersurile întreprinse de misiunea diplomatică în relaţia cu autorităţile germane, MAE precizează că reprezentanţii Ambasadei României la Berlin menţin un dialog constant cu privire la acest caz atât cu autorităţile federale (inclusiv Ministerul Federal de Externe german), cât şi cu autorităţile competente locale, în vederea facilitării demersurilor familiei minorilor şi monitorizează permanent evoluţiile.
Ministerul Afacerilor Externe informează cu regularitate autorităţile române cu atribuţii în materia protecţiei drepturilor copilului cu privire la situaţia celor şapte minori, cele mai recente notificări fiind transmise în cursul lunilor august şi septembrie 2022.
Totodată, MAE a solicitat întreprinderea măsurilor corespunzătoare, conform competenţelor legale, şi a pus la dispoziţia autorităţilor germane anchetele sociale efectuate în scopul sprijinirii repatrierii minorilor şi reintegrării acestora în familia extinsă din România.
MAE prezintă o cronologie a acestui caz şi menţionează că părinţii au informat ambasada cu privire la pronunţarea, pe 17 februarie 2022, de către instanţa judecătorească germană, a unei decizii de exercitare temporară a custodiei minorilor de către autoritatea locală pentru protecţia copilului, decizia fiind pronunţată în lipsa acestora.
Reprezentanţii ambasadei au adresat Judecătoriei din Walsrode, în luna februarie 2022, o solicitare de aprobare a prezenţei consulului în sala de judecată pentru a putea urmări, din rândul publicului, desfăşurarea procesului în cauza principală, însă aceasta a fost respinsă în baza legislaţiei germane privind organizarea judiciară, se mai arată în răspunsul transmis de minister.
Tot în februarie 2022, un reprezentant al Ambasadei României la Berlin a vizitat cetăţenii români minori, în prezenţa părinţilor, la recomandarea părţii germane, şi a avut şi o convorbire cu avocatul care reprezintă familia.
Pe 21 martie a avut loc procesul de judecată în cauza principală privind dreptul de custodie al minorilor, la Judecătoria Walsrode.
Potrivit informaţiilor obţinute de reprezentanţii ambasadei din presa germană şi confirmate ulterior de către părinţii minorilor în cadrul unei discuţii purtate cu aceştia, instanţa a decis ca dintre cele patru fiice minore ale cetăţenilor români, două să revină în familie, iar a treia minoră (fiica cea mică) să rămână la familia ocrotitoare/de plasament. La decizia instanţei, cea de-a patra minoră, împreună cu ceilalţi trei fraţi, rămân în continuare, temporar, sub tutela Jugendamt Heidekreis.
La sfârşitul lunii iunie 2022, părinţii s-au adresat misiunii diplomatice în vederea obţinerii de noi documente de călătorie pentru minorele care au revenit în familie, cererile fiind preluate în regim de urgenţă. Familia a ridicat paşapoartele pe 30 iulie, precizează sursa citată.
„Ministerul Afacerilor Externe şi Ambasada României la Berlin acordă o prioritate deosebită acestui caz, continuă dialogul cu cetăţenii români, cu autorităţile germane competente şi cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţii, sprijinind demersurile familiei minorilor, inclusiv prin mijloacele de intervenţie posibile în baza legislaţiei germane şi a dreptului internaţional în materie şi având în vedere asigurarea respectării principiului interesului superior al copilului”, punctează ministerul.
Ambasada României la Berlin a sprijinit şi va continua să sprijine dialogul parlamentarilor români cu autorităţile germane competente în acest caz, oferind asistenţă în contextul deplasărilor efectuate în Republica Federală Germania de către delegaţia Parlamentului României formată din parlamentarii Titus Corlăţean, Ben Oni Ardelean şi Robert Sighiartău, se mai arată în răspuns, conform Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu