Ministerului Sănătăţii: Se înființează Registrul Naţional de Diabet Zaharat şi Prediabet care va prelua informațiile pacienţilor într-o bază de date unică
Comisia Naţională de Diabet a Ministerului Sănătăţii anunţă că, în baza ordonanţei de guvern 39/2023, va fi realizat Registrul Naţional de Diabet Zaharat şi Prediabet, relatează Agerpres.
Registrul va funcţiona ca o platformă electronică în proprietatea Ministerului Sănătăţii, fiind administrat de Institutului Naţional de Sănătate Publică. Datele medicale ale pacienţilor cu prediabet şi diabet zaharat vor fi înregistrate într-o bază de date unică la nivel naţional, ce poate fi în interconexiune cu dosarul electronic de sănătate al pacientului din cadrul Platformei informatice din asigurările de sănătate, se arată într-un comunicat transmis de comisie.
Conform aceleiaşi surse, modificarea legislaţiei privind prevenţia şi depistarea precoce a diabetului zaharat reprezintă „un pas extrem de important” atât pentru persoanele cu diabet, pentru populaţia aflată la risc, dar şi pentru comunitatea medicilor diabetologi.
Planul naţional de prevenţie a diabetului zaharat va fi elaborat de o comisie interministerială, având în vedere faptul că problemele de sănătate publică au caracter trans-sectorial, fiind influenţate de factori socio-economici, educaţionali, biologici, de mediu, stil de viaţă, asigurarea cu servicii de sănătate, calitatea şi accesibilitatea serviciilor de sănătate.
Planul naţional de prevenţie va cuprinde beneficiarii şi participanţii la intervenţiile adresate riscului de diabet zaharat, dizabilitate sau deces, precum şi drepturile şi obligaţiile acestora. Totodată, va include competenţele şi responsabilităţile participanţilor la intervenţiile adresate riscului de diabet zaharat, dizabilitate sau deces, precum şi responsabilităţile autorităţilor şi instituţiilor publice cu atribuţii în implementarea măsurilor de prevenire şi depistare precoce a diabetului.
„Prin proiectul de act normativ se reglementează faptul că în cadrul planului vor fi incluse programe, proiecte şi activităţi, ca părţi importante ale acestuia, pentru a îmbunătăţi şi clarifica modalitatea în care se vor pune în aplicare măsurile de prevenţie şi depistare precoce a diabetului zaharat”, menţionează sursa citată.
Intervenţiile adresate riscului de diabet zaharat, dizabilitate sau deces din cadrul Planului naţional de prevenţie vor fi finanţate, după caz, de la bugetul de stat, de la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, de la bugetele locale, din donaţii şi sponsorizări, precum şi din alte surse legal constituite.
În Planul naţional de prevenţie vor fi parte activă medici diabetologi, dar şi medici din toate specialităţile care au rol în prevenţia, depistarea şi tratarea diabetului zaharat şi prediabetului, precum şi personalul acreditat care oferă servicii conexe actului medical, educaţie terapeutică, tratament farmacologic sau dispozitive medicale.
Preşedintele Comisiei Naţionale de Diabet, conf. univ. dr. Anca Pantea Stoian, a declarat că toate aceste prevederi implementate vor asigura o îmbunătăţire considerabilă în managementul pacientului cu diabet, dar şi în prevenţia complicaţiilor, precum şi în rândul persoanelor care sunt diagnosticate cu prediabet.
„Noua lege a prevenţiei diabetului zaharat, precum şi Registrul Naţional de Diabet şi Prediabet – un obiectiv extrem de aşteptat de medicii diabetologi de foarte mult timp – devin astfel instrumente importante care vin să completeze şi să întărească politicile de sănătate publică existente în diabet. Probabil suntem printre puţinele ţări din lume care au asemenea direcţii de acţiune şi implementare a măsurilor privind abordarea pacientului cu diabet zaharat, atât adult cât şi copil”, a precizat aceasta.
În perioada imediat următoare se vor demara acţiunile de elaborare a normelor aferentei legi, precum şi crearea designului Registrului Naţional de Diabet şi Prediabet, se menţionează în comunicat.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank